Înlocuitoarea lui Dăncilă în Parlamentul European: Guy Verhofstadt ne solicită încălcarea statului de drept în România. Se doreşte intimidarea actului de justiţie
0
Eurodeputatul Gabriela Zoană, înlocuitoarea Vioricăi Dăncilă în Parlamentul European, susţine că prin cererea adresată preşedintelui instituţiei, Antonio Tajani, Guy Verhofstadt îndeamnă Guvernul să intervină în actul de justiţie şi să dispună procurorilor să înceteze a strânge probe în cazul Laurei Codruţa Kovesi. Pe scurt, ar avea loc „o tentativă de încălcare a statului de drept în România“ din partea unui lider de grup europarlamentar.
„Ceea ce nu înţelege Verhofstadt şi alţii ca el este că România nu a intrat în Uniunea Europeană pentru a executa ordinele domniei sale, ci pentru a fi membru cu drepturi egale în această familie europeană. Am observat, de asemenea, că Verhofstadt marjează mult pe cartea faptului că doamna Kovesi este doar suspect şi nu este condamnată încă. Eu doresc să îl întreb pe liderul ALDE din Parlamentul European, dacă ar fi avut un candidat din ţara domniei sale, suspect într-unul sau în 18 dosare penale, la fel i-ar fi susţinut candidatura?", susţine europarlamentarul PSD, cea care a înlocuit-o pe Viorica Dăncilă în Parlamentul European, după ce Dăncilă a preluat funcţia de premier.
Gabriela Zoană mai spune că declaraţia lui Verhofstadt pare mai degrabă o modalitate prin care se doreşte intimidarea actului de justiţie din România.
„Declaraţia domnului Verhofstadt pare mai degrabă o modalitate prin care se doreşte intimidarea actului de justiţie din România. Dar, dacă Verhofstadt s-a gândit să rezolve domnia sa această problemă a doamnei Kovesi, făcând presiuni asupra Guvernului, poate se gândeşte şi cum să îi rezolve şi cealaltă problemă: lipsa de calificare a fostului procuror şef al DNA. Pentru a participa la acea procedură de selecţie, doamna Kovesi are nevoie de o echivalare rapidă a gradului profesional de procuror de parchet de pe lângă tribunal cu cel de procuror de la Înalta Curte de Justiţie", a mai afirmat Zoană.