Jordi Savall: „Capitalismului i-a trecut timpul“
0
Celebrul muzician catalan Jordi Savall, în vârstă de 71 de ani, explică, în interviul acordat în exclusivitate pentru suplimentul „Enescu“, de ce epoca noastră are atât de multe asemănări cu epocile mai vechi ale istoriei.
Rar se întâmplă, în cariera unui jurnalist, ca acesta să poată sta faţă în faţă cu unul dintre idolii săi. De fiecare dată, în asemenea momente, te gândeşti că astfel de clipe de graţie fac ca să merite să practici o profesie de multe ori ingrată. Un astfel de moment s-a întâmplat vineri, când l-am întâlnit pe marele muzician de origine catalană Jordi Savall, adus la Bucureşti prin intermediul Festivalului „George Enescu“.
Seara, sub cupola Ateneului, Jordi Savall, alături de două dintre ansamblurile pe care le conduce – Hespèrion XXI şi La Capella Reial de Catalunya –, a încântat numerosul auditoriu reprezentând spectacolul-concept „Dinastia Borgia“, pe care l-a reluat a doua zi şi la Sibiu.
Sunteţi unul dintre cei mai minunaţi muzicieni care activează în muzica veche. Aş dori să ştiu care este opinia dvs. despre locul pe care îl ocupă epoca medievală, precum şi epoca barocă, în istoria civilizaţiei, vorbind în termeni de filozofie ai istoriei? Care este locul acestor două mari epoci istorice în dezvoltarea civilizaţiei europene, occidentale mai exact?
În principiu, este foarte important să ne cunoaştem istoria. Cred că diferitele elemente, contacte din interiorul acestor epoci sunt foarte importante. Timpurile medievale sunt cele ale contactului dintre creştini şi musulmani, acelea când diverse comunităţi sosesc în Europa. Timpurile medievale sunt cele în care se construiesc monumente măreţe, sunt vremurile trubadurilor...
Timpul catedralelor
Nu sunt numai Vremurile Întunecate („Dark Ages“), aşa cum le vede gândirea comună...
Nu, deloc, este epoca în care noi începem să construim, din punct de vedere artistic şi spiritual. Este, totodată, şi momentul în care începe să se vorbească despre poezie şi literatură. Este timpul Andaluziei, timpul catedralelor, cel al trubadurilor/truverilor. Este un timp de incredibilă frumuseţe şi creativitate, mă refer la ţări ca Spania, Italia, Europa occidentală în genere. De asemenea în Europa Centrală şi cea de Nord. În acelaşi timp, în lumea orientală, să nu uităm, sunt foarte multe lucruri interesante care se întâmplă. Cred că vom descoperi din ce în ce mai mult bogăţia epocilor străvechi, pe măsură ce vom avea specialişti din ce în ce mai bine pregătiţi...
Dar în ce priveşte Epoca Barocă, putem găsi similarităţi cu epoca noastră? Întreb asta pentru că există un mare interes în vremea noastră pentru Baroc. Există similarităţi în pattern-ul, modelul cultural între epoca noastră şi această eventuală „oglindă îndepărtată“?
Da, desigur. Aş spune doar că este un moment în care stilurile naţionale se conturează şi, în acelaşi timp, există o mare libertate, de mişcare în primul rând: muzicienii călătoresc de-a lungul şi de-a latul Europei. Putem găsi astfel muzicieni italieni la Versailles (vezi Lully), muzicieni spanioli la Roma, muzicieni englezi lucrând în Germania, muzicieni germani în Anglia etc. etc. Cazul lui Haendel este foarte semnificativ, acesta lucrând multă vreme în Italia şi în Anglia, unde a fost naturalizat ca supus britanic. Este un timp de maximă creativitate, de schimbare de stiluri, în care avem mari muzicieni ca Haendel sau Bach, dar şi compozitori francezi sau italieni în stil german.
Aţi spus odată că aţi lua pe o insulă pustie, dacă s-ar întâmpla să ajungeţi acolo, muzica popoarelor victimizate, a celor persecutaţi, de-a lungul istoriei: sefarzi, cathari, bogomili etc. Puteţi să dezvoltaţi această idee?
Da, cred că orice muzică a unui popor care a fost persecutat este de o mare emoţie, de o mare sensibilitate. Nu este vorba doar de artă, într-un sens strict, ci această muzică împrumută ceva din imensitatea sufletului uman. Aceasta se vede pentru că este vorba de o muzică populară, care este expresia directă a acestor suferinţe, a acestor tragedii. Se produce astfel o conexiune cu umanitatea profundă în cel mai autentic mod.
Fascinantul Cantemir
Sunteţi, acum, la cea de-a patra vizită în România: aţi susţinut două concerte „de miezul nopţii“ la Ateneu, în Festivalul Enescu din 2007 (cu muzică veche hispanică şi latino-americană, şi nu numai), apoi aţi venit cu spectacolul „Cantemir”, o dată la Iaşi, pe 30 noiembrie 2010, iar a doua oară la Ateneul Român, pe 7 decembrie 2011. Sunteţi autorul unui CD despre muzica lui Dimitrie Cantemir. Care e, de fapt, relaţia dvs. cu ţara noastră? Cunoaşteţi şi alte figuri culturale româneşti, în afară de cea a lui Cantemir?
Am devenit interesat în personalitatea lui Cantemir şi am început să citesc multe cărţi de istorie despre epoca respectivă. Este o personalitate excepţională...
Una de factură enciclopedistă. Din păcate, reprezintă o excepţie în cultura română, nu a avut propriu-zis continuatori. S-a exilat în Rusia şi acolo s-a stins totul, a mai trecut peste un secol până când cultura română să înceapă să se modernizeze...
Desigur, aşa au stat lucrurile. În orice caz, a îmbinat în personalitatea sa foarte multe trăsături ale epocii. În ce priveşte alte figuri, nu cunosc. Nu am timp, sunt întotdeauna interesat în ceea ce priveşte în mod specific repertoriul meu. Iar până acum nu am avut timp să fac cercetări în altă direcţie decât cea pe care o ştiţi.
Cunoaşteţi „Codex Caioni“?
Da, cunosc titlul, dar nu am avut timp să-l aprofundez. În momentul de faţă, lucrez la un disc despre muzica Balcanilor, care va conţine iarăşi muzică românească. Am descoperit foarte multe lucruri şi mă voi concentra asupra lor în următorii câţiva ani.
„Montserrat va rămâne mereu cu mine“
Îmi cer scuze pentru caracterul personal al întrebării. Ne puteţi spune câteva cuvinte despre soprana Montserrat Figueras (soţia artistului şi colaboratoarea sa de-o viaţă, care a decedat pe 23 noiembrie 2011 – n. red.)?
Montserrat Figueras nu mai este printre noi, dar ea va rămâne întotdeauna cu mine. Moştenirea sa mă inspiră în permanenţă. Ea nu va fi uitată niciodată de toţi oamenii alături de care a lucrat, foarte multe nume din lumea muzicii vechi...
Lucraţi în continuare cu copiii dvs., Arianna şi Ferran Savall...
Da, amândoi s-au dedicat muzicii, şi îi susţin şi le urmăresc proiectele foarte interesante pe care le au în momentul de faţă...
„Ne aflăm într-unul din momentele cele mai dificile ale istoriei“
Care credeţi că este viitorul muzicii vechi, muzicii baroce? Am înţeles că, cel puţin în Franţa, în momentul actual, jumătate din piaţa de muzică clasică este dată de muzica barocă. Credeţi că, în următoarele decenii, interesul publicului va spori sau, dimpotrivă, se va estompa, se va restrânge?
Cred că există un interes al publicului în această formă de artă, dar trăim în vremuri foarte dificile pentru artă, din punct de vedere economic vorbind. Este un moment tragic, în care oamenii îşi pierd locurile de muncă, în care oamenii nu mai au bani... Şi aceasta se întâmplă peste tot, fără excepţie. Este un moment dificil, pentru că asistăm la o criză profundă, şi cred că, din acest motiv, unii oameni nu mai pot merge la concertele la care şi-ar dori, unii oameni nu mai pot să-şi cumpere muzica pe care ar vrea s-o aibă... Cred că muzica rămâne foarte importantă într-o etapă de criză şi cred că trebuie susţinută; trebuie să rămânem optimişti şi să încercăm să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm astăzi. Cred că trebuie să rămânem responsabili şi să luptăm împotriva evoluţiei crizei, în primul rând să luptăm împotriva pantei în care alunecă economia: împotriva controlului multinaţionalelor, a oamenilor lipsiţi de scrupule. În fiecare zi diferenţa dintre oamenii bogaţi şi cei săraci creşte, şi cred că, din acest punct de vedere, ne aflăm într-unul din momentele cele mai dificile ale istoriei.
Aveţi o opinie despre mişcarea, originară din Spania, a „indignaţilor“ (indignados)?
Da, dar „indignaţii“ despre care vorbiţi nu mai sunt, în prezent, atât de activi...
Dar au continuatori, inclusiv la noi în ţară, în aceste zile...
Da, dar important este să conştientizăm că trebuie să fim, cu toţii, responsabili! Nu putem aştepta la nesfârşit ca numai politicienii să rezolve problemele şi trebuie să înţelegem că fiecare dintre noi trebuie să-şi asume acest lucru.
Vă mulţumesc şi vă doresc succes. Voi fi în această seară, la Ateneu...
„Fără memorie, nu există spirit“
Jordi Savall, la sesiunea de autografe FOTO Sergiu Iczklovits
„Fără sentiment, fără emoţie nu există memorie. Iar fără memorie nu există spirit“ – sunt cuvintele rostite de Jordi Savall, în holul Ateneului, după excepţionalul concert de vineri seară. Muzicianul a făcut o pledoarie pentru implicarea afectivă, emoţională în cercetarea istoriei, astfel acest studiu al epocilor vechi riscând să rămână la nivelul de litere moarte în cărţile de istorie. „Avem nevoie de memoria epocilor vechi pentru a ne construi prezentul, precum şi viitorul“, a explicat Jordi Savall numeroasei audienţe.
Discursul a fost prilejuit de lansarea cărţii „Le tempérament œcuménique“ de Filip-Lucian Iorga, o carte de interviuri în franceză cu cinci istorici reputaţi, printre care Jacques Le Goff, Jean Delumeau şi Neagu Djuvara (prezent, la rândul său, la eveniment), şi Jordi Savall, ca personalitate culturală interesată de istorie. „Din păcate, religia, un lucru în esenţă frumos precum credinţa în Dumnezeu, a fost de foarte multe ori motiv de conflict între oameni. În schimb, muzica este în esenţă ecumenică. Deşi atât de variată, ne bucurăm fiecare de muzica celuilalt“, a mai spus muzicianul catalan, la lansarea urmată de o sesiune de autografe pe numeroasele înregistrări din prodigioasa sa carieră, puse la dispoziţia publicului de standul editurii Humanitas.
La rândul său, Neagu Djuvara i-a încântat pe cei prezenţi în primul rând prin franceza de o mare frumuseţe, cum nu mai auzi astăzi („România, în perioada interbelică, avea renumele de cea mai francofonă ţară din Europa, dar după 50 de ani de comunism lucrurile stau exact pe dos“, a spus istoricul, în vârstă acum de 97 de ani!), în care a povestit numeroase anecdote de mare farmec. În ideea de ecumenism, Djuvara l-a evocat pe Monseniorul Vladimir Ghika, recent beatificat de Vatican, pe care l-a cunoscut cu prilejul nunţii sale de la Paris (prinţul era singurul căruia Biserica Catolică i-a permis să slujească în ambele rituri, catolic şi ortodox).
Se încarcă comentariile...
