INTERVIU Clotilde Armand, care vrea să fie primar în Bucureşti „În România mă simt ca acasă, mai bine decât în Franţa”

O mare parte a populaţiei active din România, în special tinerii bine calificaţi, au ales să plece din ţară. Puţini dintre aceştia s-au reîntors. Printre ei, Sergiu Moroianu, doctor în matematică la MIT, alături de care a venit soţia sa, Clotilde Armand. Franţuzoaică dintr-o familie veche şi elegantă, inginer de formaţie, cu experienţă de manager corporatist de vârf, Clotilde s-a îndrăgostit de ţara noastră şi s-a stabilit aici, la Bucureşti.

Mai mult, a învăţat limba română, a devenit cetăţean român şi vrea să îşi ajute comunitatea implicându-se în politica locală. Candidează pentru Primăria Sectorului 1, în care locuieşte, din partea USB (Uniunea Salvaţi Bucureştiul), condusă de Nicuşor Dan. O franţuzoaică vrea sa fie primar la Bucureşti. Un interviu luat de un român stabilit în Franţa unei franţuzoaice stabilite în România. Europa diversităţii. Vă invit să o cunoaştem pe Clotilde Armand.

Ciprian Apetrei: Românii au o mulţime de expresii prin care descriu cât de neplăcut este să locuieşti în România. Foarte mulţi, de profilul tău, pleacă din ţară. Ce ţi-a trebuit sa vii din Franţa şi să rămâi aici?
Clotilde Armand: Este adevărat că mulţi români afirmă că îşi doresc să plece din ţară, este un fel de obsesie colectivă care nu are neapărat mult sens. Din orgoliu, unii nu se mai intorc în România, deşi aici ar fi avut o viata mai bună, ma refer mai ales la cei foarte calificaţi.

Dar de fapt cei mai mulţi dintre români îşi iubesc ţara şi, dacă o critică uneori, este doar pentru că speră în secret că vor fi contrazişi.

Le place enorm să audă din gura străinilor că România este o ţară minunată! În acelaşi timp, criticile faţă de politicieni sunt sincere, provin dintr-o reală nemulţumire.

Am venit aici iniţial fiindcă soţul meu este român, altfel nu aş fi avut această idee. Dar m-am adaptat imediat şi mă simt ca acasă, mai bine decât în Franta. Acum puteţi spune că şi francezilor le place să-şi critice ţara.

Salariile în administraţie sunt foarte mici dar primarii sunt foarte bogaţi. Diferenţa o banuieşte toată lumea ca fiind şpaga. Tu câştigi acum foarte bine în mediul privat. Vei reuşi să traieşti patru ani doar din salariul de primar?
Da. Salariul de primar e mult mai mic decât salariul meu actual, dar totuşi nu este neglijabil: circa 4 000 de lei. Am prevăzut că, la sfârşitul mandatului de primar, familia noastra va avea venituri mai mici decât la început dar banii nu sunt totul în viaţă.

Micul Paris, trecut prin demolările comuniste şi haosul balcanic de dupa Revoluţie, mai poate fi repus într-o formă coerentă?
Da, este un oraş foarte prost pus în valoare printr-o administraţie incompetentă. Are un potenţial economic enorm, fiind centrul de greutate al afacerilor din România si din cele cinci ţări vecine. Are o arhitectură istorică valoroasă, nu aşteaptă decât un primar capabil ca să-l repună pe picioare.

In Franţa religia este o prezenţă foarte discretă în spaţiul public. In România autorităţile locale sunt foarte legate de cele religioase. Ca primar, te vezi alături de episcop la sfinţiri de monumente, ai finanţa lăcaşe de cult, ai organiza defilări cu icoane?
Fiind de origine franceză sunt catolică practicantă. Soţul meu fiind ortodox, merg şi la slujba ortodoxă. Aici, în România, religia dominantă este creştinismul ortodox şi desigur că misiunea primăriei este să sprijine aspectele administrative ale practicării religiei. Una dintre valorile mele este discreţia, nu-mi place să mă afişez.

Există o perceptie despre partidele mici cum că ar fi idealiste, simpatice dar fără vizibilitate, fără priză la massa mare a electoratului. Nicuşor Dan, preşedintele USB, se luptă cu doi politicieni vechi, cu notorietate enormă. Ce praştie va folosi?
Contracandidaţii lui Nicuşor Dan au notorietate, dar asta nu îi ajută neapărat. Sunt nişte personaje fără substanţă reală, nimeni nu poate să spună ce au făcut concret. Nicuşor Dan poate să vină şi să spună « Am salvat parcul Tineretului de lăcomia politicienilor ». Cu ce realizări publice se pot lăuda politicienii aceştia cu notorietate? Există două doamne, foste jurnaliste, care candidează la funcţia de primar şi, uneori, mă întreb pe ce abilităţi profesionale se bazează? Este ca şi cum un jurnalist sportiv deodată ar crede ca ar putea deveni Simona Halep sau Hagi.

Clişee pozitive: sunt românii veseli, harnici, toleranţi, sufletişti şi ospitalieri?
Sufletişti şi ospitalieri, da. Prea toleranţi cu politicienii! Harnici, mai ales când sunt forţaţi de un manager competent (glumesc!). Veseli, nu întotdeauna, dar mereu plini de umor negru. Situaţiile kafkiene vă fac sa râdeţi. Îmi plac foarte multe lucruri despre români, dar încă nu reuşesc sa râd la glumele voastre pline de autoironie.

Clişee negative: sunt românii neserioşi, hoţi, nu duc lucrurile până la capăt, bârfitori?
Sunt multe feluri de oameni, în general: leneşi, neserioşi, critici, uzaţi etc De asemenea  găseşti peste tot oameni care spun « mâine » privindu-te în ochi, dar a doua zi nu fac ce au promis. Să nu uităm ca societatea românească încă se reface de pe urma unei traume colective, oamenii sunt copleşiţi de povara vieţii, de greutăţile şi grijile cotidiene.

La Bucuresti nu este aşa. Oamenii sunt foarte OK, te poţi baza pe ei. În plus sunt cultivaţi, amuzanţi, la modă.

Aş spune că românii, ca grup, nu au încredere în ei înşişi. Individual se descurcă la fel ca occidentalii, dar ca grup suferă de pe urma unei istorii care nu a fost generoasă cu ei.

Pentru final, o intrebare inevitabilă. Vii dintr-o cultură gastronomică foarte rafinată, cum ţi se par bucătăria şi vinurile româneşti?
O să vi se pară ciudat: deşi sunt franţuzoaică, nu beau mult vin. Vecinii noştri de la etajul doi produc vinurile Catleya în Mehedinţi, şi pot să spun că sunt nişte vinuri de aceeaşi calitate cu cele din Bordeaux. Despre bucătărie, sunt mamă şi manager cu program complet, nu am suficient timp ca să gătesc cu adevărat. Copiii mei gătesc mai mult decât mine! Îmi place să le prepar feluri simple frantuzesti: gratin, sufleuri, vacherin, tartă cu rubarbă. În România, carnea de porc de la ţară mi se pare extrem de gustoasă, mai ales gătită în untură. Este un deliciu! Evident, îmi plac sarmalele, salata de vinete (nicăieri nu este la fel de bună ca aici). La măicuţele de la Tismana am mâncat nişte prăjituri extraordinar de bune, erau preparate cu untul şi mierea lor. Nu-mi plac prăjiturile chimice de stil american, care se fac pentru nunţi sau aniversări, fără nimic natural, sunt doar de formă. Nici în gastronomie, nici în politică nu-mi plac formele fără fond!

_________________________________________________________________________

Mai multe informaţii despre proiectele sale puteţi afla pe site-ul Clotilde Armand