Avocatul poporului psd-ist (I)

Nu este vorba aici de Avocatul Poporului în înţeles propriu, care azi este Victor Ciorbea, ci de Avocatul „poporului PSD-ist“, iar acesta este Tudorel Toader. La prima sa apariţie publică, lăsa o impresie bună, chiar foarte bună:

Profesor universitar, Rector al Universităţii din „Dulce târgul Ieşilor“, membru în CCR, care veghează la corecta aplicare a Constituţiei, membru activ în diverse comitete şi comisii, câteva medalii onorifice etc. Calm, aproape imperturbabil, lăsa impresia unui justiţiar perfect echilibrat. Treptat, această figură, care părea auriferă, îşi dă arama pe faţă. Putem vorbi de o „schimbare la faţă“, de „schimbarea macazului“, sau de o „întoarcere ca la Ploieşti“. Procesul - unul psihologic, nu juridic - de auto-dezvăluire începe să se manifeste, treptat, în relaţia dintre Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader şi Şefa DNA, Laura Codruţa Kövesi. O primă evaluare, făcută Şefei DNA, nu găseşte nimic foarte grav  în activitatea DNA. A doua evaluare, făcută pe 36 de pagini, îi aduce Şefei DNA nu mai puţin de 20 de acuzaţii grave. În şedinţa de la CSM, la aceste 20 de acuzaţii se mai adaugă 2, care puteau spori şi ele până la alte 20, parcă sub sugestia magică a acelui 2020, rostit clar de premieriţa sau premiereasa Viorica Dăncilă. În acea şedinţă, Şefa DNA s-a apărat magistral, demontând toate punctele de acuzare, punct cu punct, respectiv punct-contrapunct. La rândul dânsului, Procurorul general, Augustin Lazăr, a fost de partea Şefei DNA. Cele două intervenţii au declanşat reacţia de fond, una viscerală, a domnului Tudorel Toader. A intrat în joc limbajul non-verbal al oratorului. O privire nu doar intensă, ci şi încărcată de ură, decibelii vocii au crecut brusc, gesticulaţia a devenit dezordonată, doar degetul arătător fiind îndreptat fix spre acuzată. Asupra acestui comportament non-verbal, vom reveni în partea a doua a acestui text.

Liviu Dragnea a ajuns să fie capabil absolut de orice, pentru a scăpa de gratii, iar Tudorel Toader, după chipul şi asemănarea Şefului suprem, a devenit şi dânsul capabil de orice.

În acea şedinţă, Tudorel Toader s-a comportat ca un veritabil Procuror, nu ca un Ministru al Justiţiei. Dar, prin această atitudine, dânsul masca o ipostază complementară, dar şi opusă, adică aceea de Avocat. Dar, Avocat al cui!? Răspunsul la această întrebare s-a cristalizat treptat, iar „Ordonanţa X “, pe care acum o pregăteşte, este mai mult decât transparentă. Domnul Tudorel Toader este avocatul „tovarăşului“ Liviu Dragnea. Este vorba de „Liviu Dragnea şi ai lui“, ca să preluăm aici expresia Preşedintelui Klaus Johannis. Dar cum poţi să fii tu, un singur om, în acelaşi timp, atât avocat cât şi procuror? Se poate, şi nu numai teoretic, ci şi practic. Este vorba de ceea ce, în limbaj metaforico/juridic, se cheamă „Procurorul diabolic“ şi „Avocatul diavolului“. Primul este capabil să acuze orice, al doilea este capabil să apere orice. Dar Liviu Dragnea a ajuns să fie capabil absolut de orice, pentru a scăpa de gratii, iar Tudorel Toader, după chipul şi asemănarea Şefului suprem, a devenit şi dânsul capabil de orice. Dânsul este procuror în relaţia cu DNA şi cu procurorii acestei instituţii, dar este avocatul lui Liviu Dragnea.

Dacă reluăm expresia „Liviu Dragnea şi ai lui“, putem să mai facem câţiva paşi, ajungând astfel la ceea ce am numit „poporul PSD-ist“. Aceasta nu este o metaforă poetică, ci este o realitate, dar una bazată pe o „parţială adecvare“, cum ar zice Lucian Blaga. Expresia conţine un adevăr şi o eroare. Trebuie să facem distincţia elementară dintre „popor“ şi „populaţie“. În 2016, PSD, ca partid, a câştigat alegerile, potrivit legislaţiei în vigoare, una democratică. În stabilirea rezultatelor, s-au avut în vedere cetăţenii care au participat la vot, nu şi cei rămaşi acasă sau plecaţi nu se ştie unde. Cei care câştigă alegerile, ajung la Putere, restul intră în Opoziţie. Totuşi, orice am spune, orice am face, cifrele nu mint, decât dacă sunt falsificate de oameni. Or, cifrele ne spun că din întreaga populaţie a României, adică 100%, au votat pentru PSD doar 17%. Cum poţi pune semnul egalităţii între acest procent minim al populaţiei şi întreg poporul român? O poţi face doar dacă ai „logica interesată“ a lui Liviu Dragnea „şi ai lui“, sau „logica hiper-sofisticată“ a lui Tudorel Toader.

Dânsul este procuror în relaţia cu DNA şi cu procurorii acestei instituţii, dar este avocatul lui Liviu Dragnea.

Ceea ce am numit „poporul PSD-ist“ este alcătuit din toţi membrii acestui partid (cei mai importanţi, în alegeri, fiind „baronii“ locali), la care se adaugă restul sărac al populaţiei (pensionari, asistaţi social, şomeri, etc). Deci, Tudorel Toader, cu „Ordonanţa X“, pe care o va înainta, nu apără interesele poporului român, ci interesele lui Liviu Dragnea şi ale  poporului lui, adică „poporul PSD-ist“. Este aproape un loc comun, opinia lui Churchill despre regimurile politice. El consideră că dintre toate regimurile politice (definite şi ierarhizate încă de Aristotel), cel mai bun regim politic este democraţia, deşi - completează Churchill - şi aceasta are limitele şi riscurile ei. Or, solarul - dar şi virtual – solitarul Liviu Dragnea, însoţit fidel de umbra sa fecundă, Tudorel Toader, speculează abil, ca toţi „băieţii deştepţi“, aceste limite şi riscuri ale democraţiei. Prin aceste tălmăciri sofisticate şi răstălmăciri, democraţia merge la noi ca racul, adică înaintând înapoi. Potrivit unei scheme clasice din organizare a Justiţiei, între Procuror şi Avocat, dar şi deasupra lor, se află Judecătorul. Oare unde este, în acest caz, adică în situaţia ţării noastre şi a poporului român, Judecătorul Tudorel Toader?

După 1989, am urmărit şi eu, ca mulţi alţii (ca tot omul) emisiunile „Antenei 3“. Informaţii bogate şi noi, evenimente de senzaţie, sau invers, de culise, comentarii inteligente şi subtile, atitudini ferme etc. Treptat, mi-am dat seama că ceva-ceva nu este în regulă. Adică, am realizat că şi acolo există „băieţi deştepţi“ şi „fetiţe isteţe“, care cântă în struna cuiva sau a altcuiva, şi nu a oricui. De aceea, nu mai urmăresc acest post, decât rar şi pentru câteva minute, ca să văd de ce mai sunt în stare să ne arate şi să ne zică „anteniştii treişti“ (sau „treirişti“?). Aflând că Tudorel Toader urmează să aibă un dialog cu Mihai Gâdea, am deschis televizorul şi am urmărit, luându-mi notiţe, întreaga emisiune, de la cap la coadă. Asupra acestei emisiuni speciale voi reveni în partea a doua.