Alina Mungiu-Pippidi: PSD lasă pe români fără Euroviziune. În schimb cu plagiate

Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Mungiu-Pippidi este preşedinta SAR
Alina Mungiu-Pippidi este preşedinta SAR

PSD ne dă un recital, arătând cum ar conduce ei ţara dacă ar fi la putere. Educaţia şi TVR sunt victimele aparente, dar cum tot românul se uita la Euroviziune sau are o pensie normală, nu una specială, ce face majoritatea controlată de PSD din Parlament afectează pe mult mai multă lume.

Şi cum PSD, deşi are majoritatea, are alibiul guvernului tehnocratic care ia şuturi de peste tot şi calcă în diverse străchini sub pretextul că ei conduc ţara, tupeul PSD în a se atinge de lucruri teoretic de neatins este mult mai mare decât când erau la guvernare. Cert au putere mai mare decât Guvernul,  opoziţie fără niciun fel de inhibiţii.

Să încep cu problema TVR. Managerul TVR, pentru cine nu ştie, e Parlamentul României, deci dacă TVR are datorii şi a ajuns să fie exclusă din clubul televiziunilor publice europene e vina majorităţii parlamentare. Nu că s-a uitat în altă parte cât TVR era prost şi corupt condus de managementul numit tot de Parlament, pentru că din păcate nu s-a uitat. A trântit practic managementul şi raportul de activitate anual an după an, împiedicând astfel pe cei numiţi să exercite vreo autoritate reală şi transformându-i în mărunţi cheltuitori pe lângă nomenclatura televiziunii, cea care conduce de facto instituţia în orice anotimp şi are marile decizii pe mână, oameni ca Irina Radu, Cristian Zgabercea sau Titi Dincă. Când i s-a părut că ştirile nu sunt chiar complet subordonate PSD a numit în premieră oameni care lucraseră pentru ei, precum Claudiu Lucaci, direct la ştiri, o încălcare a oricăror principii acceptate în Uniunea Europeană a televiziunilor, sau Euroviziune, cum o ştim noi, deşi numai prin competiţia de muzică.

Dar care are reguli, norme, coduri de comportament şi unde România e oaia neagră de foarte mult timp, la egalitate cu Grecia, drept ţara cu cea mai mare intervenţie politică în televiziune.

Cât de mare, vedeţi din mobilizarea contra Monicăi Ghiurco, unicul candidat legal selectat, dar pe care majoritatea refuză să o numească deşi această majoritate a numit Consiliul care a ales-o. Iar Monica Ghiurco, care nu e manager, ci realizator, a pornit promovată de Adrian Năstase, aşa că nu poate fi contra ei decât faptul că are totuşi un pic de demnitate profesională – nu vrea ca televiziunea să fie anihilată, că asta e opţiunea PSD. Lichidarea, ca să poată ajunge de la politruci şefi la politruci sută la sută, eliminând pe ceilalţi. Or, lichidarea nu e necesară. TVR poate fi rentabilizat uşor, prin transferarea Canalului 3 către Consiliile Judeţene – la câţi bani pun anual în infrastructură pentru cele mai proaste drumuri din Europa şi la câte festivaluri susţin îşi permit şi TV regionale, în loc să bage mereu TVR în faliment cu el. Creşterea taxei se justifică cu un program bun de restructurare şi de redresare a audienţei pe publicul general şi pe segmentele de public specifice, minoritare, ale unei televiziuni publice – copii, minorităţi de tot felul, agricultori, etc. Sigur că publicul trebuie să capete ceva în schimb pentru banii săi, mai mult decât acum (trebuie spus că la crize, gen Charlie Hebdo, TVR îşi arată utilitatea, redacţia externă făcând acele emisiuni netabloide şi profesionale pentru care merită să ai televiziune publică), dar de asta avem indicatori gen costul emisiunii pe audienţă public ţintă, ca să avem o programare pe care ne-o face publicul şi nu directorii corupţi de programe care concediază şi/sau îndepărtează la TVR pe realizatorii celor mai populare emisiuni, ca Guran sau Pătraru. Pe scurt, TVR se poate restructura fără concedieri, cine ar trebui să plece sunt doar cei care conduc, sub toate mandatele. Dar pe aceia îi ţine în braţe PSD, de aici datoriile şi pierderea Euroviziunii.

A doua arie în care PSD ne scoate din Europa e educaţia. Deja un Consiliu al Rectorilor condus de fostul ministru Câmpeanu (şi controlat în mare măsură de PSD) a găsit că nu există instrumente legale contra cadrelor didactice care pronunţă lucrările scrise în puşcărie drept ştiinţifice (ceea ce a fals). Acelaşi CNR a făcut serioase presiuni la minister ca să castreze din start legislaţia (ne-necesară oricum, era cadru legal) pentru a rezolva problemele lipsei de calitate a doctoratului. Tot Ecaterina Andronescu l-a lăsat moştenire MEN pe dl. Mirescu cel care şi-a schimbat prenumele după ce a fost forţat să demisioneze data trecută, dar a revenit să nenorocească programa şcolară în continuare (ceea ce face). Oamenii ei umplu CNACTDU, dar de teamă că se va reuşi schimbarea acestei instituţii (unde domneşte fostul secretar de stat Prisăcaru, caz de DNA, ca şi dna Andronescu, nu de trecut legi) deja au modificat ordonanţa cu doctoratele, ca să fie siguri că orice politruc poate ajunge doctor şi în continuare, ca şi până acum. Deci PSD controlează programa, doctoratul şi plagiatul, având mâna întâi în procesul de distrugere a învăţământului. Ideea că universităţile se pot autoregla, pe care i-o vânduseră şi lui Dacian Cioloş la un moment dat, e, cum am spus din start, o prostie. Universităţile noastre suferă din lipsă de control şi incapacitate de autoreglare, ca atare a rezolva problema dându-le mai multă autonomie e de Gâgă. Întrebaţi-vă ce a făcut comisia de etică a Universităţii de Medicină din Timişoara cu plângerea mea la Cristi Buşoi, care s-a făcut doctor cu o compilaţie. Au trecut de două ori cele 30 de zile legale de răspuns, şi, cum mi-aţi răspuns dvs, aşa mi-au răspuns şi ei.

Lumea neperformantă, pe alocuri ucigaşă, e sectorul public românesc pentru care guvernul Cioloş plăteşte toate oalele sparte este în mare măsură opera PSD. Lumea unor organisme de control ca ARACIS sau Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor care doar dau acreditări, dar niciodată nu le retrag, comisiile de doctorate care sunt precum masoneriile, introduc pe noii veniţi în reţeaua lor veche de profitori corupţi, printr-o procedură care nu are nimic de a face cu lumea academică şi penitenciarele, în ţara unde PSD a trecut o lege prin care puşcăriaşii scapă de pedeapsă scriind lucrări ştiinţifice.

PSD nu a evoluat şi rămâne o calamitate. Poziţia lor bună în sondaje se datorează slăbiciunii alternativei. Dacă nu există o alternativă bună la ei însă, trebuie creată una. Că până să ajungem la alegeri, ne conduce deja PSD chiar mai rău decât când era Ponta.

Puteţi comenta acest text pe România Curată

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite