Tribunalul Bucureşti a dispus începerea judecării dosarului Tel Drum. Magistraţii  au confirmat legalitatea rechizitoriului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, începerea judecării pe fond a dosarului Tel Drum, în care Petre Pitiş şi Mircea Vişan, reprezentanţi ai societatii, sunt acuzati de fraudă cu fonduri europene.  Decizia poate fi contestată în trei zile de la comunicare.

Hotărârea a fost dată de Tribunalul Bucureşti după ce magistraţii au amânat de şase ori pronunţarea. Potrivit minutei instanţei, magistraţii au constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriu, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

"Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriu, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Pitiş Petre, Neda Florea, Vişan Mircea, SC Tel Drum SA, Ion Florian, SC WFA Impex SRL", potrivit Tribunalului Bucureşti.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au anunţat pe 27 decembrie 2017 că au trimis în judecată compania Tel Drum şi doi dintre directorii companiei – Pitiş Petre şi Vişan Mircea, cei care au şi fost audiaţi în mai multe rânduri la DNA. Au mai fost trimişi în judecată şi Ion Florian, reprezentant al unei firme private, şi Neda Florea, reprezentant al companiei Tel Drum.

Istoricul dosarului

Potrivit DNA, S.C. Tel Drum SA, Petre Pitiş şi Mircea Vişan au fost trimişi în judecată pentru folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave. De asemenea, au fost trimişi în judecată pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave,  S.C. WFA Impex SRL, Ion Florian, reprezentant al WFA Impex SRL şi Florea Neda, reprezentant al Tel Drum SA.

În iulie 2015, Ministerul Fondurilor Europene a admis la contractare un proiect propus de Tel Drum în cadrul programului ”Creşterea Competitivităţii Economice”, finanţat din fonduri europene, iar prin acesta Tel Drum SA urma să achiziţioneze o staţie mobilă de mixturi asfaltice pentru creşterea competitivităţii economice a firmei. Proiectul trebuia implementat până la 31 decembrie 2015. 

Conform DNA, în 2 septembrie 2015, Tel Drum a publicat pe site-ul www.fonduri-ue.ro anunţul de achiziţie de bunuri (staţia mobilă), iar în urma derulării etapelor din procedura de atribuire a contractului de furnizare bunuri a fost declarată câştigătoare firma WFA Impex SRL.

După depunerea cererii de rambursare, în luna februarie 2016, beneficiarul Tel Drum SA a primit în cadrul proiectului suma nerambursabilă de 4.849.375 de lei, sumă apropiată de valoarea maximă eligibilă, din care majoritatea, respectiv suma de 4.170.462,5 lei, provenea din fonduri europene.

Dosarul, care are la bază o sesizare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor înregistrată în 16 mai 2017, a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite