INTERVIU Giulio Prandi, dirijor: „Trebuie să facem muzică într-un fel personal şi curat“

Giulio Prandi este implicat activ în redescoperirea compoziţiilor rare şi nepublicate din repertoriul muzicii sacre italiene din secolul al XVIII-lea FOTO: Andrei Gîndac

Dirijorul Giulio Prandi, unul dintre cei mai pasionaţi interpreţi şi promotori ai muzicii baroce italiene, a condus, pe 15 septembrie, ansamblul Ghislieri Choir & Consort, în concertul „Death and Resurrection“ („Moarte şi Înviere“), de la Ateneul Român.

Giulio Prandi consideră că participarea la Festivalul Internaţional „George Enescu“ este un vis devenit realitate, deoarece este un eveniment cunoscut în Italia, ţara sa de provenienţă. Împreună cu ansamblul Ghislieri  Choir & Consort, pe care l-a dirijat la Bucureşti, îşi propune să pună în lumină muzica unor compozitori necunoscuţi, dar valoroşi, sau lucrările muzicienilor consacraţi care nu au fost descoperite. 

Interviu realizat de Maria Monica Bojin 

Aţi condus „Ghislieri Choir & Consort“. Ne puteţi oferi câteva detalii despre acest ansamblu?

Este un ansamblu care cântă pe instrumente vechi. Particularitatea acestuia este faptul că reuneşte un cor şi o orchestră. A fost fondat în anul 2003, la Pavia, de Colegiul Ghislieri – de aici şi numele ansamblului. Colegiul nostru a fost înfiinţat în secolul al XVI-lea de Papa Pius al V lea, deci este o instituţie culturală veche şi de tradiţie în Italia. În urmă cu câţiva ani a decis să dezvolte şi activitatea muzicală, ceea ce este un lucru rar în Italia, pentru că, din păcate, muzicii nu i se acordă atenţie în universităţi. Treptat, ne-am specializat în muzica italiană din secolul al XVIII-lea, pentru că simţim că repertoriul acesta nu este încă suficient de studiat şi explorat. Sunt cunoscute unele lucrări instrumentale şi de operă, dar nu şi repertoriul coral din a doua jumătate a secolului. Ne-am concentrat asupra creaţiei din perioada 1740-1790.

 Activitatea noastră porneşte de la explorarea arhivelor pentru a studia istoria repertoriului, a descoperi partituri şi manuscrise. Încercăm să demonstrăm faptul că unii compozitori, practic necunoscuţi, au scris o muzică valoroasă şi să descoperim lucrări uitate ale unor compozitori celebri. În 11 iunie 2013 am lansat cel de-al doilea CD al nostru care cuprinde muzică de Niccoló Jommelli – compozitor cunoscut ca autor de opere, dar care a scris şi multă muzică religioasă, un repertoriu pe care l-am explorat anul trecut. 

Munca noastră este completă doar atunci când reuşim să atingem sufletul oamenilor cu ceva neaşteptat, care poate exprima tristeţe, fericire sau multe alte sentimente   Giulio Prandi, dirijor

În legătură cu proiectul pe care îl propunem la Bucureşti, el cuprinde muzică de Davide Perez – un compozitor napolitan din secolul al XVIII-lea care s-a stins din viaţă la Lisabona. Scria operă, ca majoritatea muzicienilor italieni din acea perioadă, dar de fapt iubea muzica sacră, iar la Lisabona a putut să se dedice compunerii ei. Il Mattutino De’ Morti pe care am prezentat-o la Bucureşti, a fost una dintre ultimele sale creaţii majore, în care se vede cum s-a dezvoltat stilul său muzical în cei 20 de ani petrecuţi în Portugalia, fără legături cu restul lumii muzicale europene. 

Sunt foarte mulţumit că am prezentat această creaţie în Festivalul „Enescu“, pentru că nu este uşor să interpretezi în festivaluri lucrări despre care nimeni nu a auzit. Eu cred cu tărie în frumuseţea acestei muzici. 

Din câte ştiu, Il Mattutino de Morti de Davide Perez a fost descoperită de dumneavoastră. Este adevărat?

Este adevărat doar parţial, pentru că în urmă cu zece ani, dirijorul Gabriel Garrido a realizat un proiect de şcoală având ca subiect muzica lui Davide Perez şi a interpretat, în cadrul proiectului, părţi din această lucrare. Ceea ce mă uimeşte este faptul că există multe surse care duc la partitură. Noi ne-am bazat proiectul pe ediţia publicată la Londra în anul 1777. S-au realizat aproximativ 150 de copii după această partitură şi ele pot încă fi găsite pe teritoriul Europei. Deci nu aş spune că a fost descoperirea mea, pentru că oricine poate avea acces la lucrarea lui Davide Perez. Totuşi, nimeni nu a studiat-o până acum şi nu a prezentat-o integral în concert.  

Ce vă face fericit în legătură cu felul în care publicul receptează muzica pe care o interpretaţi?

Este o întrebare foarte bună, pentru că publicul este esenţial într-un concert. Cred că în aceste vremuri de criză şi dificultăţi pentru toată lumea, este important să ne întrebăm care este rolul nostru în societate. Dacă faci muzică, trebuie să te întrebi, de fapt, ce faci pentru oameni. 

Cred că rolul nostru este să facem muzică într-un fel personal şi curat; trebuie să studiem şi să muncim foarte mult pe marginea partiturii înainte de a o oferi publicului. Munca noastră este completă doar atunci când reuşim să atingem sufletul oamenilor cu ceva neaşteptat, care poate exprima tristeţe, fericire sau multe alte sentimente. 

Oricum, publicul este important deoarece reprezintă motivul pentru care mă aflu pe scenă. Atunci când susţin concerte în festivaluri mari din Europa, simt pasiune din partea audienţei şi asta îmi dă puterea de a face muzică. Într un fel, fiecare concert este diferit de celelalte, pentru că şi locurile, contextul şi acustica diferă. A fost interesant să ne aflăm în Festivalul „Enescu“, pentru că este un festival major, cu multe propuneri uimitoare. 

Ce a însemnat pentru dumneavoastră participarea la Festivalul „Enescu“?

Să mă aflu în Festivalul „Enescu“ a fost un vis devenit realitate. Încă îmi amintesc ziua în care colegii mei mi-au spus că mi-au aranjat întâlnirea cu domnul Mihai Constantinescu, directorul festivalului. Nu mi-a venit să cred.

Este un privilegiu şi o onoare pentru mine să particip în Festivalul „Enescu“, pentru că este un eveniment foarte cunoscut în Italia. De asemenea, este un privilegiu să dirijez ansamblul Ghislieri Choir & Consort, pentru că membrii săi sunt artişti minunaţi, pasionaţi, energici.

Interviu tradus de Larisa Clempuş