Ioan Holender şi-a lansat cartea despre Festivalul Enescu

Vineri după-amiază s-a lansat într-un cadru festiv, în foaierul Ateneului Român, volumul „Festivalul George Enescu în Era Holender”, apărut la Editura Operei Naţionale Bucureşti.

UN ARTICOL DE GABRIELA HORIA

Cartea cuprinde mărturii ale personajului principal al lucrării, Ioan Holender, cel care s-a aflat la cârma Festivalului Enescu timp de şapte ediţii, dar şi ale unor oameni de cultură fini observatori ai celui mai mare eveniment cultural al României.

Astfel, alături de Ioan Holender, mai găsiţi în această carte texte semnate de profesorul Livius Ciocârlie, prieten din copilărie al lui Ioan Holender, de Emil Hurezeanu, Dan Dediu, Sever Voinescu şi Ioana Marghita.

În afara lui Livius Ciocârlie, absent pe motive medicale, la lansare au fost prezenţi toţi autorii acestui volum colectiv.

Sever Voinescu, care şi-a luat şi rolul de moderator al discuţiei, şi-a exprimat admiraţia faţă de Festivalul Enescu nu doar în calitate de meloman, ci şi ca bucureştean. „Din doi în doi ani acest oraş trist al nostru capătă 0 atmosferă de nobleţe”, a explicat el, mărturisind că este fascinat de pelerinajul de fiecare seară al melomanilor  între Ateneu, Sala Palatului şi retur.

„Festivalul Enescu s-a născut în perioada comunistă din motive pur propagandistice. Enescu tocmai murise, iar autorităţile de la Bucureşti au vrut să-şi spele păcatele faţă de el pentru că fuseseră criticate de opinia publică din străinătate. Iată de la ce a pornit şi la ce s-a ajuns astăzi”, a mai spus Sever Voinescu, explicând că această schimbare la faţă a festivalului Enescu s-a datorat în primul rând faptului că Ioan Holender este un om care „gândeşte mare”, preluând expresia americanilor “to think big”.

Emil Hurezeanu a declarat că a fost copleşit de personalitatea lui Ioan Holender încă de pe vremea când lucra la Europa liberă: „În presa germanofonă, de la Viena la Salzburg şi până la Munchen, Iona Holender era omniprezent. Ca director al Operei din Viena era egalul cancelarilor Austriei. Dar cancelarii au mai plecat, el însă a rămas în funcţie pentru multă vreme. Pentru mine era fabulos că acest om e un român din Timişoara care nu a renunţat niciodată la prenumele de Ioan şi care a rămas omul lui Servus”. Emil Hurezeanu a mai adăugat că din punctul său de vedere “Ioan Holender este un patrimoniu al României” şi că „nu-i port lui de grijă de ce va face de acum înainte, ci ne duc grija nouă de ce vom face fără el”.

La rândul lui, Ioan Holender a făcut rezumatul celor 14 ani de „mandat” spunând că le mulţumeşte în primul rând românilor plătitori de taxe care prin banii lor au făcut posibile toate aceste ultime şapte ediţii de festival. “În nici un alt oraş din lume, nici măcar în Viena, care s-a autoproclamat capitala muzicii, nu ar fi posibile trei concerte pe zi ţinute cu sala plină.”

El le-a mulţumit unora dintre colaboratorii săi şi celor care au făcut posibilă această carte, numindu-l aici pe fostul director al Operei Naţionale Bucureşti, Răzvan Ioan Dincă.

În capitolul din carte semnat chiar de Ioan Holender acesta povesteşte prima sa întâlnire cu festivalul pe care avea să-l conducă peste mulţi ani: „Festivalul Enescu a avut, încă de la prima sa ediţie din 1958, o importanţă deosebită pentru mine. În acele vremuri tulburi am fost exmatriculat din toate facultăţile din ţară şi aruncat astfel de pe traiectoria de până atunci. Ajunsesem o existenţă eşuată la 23 de ani, fără prezent şi fără viitor. Încercând să obţin “iertare” pentru ceea ce spusesem în cantina studenţilor politehnişti de la Timişoara şi a dus la exmatricularea şi punerea mea pe lista neagră a duşmanilor de clasă şi ai societăţii socialiste, am ajuns la Bucureşti şi aşa am avut ocazia să intru pentru prima dată în Ateneu. (...) Dublul concert de Bach, interpretat atunci de David Oistrah împreună cu Yehudi Menuhin şi dirijat de George Georgescu, mi-a rămas în suflet până în ziua de azi”.