Tragedie pe şosea: trei tineri şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier petrecut în Harghita. Şoferul a întrat cu maşina într-un copac
0
Trei persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui accident rutier petrecut duminică dimineaţa, în municipiul Gheorgheni, judeţul Harghita. Tragedia s-a petrecut după ce şoferul autoturismului a pierdut controlul volanului şi, din cauza vitezei, a intrat cu maşina într-un copac de pe marginea drumului.
Potrivit unor surse din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Harghita, maşina era condusă de un bărbat în vârstă de 32 de ani.
Şoferul s-ar fi angajat într-o depăşire, şi pe fondul vitezei excesive, ar fi pierdut controlul volanului izbind autoturismul de un copac. În maşină se mai aflau o femeie de 36 de ani şi un tânăr în vârstă de 25 de ani. Toţi trei şi-au pierdut viaţa.
Accidentul a fost anunţat la 112 de către şoferul maşinii care a fost depăşită.
La faţa locului s-au deplasat Pompierii şi un echipaj SMURD, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a le salva viaţa.
„În cauză sunt continuate cercetarile, în vederea stabilirii tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, la finalizare urmând să fie propusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni“, potrivit unui comunicat al Poliţiei Harghita.