ANI îi răspunde lui Ponta: Iohannis nu poate fi, concomitent, primar şi ministru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis, primarul Sibiului, este propunerea PNL pentru ministerul de Interne FOTO Mediafax
Klaus Iohannis, primarul Sibiului, este propunerea PNL pentru ministerul de Interne FOTO Mediafax

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a răspuns Guvernului că, potrivit legii, o persoană cu o funcţie de ales local trebuie să demisioneze din funcţie înainte să fie numită într-un post de membru al Guvernului.

Răspunsul ANI a venit ca urmare a unei solicitări venite din partea Guvernului. Solicitarea SGG a fost transmisă luni, iar răspunsul a fost formulat tot în cursul acestei luni, au precizat oficiali ai Guvernului, potrivit Mediafax.

ANI au făcut trimitere la articolul 86 din Legea 161/2003, potrivit surselor citate.

Legea 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, menţionează, la articolul 87, incompatibilităţile funcţiei de primar.

„Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judetean este incompatibilă cu: calitatea de deputat sau senator, funcţia de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat sau o altă funcţie asimilată acestora.

Tot legea privind incompatibilităţile aleşilor locali îi oferă un răgaz de 15 zile în care Klaus Iohannis poate să renunţe, fie la funcţia de primar, fie la cea de ministru.

„Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secţiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi“, se arată în articolul 91 care reglementează incompatibilităţile aleşilor.

În situaţia în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunţă la una dintre cele două funcţii incompatibile în termenul prevăzut, prefectul va emite un ordin prin care constată încetarea de drept a mandatului de ales local la data împlinirii termenului de 15 zile. În cazul primarilor, prefectul va propune Guvernului stabilirea datei pentru alegerea unui nou primar.

Funcţii 3 în 1

Klaus Iohannis a acceptat propunerea PNL de a ocupa funcţia de ministru de Interne, dar nu doreşte să renunţe nici la poziţia sa de primar al Sibiului, deşi Constituţia şi legislaţia în vigoare îl împiedică să ocupe simultan cele două funcţii.

„Nu sunt dispus să renunţ uşor la Primăria Sibiului. Dacă legislaţia în vigoare permite acest lucru, voi face apel la această legislaţie care reglementează situaţii excepţionale, dar nu e o chestiune de strictă urgenţă. Cred că se găsesc soluţii pentru a realiza un interimat de o lungime rezonabilă pentru a vedea cum evoluează lucrurile. La momentul respectiv, voi spune exact despre ce e vorba. Voi folosi aceste excepţii dacă va fi cazul.Mă simt obligat faţă de sibieni“, s-a justificat Iohannis.

Dorinţa liderului liberal contravine, în primul rând, prevederilor din Constituţie. Articolului 105 din Legea Fundamentală spune, clar, negru pe alb că:  „funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator“.

Citeşte şi:

Guvernul Ponta, tras pe dreapta - PNL a schimbat astăzi patru miniştri. Iohannis: Nu renunţ la Primărie

Conducerea PNL a stabilit astăzi echipa guvernamentală care va prelua portofoliile Internelor, Economiei, Finanţelor şi Sănătăţii. În fruntea lor a fost desemnat Klaus Iohannis, drept vicepremier, care va prelua şi mandatul de la Interne.

Cine este Klaus Iohannis – drumul de la profesorul de fizică la vicepremier al României, propus de PNL

Puţini îşi mai amintesc de faptul că cel care e propus de liberali pentru poziţia de vicepremier şi ministru de Interne al României, Klaus Iohannis, este, la bază, profesor de fizică şi a fost inspector şcolar general la Sibiu.

Şova atacă propunerea PNL: Iohannis nu poate fi vicepremier

Ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, susţine că, în contextul actual, propunerea PNL pentru postul de vicepremier nu poate fi concretizată decât în cazul în care Executivul cere Parlamentului un nou vot de încredere.

Prima reacţie din PSD la schimbările făcute de liberali: Nu este clar dacă Iohannis poate fi şi vicepremier

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, este de părere că numirea lui Klaus Iohannis în funcţia de ministru de Interne este un câştig pentru Guvernul Ponta, însă dorinţa PNL de a-l propune şi pentru poziţia de vicepremier s-ar putea să creeze anumite probleme procedurale.

Andrei Gerea, înlăturat de PNL de la conducerea Ministerului Economiei: M-am orientat către rezolvarea problemelor imediate, Oltchim şi Cuprumin

Ministrul Economiei, Andrei Dominic Gerea, căruia PNL i-a retras vineri sprijinul politic, a declarat, în conferinţa de presă de la finalul mandatului de trei luni şi jumătate, că în perioada în care a avut portofoliul Economiei s-a orientat spre rezolvarea problemelor imediate, Oltchim şi Cuprumin, probleme pe care i le-a indicat şi preşedintele Traian Băsescu atunci când acesta a depus jurământul.

Gerea, ministrul fără bilanţ: primele promisiuni, în ultima zi de mandat. Liberalul nu ştia că va pleca din Guvern

Fostul ministru al Economiei, Andrei Gerea, căruia liberalii i-au retras astăzi sprijinul politic, a făcut prima sa vizită de lucru în ultima zi a mandatului. Gerea a vizitat Dacia, Arpechim şi Oltchim şi le-a promis sindicaliştilor, dar şi foştilor angajaţi că, pe viitor, plănuieşte să  le rezolve problemele.

Temele lui Antonescu pentru Atanasiu, propus la Economie: privatizări, soluţii rapide pentru Roşia Montană şi regimul exploatărilor

Crin Antonescu, preşedintele PNL, a declarat că aşteaptă de la Teodor Atanasiu, propus pentru funcţia de ministru al Economiei, să construiască rapid, împreună cu premierul şi viitorul ministrul de Finanţe, Eugen Nicolăescu, soluţii pentru Roşia Montană şi pentru regimul exploatărilor.

Daniel Chiţoiu a demisionat din Guvern: Mă retrag din funcţie. Muncesc 18 ore pe zi 

Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a demisionat din funcţie, pe motiv că ar fi fost avansat în funcţia de secretar general interimar al partidului.

Schimbarea la faţă a Guvernului Ponta: Cine se află pe lista miniştrilor care îşi fac bagajele 

Începutul anului electoral aduce modificări majore în structura Cabinetului Ponta. În timp ce unii membri ai Executivului ar putea fi remaniaţi, alţii au anunţat deja că schimbă fotoliul de ministru pentru unul de europarlamentar.





 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite