Băsescu insistă ca Iohannis să nu o desemneze pe Sevil Shhaideh: Dragnea trebuie să-l ajute pe Iohannis făcând imediat o nouă propunere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte Traian Băsescu arată că preşedintele Klaus Iohannis şi liderul PSD Liviu Dragnea trebuie să ajungă la un consens, astfel încât şeful social-democraţilor să facă o nouă nominalizare, alta decât Sevil Shhaideh.

„Dragnea şi Iohannis pot găsi rapid soluţia potrivită dacă vorbesc între ei. Dragnea a desemnat un funcţionar excepţional, dar nepotrivit pentru această funcţie. Nu mai argumentez de ce decât prin afirmaţia că această desemnare va genera suspiciuni consistente şi poate chiar neîncrederea aliaţilor faţă de noi, iar explicaţiile pe care, acum, le dă Dragnea la televizor nu vor face nici cât o ceapă degerată în faţa aliaţilor“, a scris Traian Băsescu, pe pagina sa de Facebook.

Liderul PMP arată că Dragnea ar trebui să facă o altă propunere preşedintelui PSD Liviu Dragnea. „Înţeleg perfect nevoia unei soluţii imediate pentru formarea guvernului, iar aici Dragnea trebuie să-l ajute pe Iohannis făcând imediat o nouă propunere. O propunere care să excludă desemnarea unui politician controlat de structurile de securitate, dar care să răspundă şi exigenţelor Preşedintelui. Bine asistat de consultanţi israelieni, Dragnea a avut un parcurs electoral cinic, mincinos, dar perfect pentru a-şi atinge obiectivul câştigării alegerilor legislative. Rămas singur jucător pe terenul politicii româneşti, teren de pe care şi-a eliminat inclusiv propriul partid, i-a mai rămas doar să facă o propunere potrivită pentru funcţia de Prim-ministru“, a mai spus Băsescu.

Liderul PMP i-a spus lui Dragnea să accepte şi vocea Opoziţiei, în contextul în care şeful PSD a spus că preşedintele Klaus Iohannis s-a lăsat influenţat de Băsescu în ceea ce o priveşte pe Sevil Shhaideh. „Dragnea, fără vorbe grele, fără supărare, eu doar mi-am făcut datoria de a sancţiona o greşeală a puterii. Sau tu nu accepţi ideea de opoziţie şi crezi că eşti, tu personal, singurul deţinător al soluţiilor corecte? Îţi recomand să te trezeşti din beţia puterii“, a mai spus Băsescu.

„S-a lăsat influenţat de Traian Băsescu“

Liderul PSD Liviu Dragnea a spus că prezenţa de joi a preşedintelui PMP, Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni, a schimbat ceva în atitudinea lui Klaus Iohannis iar acesta a amânat desemnarea premierului. „Nu cred că Traian Băsescu în viaţa lui a făcut vreodată bine, dar rău poate face. Îmi pare rău că preşedintele României s-a lăsat influenţat de Traian Băsescu, dacă este corect raţionamentul meu. Sper că această amânare nu este un refuz. Este într-adevăr greu de explicat, au apărut tot felul de zvonuri în ultimele ore, dar aştept să mai treacă o zi, două, poate aflăm mai multe informaţii, poate reuşim să ne dăm seama exact ce stă în spatele acestei amânări. Recunosc că nu mă aşteptam“, a reacţionat Dragnea, după decizia lui Iohannis de a amâna nominalizarea premierului. 

Traian Băsescu, a declarat că în discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis l-a atenţionat pe şeful statului cu privire la faptul că soţul premierului propus de PSD, Sevil Shhaideh, a lucrat 20 de ani în Ministerul Agriculturii din Siria. „Bineînţeles, inclusiv o atenţionare legată de faptul că este căsătorită cu un om care a lucrat 20 de ani în Ministerul Agriculturii de la Damasc am exprimat. Asta e maxim ce pot să comentez. Am spus maxim ce pot să spun public“, a spus Traian Băsescu. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite