Urmărirea penală a judecătorilor, finalizată mai repede în cazul celor aflaţi în arest preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CSM a dat publicităţii un raport ce cuprinde dosarele în care sunt implicaţi magistraţi FOTO Adevărul
CSM a dat publicităţii un raport ce cuprinde dosarele în care sunt implicaţi magistraţi FOTO Adevărul

Inspecţia Judiciară a constatat, referitor la 19 cauze penale din ultimii cinci ani în care sunt vizaţi 21 judecători, că urmărirea penală s-a finalizat în 7-51 zile în cazul celor care erau în arest preventiv, respectiv într-o perioadă între cinci şi 18 luni, la cei cercetaţi în libertate.

Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat publicităţii raportul unui control privind stadiul dosarelor aflate în faza de urmărire penală sau în faza de judecată, în care sunt implicaţi magistraţi în cazul cărora Secţia pentru judecători a Consiliului a încuviinţat percheziţia, reţinerea sau arestarea preventivă.

Inspectorii au făcut verificări cu privire la perioada 2008 - 5 februarie 2013 şi au stabilit că Secţia pentru judecători a pronunţat 28 de hotărâri, care vizează 21 judecători cercetaţi sau trimişi în judecată în 19 cauze penale diferite.

„În prezent, din cele 19 cauze penale, 15 au fost finalizate prin rechizitoriu, 2 cauze se află în faza de urmărire penală iar în 2 cauze au fost emise soluţii de netrimitere în judecată. Dintr-un total de 15 dosare înregistrate pe rolul instanţelor de judecată, a rezultat că, la data efectuării verificărilor, 5 dosare erau soluţionate definitiv, prin hotărâri de condamnare, 2 dosare se află pe rolul instanţelor de fond, iar 8 dosare se află în curs de soluţionare a recursului”, se precizează în raportul Inspecţiei Judiciare.

Potrivit Inspecţiei Judiciare, raportat la data înregistrării acestor cauze pe rolul instanţelor, se constată că unele dintre acestea au fost soluţionate definitiv într-un interval de timp redus - opt luni (fond şi recurs), iar în cazul altora procedura judiciară a depăşit doi ani şi opt luni şi este în curs de derulare.

În raport se mai subliniază că judecarea anumitor dosare va dura mai mult din cauza complexităţii acestora, a numărului mare de părţi, a naturii infracţiunilor şi a probatoriului complex.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite