PORTRET Dirjorul Ion Marin: „Muzica trebuie să se nască de fiecare dată. E un proces alchimic“

Ion Marin, un dirijor lipsit de tentaţia veleitarismului

Fiul regretatului Marin Constantin, Ion Marin, unul dintre cei mai apreciaţi dirijori de pe scena internaţională, vede în artă „un proces alchimic“, în care nevoia de mister, de taină, rămâne imperios necesară. Atunci când are senzaţia că nu mai există secrete, le inventează, căci „muzica trebuie să se nască de fiecare dată“. Marin se va afla în fruntea Orchestrei Naţionale a Franţei care va concerta la Sala Palatului, sâmbătă, de la ora 19.30.

„Meseria asta de dirijor de orchestră este foarte stranie“, crede dirijorul Ion Marin, în vârstă de 59 de ani, care a lucrat cu artişti internaţionali precum Luciano Pavarotti, Angela Gheorghiu sau Anna Netrebko. 

Legătura dintre dirijor şi membrii orchestrei se creează, crede maestrul, la nivel uman, astfel că ajungi să nu mai vezi doar o adunare de oameni, ci „un număr de existenţe, un număr de vise care s-au realizat şi de vise care s-au spulberat“, după cum declara acesta într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, la începutul anului trecut.  

Vede fiecare orchestră cu care colaborează ca pe o microsocietate. De la acest gând pleacă, considerând că tentaţia veleitarismului sau a vedetismului este nocivă şi nu te duce nicăeri. Sunt şi dirijori de acest fel, explica acesta în acelaşi interviu, care apar îmbrăcaţi în frac, îşi mişcă bagheta, dar nu se întâmplă nimic, căci „acolo nu e nici măcar un gram de dirijat de orchestră. E o formă de exhibiţionism“.

Ce înseamnă „acasă“

Ion Marin a emigrat în Elveţia, în urmă cu 34 de ani, unde şi-a construit cariera, devenind unul dintre dirijorii ai căror nume înseamnă ceva pe scena muzicală mondială. A plecat din ţară pe când avea 26 de ani, cu o bursă „Herder“ din partea Unviersităţii din Viena. Pentru că a solicitat azil politic în Austria, a fost condamnat în absenţă de regimul Ceauşescu.  Acasă înseamnă, de ani de zile, sala de concert sau teatrul de operă în care lucrează, iar la un nivel mai personal, Lugano, Elveţia, locul unde poate să respire şi unde consumă de fapt cea mai mare parte a timpului în care se pregăteşte, după cum explica într-un interviu „Q Magazine“, din 2017.  Totuşi, în ciuda acestui lucru, Ion Marin vizitează cât de des poate România, pentru a avea grijă de moştenirea Madrigalului, corul înfiinţat de tatăl său, Marin Constantin, în 1963, pentru care este director de onoare.

Întâlnirea cu artiştii internaţionali

Similar dirijorului Iosif Ion Prunner, nici Ion Marin nu s-a aşteptat, atunci când urma să întâlnească nume grele ale muzicii mondiale, să fie privit de sus în vreun fel dată fiind ţara lui de proveninenţă. „E o întâlnire între artişti. Se pleacă de la premisa unui respect reciproc care, bineînţeles, trebuie câştigat. Avem nevoie unii de ceilalţi“, spunea dirijorul în acelaşi interviu. Aşa şi-ar dori să fie şi relaţiile dintre oameni în general, să lucreze împreună, „într-un echilibru perfect“.

Moştenirea de la tată

Întrebat ce anume a învăţat de la tatăl său, Ion Marin a făcut o pauză: „mi-e foarte greu să sintetizez un răspuns“, îi răspundea reporterului „Weekend Adevărul“. E dificil de formulat un răspuns care să redea ceva atât de mare, dar, în orice caz, multe dintre lucrurile pe care le transmite azi prin muzică încapsulează contribuţia tatălui, Marin Constantin. Însă dacă vorbim de ceva mai palpabil, atunci, automat, vorbim şi despre Corul Madrigal. 

„Mi-a transmis repere legate de activitatea corului Madrigal, de repertoriul Corului Madrigal, de care sunt direct responsabil. Mi-am asumat această responsabilitate în momentul în care el a dispărut, pentru că nu avea România atât de multe instituţii de o asemenea performanţă încât să îşi permită să piardă una. Atunci, a trebuit regândit tot“, a adăugat Ion Marin.

Filosofia dirijorului

Întrebat cum şi-ar defini filosofia de viaţă, Ion Marin vorbeşte de „conştiinţa prezentului“. Singurul punct prin care fiecare om ia contact cu existenţa e timpul prezent, moment căruia dirijorul încearcă să îi dedice întreaga sa atenţie şi energie.

 „Acuitatea cu care reuşim să trăim momentul prezent în viaţă este ceea ce duce la o posibilă pace interioară şi o înţelegere fără vorbe şi necuantificabilă a rostului pe care îl avem în această scurtă trecere“. Cât despre muzică, acolo, pe linia lui Blaga, „corola de minuni a lumii“ contează. Misterul, secretele trebuie să rămână pentru ca muzica să se nască. Cu atâţia ani de dirijat în spate, ai crede că secretele s-au disipat. 

Ce te faci atunci? Ion Marin spune că nu-i nimic, dacă nu sunt, se fac. „Atunci când am senzaţia că nu mai are (muzica-n.r.) secrete, trebuie să le inventez, pentru că e vorba despre un proces mai real decât vă puteţi imagina. E un proces alchimic. Muzica trebuie să se nască de fiecare dată. Un foarte mare şef de orchestră, Bruno Walter, spunea că un dirijor e cu adevărat artist în momentul în care e capabil să dirijeze pentru a mia oară Simfonia «Eroica», ca şi cum ar fi la prima audiţie. Secretul e foarte important. Secretul e legat de mister, misterul e legat de magie şi aşa mai departe“.