VIDEO Adevărul Live din Piaţa Festivalului. Zoltán András: „Orice artist lucrează din suflet, din simţire, din emoţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zoltán András, solistul trupei „Sarmalele Reci“, s-a aflat în cortul „Adevărul“ din Piaţa Festivalului FOTO: Alex Varninschi
Zoltán András, solistul trupei „Sarmalele Reci“, s-a aflat în cortul „Adevărul“ din Piaţa Festivalului FOTO: Alex Varninschi

Joi după-amiază, în cortul „Adevărul Live“ din Piaţa Festivalului, alături de jurnalistul Cezar Paul-Bădescu s-a aflat solistul formaţiei Sarmalele Reci,  Zoltán András.

Zoltán András va povesti cum a trecut de la rock alternativ la jazz, el fiind fondatorul grupului „Jazzappella“, împreună cu care va susţine un concert în cadrul Festivalului „Enescu“, sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 20.00 în Piaţa Festivalului.

Acordeonul, motivul pentru care a ajuns să cânte

Zoltán András ne-a povestit cum a început aventura lui cu muzica şi spune că totul a pornit de la un acordeon.

„Este una din amintirile cele mai vechi din copilărie, atunci am primit cadou, de la o mătuşă, un acordeon, o miniatură de acordeon. Mi-a plăcut că era un instrument real şi puteam experimenta, suna foarte interesant. Am învăţat singur să cânt.“

Mi-a plăcut că era un instrument real şi puteam experimenta, suna foarte interesant. Am învăţat singur să cânt.   Zoltán András, solist

Solistul îşi aminteşte că fratele său mai mare i-a scris cu o cariocă ordinea clapelor pentru a putea cânta o melodie. „ Apoi am realizat care este relaţia dintre sunete şi legătura lor cu acel instrument. Cântam melodii din folclorul maghiar. Părinţii mei, mai ales mama, au fost entuziasmaţi şi mi-a cumpărat o pianină şi aşa am început să iau lecţii serioase de pian.“

Paisunea pentru opera lui John Lennon

Mai târziu, Zoltán a fost remarcat şi ales ca solit pentru corul şcolii, dar mărturiseşte că a renunţat pentru că a devenit ţinta glumelor colegilor. „Băieţii mai mari, care erau invidioşi, au făcut nişte glume pe seama statutului meu de solist şi din cauza asta am ales să fac o pauză. În plus, m-a pasionat mai mult pianul pentru că repertoriul de la cor era simplu, iar eu voiam să cânt lucruri mai serioase.“

„Adevărul Live“ din Piaţa Festivalului. Zoltán András, de la „Sarmalele Reci“ la „Jazzappella“ 

Am studiat toată opera lui John Lennon, de unde am învăţat tot ce ştiu acum.   Zoltán András, solist

În liceu, şi-a reluat rolul de solist şi de lider de grup, căuta partituri, scria partituri şi a învăţat să cânte şi la chitară. Şi-a făcut chiar şi o trupă de rock, alături de care cânta melodiile celor de la Beatles. 

„Principalul repertoriu era format din piesele celor de la Beatels. Am studiat toată opera lui John Lennon, de unde am învăţat tot ce ştiu acum.“

Despre experienţa cu „Jazzappella“ spune că totul a pornit de la o dorinţă de a face şi altceva cu vocea.

Oamenii merg la spectacole de teatru, la concerte pentru a se putea ridica, pentru a se îndrepta către un ideal din viitor.

„Orice artist lucrează din suflet, din simţire, din emoţie. Oamenii merg la spectacole de teatru, la concerte pentru a se putea ridica, pentru a se îndrepta către un ideal din viitor. Ştiinţa, artele şi viaţa religioasă ar trebui să curgă, să se hrănească unele din altele. Încerc să am o viaţă în care gândurile mele, noţiunile mele să se poată hrăni din ceea ce este artistic, iar ceea ce este artistic să se hrănească din viaţa mea.“

Începând din 16 septembrie, vizitatorii pot intra în direct, din cortul amenajat în Piaţa Festivalului, în emisiunile „Adevărul Live”, găzduite de jurnalistul Cezar Paul Bădescu. Pe lângă tradiţionalele emisiuni transmise zilnic la 11.00 şi 15.00, pe adevarul.ro, vom avea o serie de transmisii zilnice alături de invitaţi din lumea muzicii, de artişti, de bloggeri adevarul.ro, dar şi de oameni cu poveşti interesante, prezenţi în Piaţa Festivalului. Prima emisiune din studioul „Adevărul Live” l-a avut ca invitat pe violonistul Alexandru Tomescu, cel care cântă pe o vioară Stradivarius fabricată în 1702, miercuri, 17 septembrie, a fost rândul dirijorului Tiberiu Soare să ne împărtăşească secretele meseriei de dirijor, iar ieri editorialistul Sever Voinescu ne-a povestit cum s-a îndrăgostit iremediabil de muzică.

Intraţi în dialog la „Adevărul Live” chiar din inima Festivalului „George Enescu”, acolo unde va răsuna muzica nepieritoare a unor artişti precum Ceaikovski, Mozart, Vivaldi, Bach, Strauss, Enescu, Dvořák sau Rachmaninov. 

Showbiz



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite