1 Decembrie, ce am reuşit şi ce nu

Adunarea românilor la Alba Iulia a hotărât Unirea pe 1 Decembrie 1918

Incontestabil, ora astrală a României a fost pe 1 Decembrie 1918. Se încheia un an miraculos care aducea unirea tuturor provinciilor româneşti. O hotărâre politică fastă, intrarea în Război de partea Antantei, fusese urmată de decizii militare catastrofale.

În stil românesc, deşi avuseserăm la dispozţie încă doi ani, am constatat că războiul ne-a luat prin suprindere, cu soldaţi eroici, dar slab echipaţi şi prost conduşi. Refacerea moralului în retragerea din Moldova, reorganizarea militară, rezistenţa admirabilă din 1917, capacitatea de a spera atunci când totul părea pierdut sunt lucruri care rămân în memoria noastră istorică, mai ales că, de multe ori, nu consecvenţa şi anduranţa ne-au caracterizat.

Ceea ce a urmat în 97 de ani este amestecat. România Mare a durat puţin. Lumea a evoluat nefast şi noua societate românească a navigat pe ape din ce în ce mai agitate şi mai tulburi. Războiul avea să dărâme ceea ce se construise sau măcar se încercase să se construiască. Am pierdut Basarabia şi Bucovina, am redobândit Ardealul de Nord la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial. A venit comunismul. Apoi momentul 1989.

1 Decembrie a devenit Ziua Naţională.

După 25 de ani, societatea românescă pare că este gata să tragă linie şi să socotească. Demonstraţiile de după catastrofa de la Colectiv arată că lumea s-a săturat de sistemul construit în sfertul de secol de la Revoluţie, un mecanism al cleptocraţiei absolute, în care instituţiile statului au fost transformate în instrumente pentru jefuirea bunurilor publice de către o grupare oligarhică stăpână pe pârgiile puterii.

Restul a fost un joc de mimare a democraţiei, în care alegerile au adus diverse formule de guvernare, dar servind în esenţă aceloraşi scopuri corupte.

Aşezarea cleptocraţiei în fruntea statului este cel mai mare eşec cu care societatea românească se confruntă. Resursele dezvoltării României au fost spoliate sistematic. Rezultatul este rămânerea ţării pe ultimele locuri în Europa şi plecarea forţei de muncă peste hotare.

Ce poate fi mai grăitor pentru starea de lucruri în care s-a ajuns, decât plecarea în masă a românilor din propria lor ţară?

Este un fenomen nemainîntâlnit pentru societatea românească, o pierdere uriaşă, ale cărei consecinţe se vor amplifica în viitor.

Recuperarea funcţiei statului de furnizor corect de servicii pentru cetăţeanul care îl susţine este solicitarea fundamentală a străzii şi poate deveni proiectul de ţară al anilor următori.

Orientarea României spre Occident, intrarea în NATO şi în Uniunea Europeană, parteneriatul cu SUA sunt realizări ale elitei politice actuale, dar în spatele unui asemenea proces, clasa politică a avut grijă să se răsplătească într-un mod absolut neruşinat şi ruinător pentru întreaga societate românescă.

Apropierea centenarului Unirii ne găseşte într-o lume care se complică de la o zi la alta, discutându-se din nou despre unirea cu românii de peste Prut. Nu se ştie dacă şi când va bate o nouă oră astrală pentru România, dar cu siguranţă avem nevoie de inteligenţa şi de patriotismul generaţiei care a făcut posibilă Unirea din 1918.

Din păcate, simbolistica zilei de 1 Decembrie nu poate să fie coezivă pentru toţi cetăţenii României. Pentru noi este cea mai fastă zi a Istoriei, pentru minoritatea maghiară este cea mai neagră. Nu poţi cere nimănui să se bucure pentru o pierdere la scară istorică.

Maghiarii sunt minoritate cea mai consistentă şi societatea românească are de gândit, nu la proiectele autonomiste, ci la proiectul unei naţiuni a cetăţenilor de care toată lumea s-ar putea simţi ataşată.

Fără 1 Decembrie, nu se poate. Dar de ce nu am institui şi o a doua zi naţională? Multe state au un asemenea model. De ce n-am face şi noi la fel? Lista de propuneri este deschisă.