Băsescu, pe Facebook: Miza lui Tăriceanu şi Ponta este controlul justiţiei şi nu Mariana Rarinca
0Traian Băsescu susţine că "miza" lui Călin Popescu Tăriceanu şi a lui Victor Ponta ar fi "controlul justiţiei" şi nu cazul Rarinca, el opinând totodată că "justiţia a ajuns la un moment de cumpănă" şi că "setea de putere" a câtorva dintre liderii ei, secondaţi de generali SRI, a generat "derapaje".
"Cred că justiţia a ajuns la un moment de cumpănă. Cu siguranţă nu voi fi cel care să dea cu pietre în justiţia de astăzi, care s-a construit cu greu şi, cel puţin în ce mă priveşte, cu costuri politice mari, pentru că am apărat-o public şi atunci când nu merita apărată. Din păcate, în ultimele şase luni, setea de putere şi goana bezmetică după imagine a câtorva lideri din justiţie, secondaţi de generali SRI cu capacitate ridicată de presiune şi şantaj, au generat derapaje care pot fi cu greu acceptate. În plus, pentru a avea imaginea completă, trebuie spus că CSM-ul a ajuns o măciucă agresivă ce se aplică peste gură oricui incearcă să facă observaţii sau aprecieri negative la adresa justiţiei", susţine fostul preşedinte, într-o postare pe Facebook intitulată "Miza lui Tăriceanu şi Ponta este controlul justiţiei şi nu Doamna Mariana Rarinca".
Fostul preşedinte spune că nu-i "trece prin cap" să ceară demisia Liviei Stanciu şi a Codruţei Koveşi sau a lui Florian Coldea. "Acesta este obiectivul PSD pentru a-şi putea instala în aceste funcţii oameni obedienţi de talia lui Niţu şi Sutiman de la Parchetul General. Justiţia chiar ar ajunge din nou o anexă a socialiştilor, aşa cum era pe vremea lui Adrian Năstase. Nu voi profita nici de nefericirea doamnei Mariana Rarinca pentru a cere demisii, dar mă înclin cu respect în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti care au achitat-o", a adăugat el.
Traian Băsescu face în continuare o enumerare a ceea ce el consideră "adevăruri ce nu pot fi contestate" şi care ar trebui dezbătute public.
"1.Unii procurori introduc în cererile de arestare preventivă şi în rechizitorii acuzaţii nesusţinute de probe şi elimină probele favorabile inculpatului, inducând în eroare judecătorii; 2.Pentru a-şi atinge scopul arestării preventive, procurorii transferă selectiv către presă documente şi informaţii din dosare aflate în anchetă, creând o uriaşă presiune publică; 3.Judecătorii sunt adesea timoraţi de presiunea publică exercitată de televiziuni şi procurori, aprobând cu uşurinţă arestul preventiv pentru oameni care sunt departe de a fi un pericol public sau de a avea posibilitatea să distrugă probe; 4. Prin publicitate excesivă controlată de procurori şi arestările preventive aprobate cu uşurinţă de către judecători, se ignoră drepturi fundamentale ale omului cum ar fi dreptul la apărare, dreptul la libertate de exprimare, dreptul la imagine; 5. Denunţuri tardive sunt încadrate de unii procurori în categoria denunţurilor iniţiale, permiţând unor protejaţi să scape şi cu banii furaţi, şi fără pedeapsă penală. Măcar banii ar trebui recuperaţi; 6. Sunt cazuri în care delaţiunea este luată cu bună ştiinţă drept denunţ şi utilizată ca probă, ducând la inculparea şi arestarea preventivă, fără probe care să genereze suspiciunea rezonabilă; 7. În timp ce prin acţiunea incorectă a procurorilor care transmit presei informaţii selectate din dosare, inculpaţii sunt pur şi simplu zdrobiţi pe imagine, orice încercare a inculpatului de a se apăra public este considerată un grav atac la desfăşurarea anchetei; 8. Utilizarea ca probă a rapoartelor tehnice făcute de salariaţi ai DNA şi nu de experţi independenţi autorizaţi ai MJ; 9. Utilizarea de experţi independenţi controlaţi de procurorii de caz; 10. Procurori care lucrează în dosare sub controlul ofiţerilor SRI şi care îndreaptă forţat ancheta spre concluziile sugerate de SRI fără a putea demonstra prin probatoriu cele susţinute împotriva inculpaţilor", susţine Băsescu.
Fostul preşedinte mai scrie că "este adevărat că justiţia, în ansamblul ei, a făcut progrese majore faţă de anul 2004, dar a încerca să acreditezi ideea că a ajuns la perfecţiune este o mare minciună".
"Revenind la ceea ce astăzi este pe agendă, o spun foarte clar: a intra în jocul lui Tăriceanu, care cere demisii şi demiteri la vârful justiţiei, înseamnă atingerea obiectivului major al lui Voiculescu, Ponta şi Antonescu din vara lui 2012, acela ca PSD şi acoliţii să dobândească controlul justiţiei. Problema este dacă Inspecţia Judiciară şi CSM-ul vor intra în jocul tandemului Ponta - Tăriceanu. Cazul doamnei Mariana Rarinca este, în opinia mea, mult mai complicat decât pare, dar cu semnificaţii limpezi pentru riscurile arestului preventiv utilizat ca mijloc de a închide gura unui justiţiabil incomod sau pentru a-i diminua şansele la apărare, iar apariţia imediată a unor indivizi gata să denigreze judecătorii care au achitat-o nu arată decât capacitatea de dezinformare a unora", mai susţine Băsescu.
Fostul preşedinte adaugă că, altfel, rămâne "un adversar neîmpăcat al arestărilor preventive inutile". "Consider că ele îngrădesc dreptul la apărare, sunt umilitoare pentru cei cărora li se aplică fără probe care să ducă la indicii rezonabile, fie ei oameni de rând sau persoane publice", notează el.