Alina Mungiu-Pippidi: Cum să-şi merite demnitarii mărirea de salariu
Dacă judecăm după dosarele DNA care implică toate partidele mari, minus UNPR, şi fixăm valoarea comisionului la un modic zece la sută (dublu se pare în Bucureşti) aplicat tuturor contractelor pe faţă preferenţiale, avem un profit net pentru partide şi politicieni de 333 milioane de euro în 2011, 155 milioane euro în anul 2012 şi 393 de milioane în 2013.
Proaspăt eliberat din arestul poliţiei, Marian Vanghelie, care a reprezentat întotdeauna politicianul frust din popor, care nu se pretinde căţărat pe scara evoluţiei, dar cu vreo două gheare rămase pe la degetele mici, vreo doi colţişori scăpaţi la pilit prin colţurile gurii şi o coadă care nu încape în pantaloni – cazul majorităţii celorlalţi, care par scăpaţi din ţarcul doctorului Moreau al lui H.G. Wells – a făcut iarăşi nişte declaraţii relevante. Pentru că sunt sincere. Şi anume, el a spus că nu vede cum banii negri puşi deoparte de el pentru a bucura poporul nostru orientat spre distracţie prin revelioane gratuite pot fi consideraţi mită, din moment ce el nu i-a luat acasă. Ţineţi cont că toţi primarii de sector duc poporul, mai ales cel pensionar, la mare în Grecia sau Bulgaria la preţuri care sfidează verosimilul, sau le anvelopează casele pe bani publici, nici măcar europeni, şi că prejudiciul total reproşat lui Vanghelie e nimica toată faţă de ansamblul acestor cheltuieli – trei milioane de lei. Cu alte cuvinte, e o cutumă să fii caritabil cu o secţiune din popor pe banii întregii naţiuni în schimbul unor voturi de mulţumire, nici acelea garantate, şi fără aprobarea majorităţii tradusă printr-un mandat specific în acest sens.
Sunt convinsă că nici generalul Oprea, iniţiatorul legii, nici Klaus Iohannis, cel care a promulgat-o, şi nici Victor Ponta, premierul absenteist în al cărui buget se dă gaura directă dar care nu a încercat nici să o oprească, nici nu a pus pe nimeni să o atace la Curtea Constituţională, nu văd ceva rău în reintroducerea pensiilor privilegiate pentru armată, poliţie şi funcţionari parlamentari, din moment ce niciunul din ei nu ia banii acasă.
Şi cu toate astea principiul e acelaşi, numai că suma e mult mai mare, se traduce printr-o fracţiune de deficit bugetar. Şi profitul lor nu e cu nimic mai mult sau mai puţin garantabil decât al lui Marian Vanghelie. Generalul Oprea se vrea un nou Averescu, şeful unui partid votat din militari şi compus din ofiţeri acoperiţi, componentă indispensabilă a oricărui guvern de coaliţie de acum înainte, ca şi în ultimele două cicluri de guvernare. Klaus Iohannis pare să aibă mare nevoie de sprijinul forţelor armate şi al serviciilor – sau ofiţerul de serviciu care a pus laba pe Facebookul prezidenţial îl compromite pe preşedinte profitînd de neatenţia sezonului estival postând despre absolvenţii SRI cu ocazia absolvirii promoţiei „SRI – 25 de ani”, din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” (noii doctori, profesori şi informaticieni au absolvit şi ei, dar ofiţerul de serviciu pe Facebook nu i-a observat) că aceştia „ Au un rol important în ceea ce priveşte viitorul României şi al românilor, prin misiunea de a furniza cunoaştere liderilor şi factorilor strategici”. Să recunoaştem, e unic în lume, să furnizezi cunoaştere unor factori strategici în schimbul unei pensii privilegiate la sfârşitul serviciului. Finalmente, Victor Ponta e cel care a promis aceste pensii privilegiate, prin programul USL, după cum declară singur, şi e cunoscut că promisiunile faţă de societatea militară sunt pe bune, doar cele faţă de societatea civilă sunt facultative, că dosarele serviciilor sunt încă mai periculoase decît ale societăţii civile (poate cu excepţii). Asta chiar ar trebui pus în Codul Oamenilor Politici, că văd că devine lege generală, bate şi Constituţia.
Iată prejudiciul, mare cât casa, deficitul bugetar, şi iată profitul pentru oamenii politici. Nu e nici măcar ascuns. Poftiţi de luaţi Grecia dacă vreţi şi ilustrare, acelaşi scenariu de autodistrugere, fumuri de ţară mare ca astea puse de noi în Strategia Naţională, cu un duşman mult mai mare (Turcia, sau cel puţin aşa credeau coloneii, Turcia lor e Rusia noastră), deficit enorm creat de cheltuieli militare (care nu te fac neapărat mai eficient, dacă problema la eficienţă e în altă parte) şi ambiţii disproporţionate (vrei în zona euro, aceea unde nu există pensii speciale, ci servicii sub control civil, profesionale şi finanţate adecvat).
Aceeaşi analogie se poate face şi cu mărirea salariilor demnitarilor, reclamată de Bogdan Hossu şi Cartel Alfa la DNA. Deşi am susţinut mărirea de salarii la primari acum doi ani, când o propunea domnul Dragnea, sunt de partea lui Hossu integral în această acţiune, nu doar că ea arată blatul Mihalache-Ponta, care împreună au năşit deja un avion pentru demnitari şi văd că sunt plini de resurse doar pe linia asta, ci din acelaşi raţionament de mai sus. Şi pensiile, şi salarizarea, trebuie să decurgă dintr-un sistem universal de evaluare, adică unic. În acel sistem e teoretic posibil ca populaţia să creadă că politicienii, poliţiştii şi generalii sunt pe scara cea mai de sus a evoluţiei. Numai că populaţia nu s-a exprimat deloc în acest fel. Chiar dimpotrivă. Populaţia e mai degrabă de părere că medicii, profesorii şi magistraţii merită mai mulţi bani. A întreba populaţia e însă, în cazul de faţă şi doar în aceasta, populist – cam acesta e argumentul contrar. Că populaţia ar accepta poate salarii mai mari la parlamentari dacă numărul acestora ar fi restructurat – argument valabil la tot sectorul public. Dar cele două componente indispensabile ale regândirii salarizării sectorului public, o redimensionare neipocrită şi fără excepţiile obişnuite, şi acceptarea unor alte norme de integritate, nu sunt în discuţie publică. Numai salarizarea cu prioritate a unor posturi privilegiate, ocupate de regulă de mai marii din partidele politice care ajung la guvernare.
Actorii acestor decizii sunt, o să admiteţi, cele trei partide mari, cât de cît civile, PSD, ex PNL, PDL şi partidul semiacoperit UNPR. Semnătura generalului Oprea e pe mărirea de salarii, ca şi pe pensiile privilegiate, nu din întâmplare. Prefer să tratez PNL-PDL distinct, că aşa au fost în trecut. Şi hai să ne uităm puţin cum îşi merită politicienii mărirea de salarii. Obiectiv, pe cifre.
Între anii 2007 şi 2013 infrastructura a fost o prioritate pentru România, Masterplan, bani de transport europeni necheltuiţi, investiţii masive din bugetul de stat, ce vreţi dvs. În anul 2007, când s-a rupt alianţa „Dreptate şi adevăr”, în România s-au cheltuit 7 miliarde de euro pentru achiziţii în domeniul infrastructurii rutiere (cod 44, 45 şi 71 CPV pentru cine vrea să înţeleagă cum e definit exact). În 2009, an electoral, cu alegeri europarlamentare şi europene şi PDL la guvernare, s-a atins un vârf de 11,6 miliarde, ca după alegerea EBEI, lui Becali şi a lui Traian Băsescu, în 2010, criza să fie finalmente recunoscută şi suma să cadă la şase miliarde. În 2011 suntem înapoi la 10,6 miliarde, şi se stabilizează apoi la circa 9 în anii următori. Conform Eurostat, în schimbul acestor bani numărul de kilometri de autostradă a progresat cu maxim 400, ajungând la 550 km în 2012 şi nedepăşind 700 nici azi. Să presupunem că restul miliardelor s-au dus în întreţinerea de drumuri, dar mai degrabă nu, că nu se explică altfel de ce România a căzut în indexul GGI 2.02 Calitatea drumurilor de la locul 100 mondial în 2006-2007 la locul 121 în 2014-2015.
O echipă de cercetători ai Societăţii Academice din România, finanţată de Comisia Europeană prin programul ANTICORRP a luat la mână toate contractele din 2007 încoace peste valoarea de un milion de euro de pe SEAP (Mădălina Doroftei, Valentina Dimulescu şi o echipă de IT-işti), un total de 6.064 contracte în valoare de 32.417 milioane euro. Din acestea, cel puţin 44 la sută din contracte şi 48 la sută din valoare au fost distribuite preferenţial, fie pe conexiuni politice directe la donatori de partid, fie pe alte conexiuni ale decidenţilor. Vorbim doar de ce e pe faţă – unul din şapte contracte europene au fost date în situaţii în care a fost un singur ofertant între 2007 şi 2013, şi unul din trei pe bani româneşti, sau de consilii judeţene unde 27 din 42 dau deschis banii unei singure firme favorite. Asta face 3,33 miliarde euro dintr-un total de 6,79 miliarde (49%) în anul 2011 sub PDL, 1,553 miliarde euro dintr-un total de 4,56 miliarde (34%) în 2012 (toată lumea) şi 1,552 miliarde euro dintr-un total de 3,936 miliarde (39%) în anul 2013 sub USL). Diferenţa până la cheltuiala totală sunt contractele de sub un milion şi cele nepublicitizate pe SEAP – vă daţi seama că acelea se dau preferenţial şi mai dihai. Dacă judecăm după dosarele DNA de la Buzău, Bucureşti, Prahova, Caraş, care implică toate partidele mari în exact aceşti ani, minus UNPR, şi fixăm valoarea comisionului la un modic zece la sută (provincie, dublu se pare în Bucureşti) aplicat tuturor contractelor pe faţă preferenţiale, avem un profit net pentru partide şi politicieni de 333 milioane de euro în 2011, 155 milioane euro în anul 2012 şi 393 de milioane în 2013. Vorbim numai de contractele de drumuri, atenţie, sunt mii şi mii de alte contracte din care se ia paradandărăt, de IT, de exemplu. Problema este că paradandărătul se cere în bani gheaţă: şi de asta DNA în toate aceste cazuri îi inculpă şi pentru spălare de bani. Nu au cum băga banii ăştia în contabilitate, şi de asta liberalii renunţă la sediul din Kisselff, PSD se ascunde de datornici, şi aşa mai departe, că veniturile lor formale sunt de doar câteva milioane RON pe an. Noua lege a finanţării îi ajută puţin, în sensul că o să le acoperim de la buget toate facturile. Rămâne de văzut cât era pe factură.
Asta e performanţa clasei politice româneşti, intuită dar niciodată dovedită pe scară naţională. Asta au produs cele trei partide mari. Despre asta nu vorbim, nu ţinem şedinţe măcar formale să ne punem cenuşă în cap, nu facem program de reformă a partidului, dând doar la câini pe imprudenţii sau ghinioniştii care mai scapă pe jos vreo dovadă. Deja şi-au trecut că îşi legalizează cheltuielile în noua lege a finanţării. Iar generalul Oprea nu e decât alibiul celor două mari partide, impasul politicii fără orizont dusă de Iohannis şi PNL după alegerile prezidenţiale, cu ajutorul a ce a mai rămas din presa băsistă, care a produs pe Dragnea şef PSD şi pe Oprea prim ministru, fiecare tabără cu serviciile ei secrete, şi cam atât.
Sunt de acord să ridicăm salariile la poziţiile numite politic, cu două condiţii.
Unu, şeful statului să convoace un CSAT care să aibă ca prioritate banii negri din politică şi economie, care sunt o sursă mult mai mare decât cei ai buticarilor sau angrosiştilor de legume, şi să ceară partidelor garanţii şi programe care să ne ferească de asemenea guvernare pe viitor. Asta depăşeşte deja DNA, care face o treabă eroică, dar izolată. Ce am prezentat aici sunt date de siguranţă naţională, numai că nu le va produce niciodată Academia Naţională de Informaţii, nici să vrea, pentru că nu ştie cum.
Doi, componenta indispensabilă a acestei reforme este ca toţi cei care au fost pe traseul banilor de infrastructură în aceşti ani, ca şi la conducerea de campanii electorale şi trezorerii de partid, naţional şi judeţean, să fie integral retraşi din politică fără să ajungă să fie individual luaţi de DNA. Şi să zică mersi dacă scapă cu atâta. PNL, vechi sau nou, şi PSD, nu se vor schimba fără asta. Cine patronează o piramidă de oameni în care infracţiunea e aşa de răspândită răspunde, pentru că e obligaţia şefului de tură să nu se fure pe tura lui pe asemenea scară. Deja în Anglia sau alte ţări legile sunt făcute astfel încât să încrimineze şi pe cel care trebuie să aibă grijă să nu se întâmple, dar s-a uitat în altă parte.
Cei rămaşi sau nou recrutaţi vor afla astfel, din aceste măsuri radicale şi explicate mai pe larg decât pe Facebook, că avem alte reguli ale jocului în această societate europeană. Game reset. Şi lor le vom da salarii corespunzătoare, că vom şti că nu mai au decât salariul. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.
Puteţi comenta articolul pe Romanicurata.ro
Se încarcă comentariile...
