Spunea Kremlinul niet apoi niet era, chiar dacă Nicolae Ceauşescu mai punea, din când în când, de câte o răzvrătire. Reală sau doar de ochii lumii. Avea şi răzvrătirea valoarea ei cuantificată, pînă la o vreme, în bunăvoinţă, credite externe şi transfer de tehnologie.

Astăzi, lucrurile sunt numai aparent ceva mai diferite. Face dl. Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, aflat, probabil, într-un moment ceva mai fericit din viaţa personală o declaraţie un pic mai optimistă legată de obligativitatea admiterii României în Spaţiul Schengen, de necesitatea renunţării la MCV şi de iminenţa trecerii la moneda euro şi, pentru câteva zile, o ţinem tot într-o euforie. Gata, ne spunem, am spulberat în fine orânduirea cea crudă şi nedreaptă ce ne rezerva doar o poziţie de rangul al doilea în UE.

Însă iluzia nu ţine mai mult de o săptămână şi promisiunile domnului Juncker sunt infirmate, iată, rând pe rând, de Olanda, Austria şi Germania. Ba că nu suntem pregătiţi, ba că e prea devreme, ba că viitorul nu este prea clar în privinţa independenţei justiţiei. În ceea ce priveşte acest ultim capitol de obiecţii lucrurile sunt chiar reale şi ele cad în sarcina tumbelor meschine ale guvernării catastrofale PSD-ALDE.

Constatăm că foarte puţin a contat bătaia pe umărul preşedintelui Iohannis a preşedintelui american Donald Trump, chiar dacă pentru aceasta ne-am deschis larg baierele pungii. Observăm şi că nu am avut prea mare gheşeft de pe urma vizitei cu scopul plasării de produse a preşedintelui francez Emmanuel Macron. Ne dăm seama încă o dată că, da, e adevărat că atât preşedintele nostru, dl. Klaus Iohannis, cât şi cancelarul vest-german Angela Merkel vorbesc perfect limba germană, însă comunitatea lingvistică nu înseamnă mai nimic, doamna Merkel fiind mult mai preocupată şi mai sensibilă la problema imigranţilor ca şi la rezultatul alegerilor cu importanţă decisivă pentru viitorul său politic ce vor avea loc pe data de 24 septembrie anul acesta.

În faţa acestor dezamăgitoare evidenţe, ca să nu ne plângem prea abitir amarul acestor noi dezamăgiri în serie şi să nu ne batem capul cu probleme filosofice extreme vizând calitatea şi forţa de persuasiune ale politicii externe a României ori ineficienţa ministrului Teodor Meleşcanu, dăm fuga la hypermarket şi ne umplem coşurile cu produse din Olanda, Austria şi Germania. Ţări pentru care, pesemne, suntem buni eminamente ca piaţă de desfacere.