Minunat lucru! Dar de la vorbă la faptă, calea nu e scurtă. Pe la noi. Edificarea unui asemenea nou spaţiu al culturii, al artei sunetelor, a mai fost menţionată în ultimul deceniu şi jumătate. Mai mult decât atât, cu ani în urmă, în timpul ministeriatului domnului Adrian Iorgulescu a existat chiar un proiect amplu privind transformarea actualului edificiu inpropriu supranumit Sala Palatului, a spaţiilor verzi adiacente, într-un mare mall cultural.

E drept, promisiunile nu costă bani. Iar speranţa, inclusiv a noastră, moare ultima. Este, oare, cazul a se solicita, în această privinţă, consensul naţional al parlamentarilor diferitelor partide politice? Totşi, actele săvârşite în favoarea culturii naţionale nu ar trebui să fie condiţionate politic.

Ultimele concerte ale Festivalului au fost susţinute de două dintre cele mai importante colective simfonice europene, de Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, de Orchestra Regală din Liverpool, conduse de Andris Nelsons şi, repectiv, de Vasily Petrenko, două dintre vârfurile artei dirijorale actuale, tineri maeştri care s-au impus în anii din

urmă în peisajul muzical al zilelor noastre. Nu se poate uita apropierea, înţelegerea pe care o are Petrenko faţă de tematica celei de a 3-a Simfonii enesciene, un opus covârşitor dar nu devastator în sensurile sale majore; captivantă s-a dovedit a fi viziunea de un colorit pitoresc, sugestiv imaginată, pe care Nelsons o dă celei de a 2-a Rapsodii enesciene.

Recitalurile de pian ale ultimelor zile! Greu de uitat maniera pe cât de firească pe atât de generoasă în expresie, manieră în care Christian Zacharias construieşte Sonata schubertiană în si bemol major; cântecul de inspiraţie vocală devine elementul tematic important al lucrării. Greu de uitat concepţia timbrală avansată în bază căreia pianistul Piotr Anderszewsky construieşte ciclul clor trei Metope ale compatriotului său polonez Karol Szimanowski, mare personalitate a componisticii europene în prima jumătate a  secolului trecut.

Dar recitalurile de pian pe parcursul cărora am resimţit cea mai densă încărcătură spirituală au fost, pe de-o parte, cel datorat doamnei Elisabeth Leonskaya – Sonata în fa minor de Brahms devine un sumum de înţelepciune, de adâncire spre nivelele afunde ale spiritului uman; pe de altă parte Sonata beethoveniană  für das Hammerklavier, una dintre ultimele creaţii ale autorului, a fost împlinită de Murray Perahia cu o uimitoare pregnanţă în sensul unei extinse deveniri a gândirii clasice vieneze ce începe cu marele Joseph Haydn – variaţiunile în fa minor.

Originalitate în parte şocantă, de mare atracţiozitate, am observat la pianistul András Schiff în realizarea Concertului în la minor de Robert Schumann, sau la Lars Vogt în ce priveşte aranjamentele timbrale în Concertul în la minor de Edward Grieg; claritatea definirilor, firescul bunului gust întreţine pianistica lui Dan Grigore în realizarea Concertului mozartian în la major. A fost primită cu fireasc interes evoluţia pianistului macedonean Simon Trpceski, un nume nou în viaţa noastră muzicală. Dar Yuja Wang a stârnit interesul unui numeros public dată fiind energia interioară pe care o investeşte în susţinerea celui de al 2-lea Concert pentru pian şi orchestră de Bartok. In cazul pianiştilor Rudolf Buchbinder şi Yefim Bronfman continuitatea pe direcţia cultivării tradiţiei clasico-romantice îşi dezvăluie virtuţile.

Violoniştii solişti? …s-au dovedit a fi cuceritori în baza marelui spectacol instrumental, a talentului care-l susţine; mă refer atât la David Grimal cât şi la David Gerrett. Cânt interiorizat, bun gust, firesc al comunicării, am reîntâlnit la Alexandru Tomescu şi la Valery Sokolov. In parte cuceritoare, în parte şocantă se dovedeşte a fi evoluţia în concert a violonistei Patricia Kopacinskaja; …bună prietenă şi colaboratoare a regretatei noastre pianiste Mihaela Ursuleasa.

Colaborarea în concert a celor doi fraţi, violonistul Renaud şi violoncelistul Gautier Capuçon, a carismaticului dirijor Ion Marin, pe parcursul dublului Concert de Brahms s-a dovedit a fi una cu totul entuziasmantă sub raportul relaţiei dintre cele două evoluţii; iar aceasta în cadrul oferit de Orchestra Simfonică din Londra; o relaţie care pune în valoare gândirea, natura expresiei, virtuozitatea instrumentală a celor doi muzicieni, integrarea simfonică.

In contextul evoluţiei marilor colective simfonice ale vieţii muzicale actuale, cu totul lăudabil apare efortul muzicienilor  Filarmonicii bucureştene, al dirijorului

Leo Hussain; …privind realizarea operei  Wozzek de Alban Berg, lucrare intens vehiculată pe scenele teatrelor lirice ale vieţii muzicale actuale, aproape total ignorată de publicul românesc; …public meloman care preferă în mod absolut repertoriul verdian; …şi ignorându-l pe cel german romantic, pe cel francez sau pe cel al secolului XX. Trist şi adevărat!

Opera Elektra de Richard Strauss prezentată de dirijorul Sebastian Weigle cu concursul colectivului operei bavareze din München, seria de opere şi oratorii baroce datorate lui Monteverdi, lui Leonado Vinci, lui Händel, au fost susţinute la cote stilistice înalte graţie profesionalismului pe care îl probează formaţiile King’s Consort, Il pomo d’Oro, ansamblul şi corul The Age of Enlightenment, Accademy of Ancien Music…

Peste doi ani, în ediţia viitoare a festivalului Enescu, aşteptăm un nou spectacol al Oedipe-ului enescian, o nouă producţie a Operei Naţionale bucureştene!

Revenind la intenţiile absolut lăudabile ale actualului ministru al culturii…; voi reaminti faptul că în ţările din partea de vest a continentului, se obişnuieşte construcţia într-un secol a câte unei noi săli de concerte.

La noi? In secolul al XIX-lea prin efortul comunităţii locale a fost construit Atheneul Român – o capacitate de aproximativ 800 de locuri, o acustică inegală realizată la nivelul posibilităţilor acelor timpuri; …în secolul trecut, în a 2-a jumătate a acestuia, a fost construit Studilul de Concerte Radio – o capacitate de aproximativ 1.000 de locuri, o acustică valabilă, egală.

In secolul nostru, o nouă sală de concerte ar trebui să  găzduiască aproximativ 2.500 de auditori; …dacă dorim să ne acordăm practicilor Uniunii Europene, necesităţilor de ordin cultural, muzical, ale bucureştenilor; …cei care în bună parte au covârşit zilnic, pe durata a trei săptămâni, spaţiile în care s-au desfăşurat evenimentele recentei ediţii a Festivalului enescian al muzicii.

Articolul a apărut anterior în revista România Literară.