REPORTAJ O seară sub magia jazz-ului alături de Big Band-ul Radio, în Piaţa Festivalului

Big Band-ul Radio,dirijat de Ionel Tudor, pe scena din Piaţa Festivalului FOTO Cristi Mitrea

Vineri seara, în Piaţa Festivalului au răsunat acorduri de jazz, swing, samba, bossa-nova sau funk, publicul prezent în număr mare la spectacol, bucurându-se de muzică de calitate în compania Big Band-ul Radio, dirijat de Ionel Tudor.

Aşa cum i-a obişnuit deja pe bucureşteni, ArCuB aduce în fiecare seară pe scena din Piaţa Festivalului „George Enescu“ artişti şi orchestre româneşti de renume care reuşesc să strângă în acelaşi loc sute de iubitori ai muzicii.

Deşi norii nu au părăsit cerul nici în cea de-a şaptea zi de manifestări artistice, la ora 20:00 o mulţime de oameni ocupă scaunele din faţa scenei, nerăbdători să asiste la o noua seară muzicală. În aplauzele publicului numeros, pe scenă urcă Big Band-ul Radio, sub îndrumarea dirijorului Ionel Tudor. Trompetele, saxofoanele, tromboanele, clarinetul, toba, chitara, basul şi pianul dau tonul unei seri speciale. O muzică relaxantă, sofisticată, un jazz care te trimite cu gândul la cabaretele Chicago-ului anilor `20. Ca imaginea să fie completă, în cortul amenajat în faţa scenei, un grup elegant format din trei bărbaţi şi două femei stau la o masă cu câte un pahar de şampanie în faţă.

Solo-ul de trompeta al lui Sebastian Burneci parcă vrea să spună povestea a doi îndrăgostiţi, dansând obraz lângă obraz, cu mâinile împreunate şi ochii închişi. Lângă mine, doi bătrânei se ţin strâns de mână. Puţin mai în spate, o doamnă se bucură de povestea muzicii cu ochii închişi şi un zâmbet de satisfacţie pe buze.

Portrete la minut în faţa cortului Adevărul

La cortul Adevărul, câteva canapelele improvizate au fost scoase afară, de unde un grup de oameni urmăresc concertul. O doamnă blondă ţine elegant în mână un pahar de şampanie şi o ţigară, în timp ce discută cu un domn. Dintr-o dată, în faţa lor apare un bătrân cam la 60 de ani, care poartă pe cap un fes mic şi rotund care-i acoperă doar creştetul. Acesta se sprijină într-un genunchi şi începe să-i facă doamnei blonde un portret, cu ajutorul unui marker. Deşi desenul este destul de simplist, acesta tratează momentul cu multă seriozitate, ridicând des ochii din foaie pentru a-i observa trăsăturile, ca un adevărat pictor. 

Curiozitatea m-a împins să aflu cine este acest artist rătăcitor care s-a integrat perfect în acest cadrul artistic din Piaţă. Bătrânul s-a dovedit a fi un sculptor care de 4 luni se ocupă şi de portrete, în locuri publice. Acesta vine în fiecare zi în piaţă pentru a le face portrete trecătorilor. Desenează din plăcere, dar recunoaşte că atunci când are nevoie de bani le mai cere „clienţilor“ câte 5 lei pe portret, aşa cum s-a întâmplat şi de această dată. Înainte să-i aflu şi numele, a dispărut, probabil în cautare de noi modele, dar din semnătura de pe portretul doamnei am putut să descifrez un „Dan Savu“ sau „Savescu“.

Înăuntrul cortului, în faţa marelui ecran, 6 persoane cu câştile la urechi sunt absorbite de concertul care are loc simultan la Ateneu, transmis în direct de TVR. Alina, cea care are grijă de cort şi de standul Adevărul, dă cu aspiratorul, încercând să scape de dezordinea făcută de nişte copii năzdrăvani care se jucaseră în cort. 

Vocea care a hipnotizat „Piaţa Festivalului“

După muzica instrumentală din prima partea a concertului, o prezenţă feminină îşi face apariţia, însufleţind şi mai mult atmosfera printr-o voce puternică şi clară. Luiza Zan reuşeste prin improvizaţiile sale să cucerească iremediabil publicul, din când în când auzindu-se câte un „bravo!“ sau aplauze, înainte ca piesa să ia sfârşit. De la primele note ale unei piese, un spectator de lângă mine o recunoaşte imediat: „Chega de saudade!“ exclamă acesta încântat, o cunoscută bossa-nova, interpretată de solistă în stil samba.

La sfârşitul spectacolului, în jurul orei 21:15, oamenii părăsesc scaunele, aflaţi încă sub efectul vrăjii muzicale. O doamnă cam la 70 de ani, pe nume Ene Alexandrina, a fost prezentă în Piaţa Festivalului în fiecare seară. Recunoaşte, totuşi, că deşi jazz-ul nu se află neapărat printre preferinţele sale muzicale,  seara aceasta a fost cu totul deosebită, fiind profund impresionată de prestaţia solistei. 

Andrei Bolbocean, unul din tromboniştii Big Band-ului mi-a spus că nu se aştepta la un public atât de numeros, care să primească atât de bine spectacolul.

Seara s-a încheiat cu proiecţia filmului  „Descoperind capodoperele muzicii clasice- Beethoven“ la care a rămas un număr consistent de spectatori, nepăsători la vremea mohorâtă de afară.