Şi CCR se dezice de Dragnea. România, în „zodia“ democraţiei participative

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimente importante se derulează cu repeziciune, este greu să le descifrezi semnificaţia. Oricum, trăim zile decisive pentru soarta României şi a românilor, cel puţin pe termen mediu de timp. Principala caracteristică a evoluţiei politice şi sociale este aceea că românii nu acceptă să se ia decizii la care ei să nu fie parte. Nu mai suntem în democraţie reprezentativă, ci în etapa ei superioară, democraţia participativă.

CCR se dezice de Dragnea

Decizia CCR în cazul Belina a căzut ca o măciucă în capetele şefilor Coaliţiei, Dragnea şi Tăriceanu. Mai ales că era neaşteptată.

Din comunicatul CCR în cazul Belina: „În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a constatat că nu există conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României, pe de o parte, şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, pe de altă parte“.

Toată pledoaria ministrului Toader a contat fix cât o ceapă degerată. Fost membru CCR, Toader nu a apreciat corect soluţia dosarului, ceea ce îl degradează teribil din punct de vedere profesional.

Dacă până în prezent CCR a jucat de partea puterii, acum i-a lăsat pe Dragnea şi Tariceanu complet în offside. Ce să fi schimbat optica judecătorilor CCR? În opinia mea presiunea crescândă a străzii şi a mediei independente. Se profilau manifestaţii inclusiv împotriva CCR, şi atunci judecătorii s-au pus la adăpost.

Premierul Tudose nu înţelege conceptul de „stat paralel“

Deşi prezent la Herculane, unde a şi votat Rezoluţia care înfiera „Statul Paralel şi Ilegitim“, premierul Tudose se dezice acum de conceptul de stat paralel.

Nu înţeleg conceptul, sincer. (...) Eu îmi văd de Guvern. Avem un stat de care trebuie să ne ocupăm, cu nişte români cărora trebuie să le facem viaţa mai bună.“

Şi preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a ironizat conceptul de „stat paralel“ lansat de Liviu Dragnea la comitetul executiv al partidului de la finalul săptămânii trecute, declarând că sintagma „statul paralel şi ilegitim“ este un pleonasm, pentru că, dacă este paralel, nu poate fi legitim.

Declaraţiile celor două înalte personalităţi din PSD echivalează cu o dezicere de manevrele lui Dragnea, care explică tot ce i se întâmpla prin manevrele statului paralel, patronat de preşedintele Iohannis.

Să mai amintim că şi preşedintele Iohannis consideră statul paralel drept „o glumă proastă“. Iată că noţiunea atât de dragă lui Dragnea, prin care dorea să explice ce i se întâmplă, lui şi guvernului, este negată chiar de primii doi oameni din PSD. O lovitură teribilă pentru Liviu Dragnea. Cât despre suspendarea preşedintelui Iohannis, nimeni nu mai crede ca ar fi posibilă fără costuri incalculabile.

Anchetele Tel Drum şi Belina prind viteză

Decizia CCR reprezintă o gură de oxigen şi pentru DNA care a primit cale liberă în cele două anchete pe rolul său. Dragnea are acum patru probleme juridice: o condamnare definitivă, o trimitere în judecată în dosarul „Bombonica“, anchete în dosarele Belina si Tel Drum, ultima declanşată  la cererea OLAF. Singura sa speranţă rămâne modificarea legilor justiţiei, care să-l ajute să scape de închisoare, cel puţin.

Proiectul privind legile justiţiei

Florin Iordache procedează ca la OUG 13. Îşi pune toată lumea în cap, fără să-i pese. Deşi a mai  păţit-o cu aceeaşi atitudine. Tăriceanu, Dragnea, Iordache, nu înţeleg că nu pot legifera împotriva voinţei şi atitudinii unei mari părţi a populaţiei, a breslei magistraţilor, a presei independente, a sindicatelor. Nu înţeleg şi pace.

MCV-ul, Comisia de la Veneţia, oficiali europeni şi americani, ambasadori, atrag atenţia actualei puteri că se joacă cu focul, că în orice caz nu vor accepta „violarea“ statului de drept. Doar Comisia condusă de Iordache nu pricepe nimic, şi merge în pas alergător spre prăpastie.

Aşa se face că marile centrale sindicale se alătură protestelor de duminică 26 noiembrie, în mai multe oraşe din ţară, profilându-se un miting mamut, asemănător celui din februarie, prilejuit de OUG 13.

Aceasta este democraţia participativă. Cetăţenii nu asistă impasibili, timp de patru ani, la distrugerea economiei şi statului de drept, de către o putere votată de 20% din electorat. Electoratul n-a votat nici scumpirile care le afectează nivelul de trai, nici o creştere de 4% a salariilor nete (iar în privat nu se ştie ce va fi), nici teoria statului paralel, nici modificarea legilor justiţiei, pentru a obliga procurorii să dea socoteală ministrului justiţiei de ce probe administrează.

Cine îşi închipuie că populaţia va înghiţi toată această „golăneală“ de legiferare, se înşală amarnic. Iar Iordache să-şi pună memoria la încercare, să-şi aducă aminte  ce a păţit în februarie. Pentru că acum ne aflăm în „zodia“ democraţiei participative.

În concluzie

Actuala guvernare trebuie să înţeleagă că nu poate face tot ce-i trece prin cap, sfidând şi dispreţuind cetăţenii şi presa independentă. Nu se mai poate, pur şi simplu. Şi să nu ignore consecinţele unor mitinguri de amploare, precum cel din iarnă. Aceste mitinguri au schimbat guverne şi le vor schimba în continuare.

Liviu Dragnea trebuie să înţeleagă că nu poate duce o ţară întreagă în prăpastie, doar ca să-şi salveze el pielea. Nici PSD nu cred că acceptă acest lucru.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite