Antonescu, despre faptul că Biden i s-a adresat lui Ponta cu „mister President“: A fost o greşeală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost solicitat, miercuri, să comenteze faptul că Joe Biden i s-a adresat premierului Victor Ponta cu apelativul „mister President“, el arătând că a fost „o greşeală“ şi că nu acordă nicio altă semnificaţie acestui gest.

„E o greşeală. Toţi greşim. Americanii sunt tentaţi să facă această greşeală sau sunt expuşi o dată pentru că nu au prim-ministru şi exact cum atunci când ei folosesc termenul «government» înţelegând prin asta puterea executivă în ansamblul ei, deci cu traducere literală «guvern», cum este la noi, deci fără preşedinte, ci şi preşedintele. Pur şi simplu această greşeală îi pândeşte. Nu acord nici o altă semnificaţie“, a precizat Antonescu.

El a arătat că Biden ştie cine este preşedintele actual al României, dar nu ştie cine va fi viitorul şef de stat român.

„Domnul Biden ştie cine este preşedintele României, ştie cine este primul-ministru al României şi nu ştie cine va fi preşedintele României“, a subliniat Antonescu.

Vicepreşedintele SUA, Joe Biden, i s-a adresat premierului Victor Ponta cu apelativul „preşedinte“, la finalul discuţiei avute, miercuri, la Palatul Victoria.

„Domnule preşedinte, mulţumesc pentru angajamentul dumneavoastră de a întări relaţiile noastre, pentru munca dumneavoastră pentru a face viitorul nostru şi mai bun. Dumnezeu să binecuvânteze poporul român, Dumnezeu să binecuvânteze America şi Dumnezeu trebuie să protejeze trupele noastre, române şi americane din Afganistan“, i-a spus Biden lui Ponta la finalul vizitei.

Ulterior, vicepreşedintele american, Joe Biden, şi-a început discursul susţinut la Cotroceni salutându-i pe cei prezenţi şi adăugând „poate mă adresez şi viitorului preşedinte“. La eveniment participau, alături de alţi invitaţi, preşedintele, premierul, preşedintele PNL, prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu.

Citeşte şi:

Joe Biden şi Traian Băsescu s-au întâlnit la Cotroceni. Băsescu: „Trebuie să întărim statul de drept“. Biden: „Domnule preşedinte, ne veţi lipsi!“

În a doua zi pe pământ românesc, vicepreşedintele SUA, Joe Biden, a fost primit de preşedintele Traian Băsescu la Cotroceni. După ce au discutat mai bine de o oră în spatele uşilor închise, cei doi lideri politici au suţinut o declaraţie comună în care au subliniat importanţa statului de drept şi lupta împotriva corupţiei.

Joe Biden, la Cotroceni: Poate mă adresez şi viitorului preşedinte. Cine s-a aflat în sală

La începutul discursului său de la Palatul Cotroceni, în faţa a zeci de persoane, politicieni şi reprezentanţi ai societăţii civile, vicepreşedintele SUA Joe Biden a spus că poate se adresează şi viitorului preşedinte. În sală s-au aflat, printre alţii, Victor Ponta, Crin Antonescu, Cătălin Predoiu, Călin Popescu Tăriceanu,  Mircea Geoană, Mihai Răzvan Ungureanu, şefii serviciilor secrete.

Ponta l-a asigurat pe Biden că i-a convins pe români pe tema gazelor de şist: „Chevron e mai bine decât Gazprom“

Premierul Victor Ponta a declarat că una dintre temele de discuţie cu vicepreşedintele SUA a fost legată de gazele de şist. Ponta i-a relatat lui Biden cum a reuşit să îi convingă, până la urmă, pe majoritatea românilor vizavi de importanţa acestor gaze, şi anume spunându-le că „Chevron întotdeauna e mai bine decât Gazprom“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite