Victor Becali va fi liberat condiţionat joi seară. Decizia judecătorilor este definitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Răzvan Păsărică
Foto: Răzvan Păsărică

Victor Becali va fi liberat condiţionat, în urma deciziei definitive a Tribunalului Bucureşti, pronunţate joi seară de judecători. Becali este încarcerat la penitenciarul Poarta Albă unde execută o condamnare de 4 ani şi 8 luni de închisoare în dosarul Transferurilor. În urma acestei decizii, singurul condamnat în acest dosar care va mai rămâne după gratii este Cristian Borcea.

„(...) Respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. Menţine dispoziţiile Sentinţei penale nr. 3345/21.11.2017 pronunţată în cauză la fond de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului BECALI VICTOR de sub puterea MEPI nr. 431/2014 emis de Tribunalul Bucureşti – Secţia I-a Penală. În baza art. 275 C.p.p cheltuielile avansate de Stat rămân în sarcina acestuia. Fără cale de atac", este decizia Tribunalului Bucureşti, pronunţată joi seară, transmite news.ro

Pe 14 septembrie 2017, şi fratele lui Victor Becali, Ioan Becali, a fost liberat condiţionat din închisoare, printr-o decizie a Tribunalului Ilfov, după ce a executat doi ani şi jumătate din pedeapsa de şase ani şi patru luni de închisoare, news.ro.

În dosarul Transferurilor de jucători au fost condamnate în martie 2014 opt persoane din fotbalul românesc: Ioan Becali şi Cristian Borcea la câte şase ani şi patru luni de închisoare, Victor Becali la patru ani şi opt luni de închisoare, George Copos la trei ani şi opt luni de închisoare, Mihai Stoica la trei ani şi şase luni de închisoare, Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare, iar Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu la câte trei ani şi patru luni de închisoare.

Dintre toţi, doar Cristian Borcea se mai află la închisoare, ceilalţi fiind eliberaţi condiţionat. Victor Becali mai este judecat într-un dosar alături de Ioan Becali şi Cristian Borcea, pentru că i-ar fi dat mită 195.000 de euro judecătoarei Geanina Terceanu, de la Tribunalul Bucureşti, ca să dispună achitarea oamenilor din fotbal acuzaţi în dosarul Transferurilor.

Victor Becali a fost condamnat definitiv în martie 2014. Fostul agent de jucători a depus în vară o cerere de eliberare condiţionată, a primit o decizie favorabilă din partea Judecătoriei Sectorului 4, însă procurorii DNA au făcut contestaţie şi Tribunalul Ilfov a respins în cele din urmă cererea.

În noiembrie anul trecut, Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea de liberare condiţionată a lui Victor Becali, însă decizia nu era definitivă. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite