Antonescu şi Ponta au început „jocul fricosului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Desen realizat de Vali Ivan
Desen realizat de Vali Ivan

Situaţia din USL seamănă cu faimosul „joc al fricosului”: două automobile gonesc unul spre celălalt, iar cine trage primul de volan pentru a evita ciocnirea pierde partida

Poate vă amintiţi de jocul extrem în care două maşini se îndreaptă una spre alta, pe o stradă cu un singur sens, iar şoferul care trage primul de volan pentru a evita impactul este declarat pierzător. Aşa arată astăzi criza dintre Victor Ponta şi Crin Antonescu. Singura soluţie ca USL să reziste este ca unul dintre protagonişti să accepte condiţiile celuilalt – adică să învârtă volanul. Dacă nu o face niciunul, impactul devine inevitabil, iar alianţa se rupe.

A fost stabilită chiar şi ziua finală a concursului: luni.

„Pentru că nu a existat sprijin pentru interimat din partea PNL, l-am propus pe domnul Niţă la Economie, iar eu am preluat Finanţele. Până luni, liberalii trebuie să vină cu noi propuneri“, a anunţat premierul Victor Ponta.

Răspunsul lui Antonescu a venit imediat, dar adânceşte şi mai mult criza dintre cei doi. „Îi stăm la dispoziţie premierului până luni cu propunerile noastre pe care le cunoaşte deja. Luni putem merge în Parlament pentru a încheia această criză politică. Nu avem niciun motiv pentru a renunţa la propunerile nostre din cauza unor presiuni pe care PSD le face pentru a transforma PNL în USD. S-a prelungit o criză pentru că domnul Ponta a tras de timp“, a spus Crin Antonescu.

Ponta şi Crin, duel la Guvern

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a mers ieri la Guvern chiar dinaintea începerii şedinţei, pentru a se asigura personal că premierul înregistrează demisiile liberalilor Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea. Discuţia dintre Antonescu şi Ponta a durat mai puţin de un sfert de oră, timp în care s-au pus pe masă trei variante de lucru pentru rezolvarea crizei din USL.

Iniţial, premierul a propus, pentru posturile vacantate, numirea unor interimari din rândul echipei liberale care face parte din Guvern. Oferta a fost refuzată ferm de Crin Antonescu. „Domnul Ponta mi-a propus ca interimari să fie numiţi actualii miniştri liberali, eu am declinat această propunere, arătând că putem să mergem pe numiri definitive, nu să inventăm noi interimate. Am propus să mergem în Parlament pentru a pune în practică propunerea cu Klaus Iohannis vicepremier şi ministru de Interne“, a spus Antonescu după întâlnirea cu Ponta.

Iohannis, mărul discordiei

Liderul PNL şi-a menţinut, astfel, propunerea iniţială,  întrucât nu avea o altă soluţie. Noii miniştri propuşi de liberali, Klaus Iohannis, Teodor Atanasiu şi Cristian Buşoi, nu ar fi putut deveni interimari, deoarece Constituţia îi împiedică pe membrii din afara Executivului să preia mandate de interimat. Astfel, potrivit articolului 107 din Legea fundamentală, interimatul poate fi asigurat doar de către alţi membri ai Guvernului, la propunerea premierului, pentru cel mult 45 de zile.

O a doua variantă a fost cea dorită de premierul Victor Ponta: numirea celor patru miniştri în funcţiile pentru care au fost propuşi, fără ca lui Iohannis să îi mai revină postul de vicepremier, ci să se mulţumească numai cu fotoliul de şef al Internelor. Or, asta a fost cererea expresă a liberalilor, pentru care noul Guvern trebuie trecut prin Parlament: Klaus Iohannis vicepremier. „USD, PSD, domnul Ponta au inventat tot felul de pretexte pentru a nu-l accepta pe Klaus Iohannis ca vicepremier“, a mai spus Antonescu, în urma discuţiei cu Ponta.  Cea de-a treia ipoteză de lucru, care s-a şi concretizat în cele din urmă, a fost numirea interimarilor din partea USD, fără acceptul liberalilor. Astfel, în timp ce ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a preluat conducerea interimară la Economie, în locul demisionarului Andrei Gerea, Ponta însuşi s-a instalat în fotoliul de ministru interimar la Finanţe, în locul lui Daniel Chiţoiu. La Sănătate însă, a rămas tot Eugen Nicolăescu, care încă nu a demisionat oficial din funcţie. El aşteaptă să se limpezească apele în alianţă înainte de a renunţa la Sănătate pentru a prelua Finanţele.

Ziua decisivă, incertă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a spus, răspicat, că premierul trebuie să accepte varianta integrală a PNL, în caz contrar liberalii vor ieşi de la guvernare. „Marţi, România va avea ori un guvern USD, fără legitimitate, ori un Guvern USL. Dacă va fi un guvern USD, va fi ilegitim, iar noi îi vom cere demisia. Trag nădejde, totuşi, că vom avea un guvern USL. Noi am cam fost daţi afară de la Guvernare. Mă tem că Ponta se gândeşte că până luni PNL va face ce vrea PSD şi Asociaţii“, a sunat ameninţarea liderului PNL.

Marţi, România va avea ori un guvern USD, fără legitimitate, ori un Guvern USL. Noi am cam fost daţi afară de la Guvernare. Crin Antonescu preşedinte PNL

De partea cealaltă, Victor Ponta a reacţionat blând şi a stabilit un termen limită mult mai lejer, de 45 de zile, exact perioada de interimat a miniştrilor USD. „Avem 45 de zile în care eu sunt convins că PNL se va mai gândi o dată, noi ne vom gândi şi vom găsi o soluţie în interesul unei guvernări stabile pentru tot anul 2014“, precizând că, în mod categoric, nu PSD va rupe USL, iar miniştrii PNL nu vor fi scoşi de către el de la guvernare.

Premierul nu pare impresionat de ameninţările PNL şi spune, franc, că nu va demisiona dacă liberalii vor ieşi de la guvernare. „Dacă aş demisiona, de abia atunci înseamnă că şi eu, şi Antonescu îi vrem binele lui Traian Băsescu - o nouă nominalizare (pentru postul de prim-ministru-n.r.) ar face-o Traian Băsescu - categoric această variantă este exclusă. Nu se pune problema să-i dăm din nou dreptul lui Băsescu de a face o nominalizare“, a spus Ponta la Antena 3.

Dacă aş demisiona, de abia atunci înseamnă că şi eu, şi Antonescu îi vrem binele lui Traian Băsescu Victor Ponta premier

PNL, ademenit de PDL

Liderul PDL, Vasile Blaga, i-a trimis o scrisoare sesnsibilă lui Crin Antonescu şi i-a cerut să pună umărul la dărâmarea Guvvernului Ponta, din care liberalii încă fac parte. „Dacă vă doriţi cu adevărat justiţie şi măsuri de dreapta care să vă reconfirme ideologia de mult abandonată, la Grupul PDL din Camera Deputaţilor vă aşteaptă moţiunea de cenzură a PDL împotriva guvernului Ponta. Poftiţi, nu vă sfiiţi. Noi am semnat-o deja“, se arată în scrisoarea adresată preşedintelui PNL. „Buldogul“ dă primele semne de apropiere faţă de liberali. „Am fost cu toţii martorii metamorfozei la care aţi fost supus în ultima perioadă. Suntem conştienţi de faptul că presiunile politice la care sunteţi supus determină în propria dvs. persoană renaşterea liberalismului şi a doctrinei dreptei“, mai scrie Blaga. Însă, PNL împreună cu PDL este departe de a forma o majoritate în Parlament, aşa că o moţiune de cenzură n-ar putea trânti guvernul.

Liberalii, pe cale de dispariţie la Guvern

Şedinţa de Guvern de ieri a debutat, aparent, în stilul obişnuit: premierul Victor Ponta a ţinut discursul de întâmpinare şi a comunicat echipei guvernamentale care îi sunt aşteptările pe termen scurt.

 Aripa liberală din Guvern s-a aflat ieri într-o adâncă  minoritate, cu trei posturi vacantate oficial, la Interne, Economie şi Finanţe, dar şi cu un ministru absent nemotivat, cel al Transporturilor.  Astfel, din cei 28 de miniştri ai Cabinetului Ponta, raportul de forţe din şedinţa de ieri a fost de 18 miniştri USD la şase liberali. „Domnul Ponta construieşte un Guvern USD care să înlocuiască un Guvern USL. Ne pune în faţa unei alternative de a fi o anexă a USD. Nu avem nicun fel de motiv să acceptăm transformarea forţată într-o construcţie pesesdistă cu partide artificiale care nu mai păstrează din USL decât două litere pentru a înşela alegătorii“, a tunat Crin Antonescu.

Săptămâna trecută, când Ramona Mănescu a fost prezentă, liberalii se aflau în minoritate, dar diferenţa de scor era mai redusă: 18 miniştri USD la şapte liberali.  Săptămâna viitoare, Guvernul ar putea aparţine, însă, în totalitate USD, au declarat surse politice pentru “Adevărul”. Astfel, în cazul în care liderii USL nu ajung la o soluţie de compromis, Crin Antonescu plănuieşte să îşi retragă toată echipa liberală din Guvern.

USD, marcă regală?

Deputatul PNL Alina Gorghiu susţine că marca USD a fost înregistrată încă din 2011 de către vărul regelui Cioabă, Ion Cioabă Mihuţescu, care este vicepreşedinte PSD în Sibiu. „A cui este USD? La marca inregistrata ma refer. Stiti? Aflati că aparţine, cu acte la OSIM, vărului regelui Cioabă, Ion Cioabă Mihuţescu. Înregistrarea la OSIM datează din noiembrie 2011. Şi, dacă nu cumva a fost o strategie mai veche (dat fiind faptul că Mihuţescu este vicepreşedinte PSD Sibiu), ceea ce oricum ar fi meschin, USD se umple de un ridicol absolut“, a scris Alina Gorghiu pe blogul său personal. PSD a replicat imediat şi a anunţat că a cesionat marca USD pe 5 februarie, prin secretarul general Andrei Dolineaschi, şi este astfel titularul de drept.

Crin şi-a aliniat partidul

Preşedintele PNL a calmat spiritele în partid printr-un adevărat exerciţiu de forţă. În Biroul Politic, singurul care a ridicat glasul a fost Călin Popescu Tăriceanu, care a propus ca PNL să rămână la guvernare în condiţiile impuse de PSD. Crin Antonescu a supus la vot imediat propunerea lui Tăriceanu, care nu a fost însă votată de nimeni.  „Pe actualele propuneri pe care noi le avansăm nu cred că putem ajunge la o soluţie de ieşire din impas. Mai degrabă cred că sunt şanse, aş spune, mai mari de 50% ca lucrurile să rămână în impas şi să continue criza“, a reacţionat Tăriceanu, iritat.

Premierul Victor Ponta l-a lăudat pe Călin Popescu Tăriceanu pentru că susţine soluţia menţinerii USL, iar preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat că este „un liberal de stânga“. Astfel, Crin Antonescu s-a văzut în aceeaşi barcă politică cu şeful statului. Foştii miniştri PNL Radu Stroe şi Daniel Chiţoiu, care susţineau şi ei rămânerea la guvernare, au fost urecheaţi în plin for de conducere. Stroe a fost la un pas să-şi dea demisia, iar Chiţoiu a fost anunţat că nu va mai fi secretar general al formaţiunii.

Ilieşiu, decapitat

Pentru ca mesajul de unitate dat de liberali să fie clar, Biroul Politic a votat, marţi, excluderea din partid a senatorului Sorin Ilieşiu, care ceruse schimbarea lui Crin Antonescu din funcţia de preşedinte al partidului.

Ilieşiu, care a lipsit de întrunirea Biroului Politic, întrucât nu face parte dintre membrii forului, a declarat pentru “Adevărul” că decizia excluderii sale s-a luat cât ai clipi. „Nu am fost invitat la şedinţă, dar am colegi care au fost şi mi-au spus că atmosfera, atitudinea faţă de criza din USL, totul a fost ca o transă. Practic, cei prezenţi nu îşi dădeau seama de gravitatea situaţiei, deciziile care s-au luat nu aveau nicio legătură cu realitatea“, a susţinut lieşiu.

Citeşte şi:

Alina Gorghiu: „Ştiţi cui aparţine marca USD? Vărului regelui Cioabă“

Deputatul PNL Alina Gorghiu susţine că marca USD a fost înregistrată încă din 2012 de către vărul regelui Cioabă, Ion Cioabă Mihuţescu, care este vicepreşedinte PSD în Sibiu.

PDL invită PNL să trântească Guvernul USL

Preşedintele PDL Vasile Blaga i-a transmis o scrisoare liderulu PNL Crin Antonescu în care îl anunţă că la grupul PDL îl aşteaptă o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta şi îi invită pe liberali să semneze. Pentru a iniţia o moţiune de cenzură, este nevoie de o pătrime din numărul total al parlamentarilor.

Antonescu: E clar că oamenii fac pe dracu-n patru să nu vină Iohannis. Marţi, România va avea ori un Guvern USL, ori un Guvern USD

Preşedintele PNL Crin Antonescu a reacţionat dur după decizia premierului Victor Ponta de a numi interimari miniştri USD în locul miniştrilor propuşi de PNL. Antonescu i-a dat chiar un ultimatum premierului: până luni, Ponta trebuie să se decidă dacă va continua în formula USL sau va prefera majoritatea USD. Cât despre noua alianţă USD, liderul liberal şi-a menţinut opinia: încalcă protocolul USL şi nu are legitimitate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite