Un vapor-laborator achiziţionat de Administraţia „Apele Române” va acţiona pe Dunăre în cazul poluărilor accidentale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaporul va interveni în cazul poluării accidentale
Vaporul va interveni în cazul poluării accidentale

Un vapor-laborator, achiziţionat în cadrul proiectului comun România - Bulgaria cu fonduri europene „Danube Water", va fi folosit pentru intervenţie în cazul poluărilor accidentale pe sectorul de Dunăre comun celor două ţări.

În prezent, România, prin intermediul instituţiilor sale de resort şi a celor de specialitate, implementează, împreună cu Bulgaria, proiectul „Danube Water", în valoare de aproape 14 milioane de euro, finanţat cu fonduri europene, potrivit Administraţiei Naţională „Apele Române" (ANAR), citată de Mediafax.

În cadrul proiectului, care durează doi ani şi jumătate şi al cărui final va fi în februarie 2015, cele două ţări partenere vor trebui să obţină o îmbunătăţire substanţială a activităţilor de monitorizare a apelor din lunca Dunării, atât pentru fluviu, cât şi pentru acviferul cu care acesta face schimb de ape, precum şi în aval de utilizatorii principali ai apei, centralele electro-nucleare de la Kozlodui, Cernavodă şi câmpurile de exploatare şi prelucrare ale petrolului din Serbia şi România.

Proiectul presupune achiziţia a două nave de supraveghere a calităţii apei, ca instrumente pentru asigurarea unei intervenţii rapide în cazul unei poluări majore cu petrol pe fluviul Dunărea, alături de achiziţia şi dotarea cu echipamente, utilaje şi aparatură topo-geodezică similare şi performante, achiziţionarea de soft-uri pentru prelucrarea datelor obţinute şi dezvoltarea unui model comun de prognoză a viiturilor şi îmbunătăţirea sistemului de avertizare pe sectorul de interes.

Până în prezent, ANAR a început modernizarea sistemului de monitorizare, prin achizitia unui vapor-laborator care va fi folosit şi pentru intervenţia în cazul poluărilor accidentale. 

60 de staţii pentru monitorizarea forajelor urmează să fie cumpărate

De asemenea, au fost achiziţionate 14 staţii de monitorizare automată a nivelului şi temperaturii apei, cu transmisie GPRS (general packet radio service), care au fost instalate pe Dunăre şi sunt în curs de achiziţie alte 60 staţii pentru monitorizarea forajelor. 

În acelaşi timp, sunt în curs de achizitionare echipamente pentru laboratoarele ANAR şi ale Agenţiei Naţionale de Protecţia Mediului (ANPM) pentru monitorizarea calităţii mediului.

Prin sistemul de monitorizare, la fiecare 15 minute este înregistrată o valoare pentru fiecare parametru. Pentru nivel la staţiile de pe Dunăre, valoarea înregistrată este o medie a trei citiri făcute la fiecare trei minute. La fiecare oră se realizează transmisia datelor prin GPRS către baza de date a ANAR.

Totodată, în cadrul proiectului, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a început modernizarea sistemului de prognoză şi avertizare pe Dunăre, prin achiziţia de echipamente performante, sistemul fiind deja folosit şi testat pentru monitorizarea viiturii de pe Dunăre din perioada mai - iunie 2014. 

De asemenea, în foarte scurt timp, va fi achiziţionat un sistem IT, pentru colectarea şi diseminarea informaţiilor şi a datelor privind calitatea mediului, precum şi informaţii privind episoadele de poluări accidentale.

Proiectul, finanţat cu 9,6 milioane de euro 

Pentru acest proiect, România a primit o finanţare de 9,6 milioane de euro (85% finanţare externă, 13% - cofinanţare de la buget, iar 2% - cofinanţare de la partenerii din proiect) din suma totală a proiectului, de 13,75 milioane de euro, restul revenind Bulgariei.

În cadrul proiectului, Departamentul de Ape, Păduri şi Piscicultură (DAPP) are calitatea de lider, el coordonând activitatea a 12 instituţii publice şi de învăţământ, partenere în proiect, respectiv: ANAR, INHGA, ANPM, Institutul de Cercetări Chimice ICECHIM, Autoritatea Română pentru Activităţi Nucleare, Institutul de Cercetări Nucleare Piteşti şi două universităţi - Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti şi Universitatea Politehnica Bucureşti. Dintre acestea, ANAR a primit o finanţare de 5,1 milioane de euro, iar INHGA- 1,1 milioane de euro.

Finanţarea proiectului se realizează prin programul de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013, Axa Prioritară 2 „Utilizarea durabilă şi protecţia resurselor naturale şi a mediului şi promovarea unui management eficient al riscului în regiunea transfrontalieră", din fondurile programului de dezvoltare a zonei de frontieră româno-bulgare.

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Dunării (29 iunie 2014), ANAR va participa, alături de partenerii săi, în cadrul proiectului „Let's Do It, Danube!" şi va organiza mai multe acţiuni educative de conştientizare a importanţei pe care o are fluviul Dunărea. 

Totodată, în cadrul proiectului „Danube Water", va fi organizată la Giurgiu, o expoziţie şi un concurs de desene, urmată de o demonstraţie a modului în care sunt realizate măsurătorile hidrologice la Dunăre.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite