Telekom Romania oferă până la 50.000 de Euro pentru proiecte destinate comunităţii
0ONG-urile pot aplica pentru fonduri totale de până la 50.000 euro în 12 arii de activitate; Ariile în care se vor încadra proiectele eligibile au fost selectate de comunitate;Perioada de înscriere a proiectelor eligibile este 22 octombrie - 12 noiembrie 2014
Beneficiind de implicarea comunităţii, Telekom Romania a selectat din cadrul celor 6 teme principale listate pe www.teimplici.ro, cele mai importante 12 arii, ca nivel de interes, în care va investi fonduri pentru dezvoltarea de proiecte de responsabilitatea socială. Ariile de înscriere a proiectelor sunt:
- Educaţie sanitară preventivă;
- Învaţă să fii voluntar;
- Pregătire pentru viaţă;
- Nutriţie sănătoasă;
- Sănătatea în mediul rural;
- Stil de viaţă sănătos;
- Dezvoltare durabilă;
- Educaţia în domeniul mediului;
- Inovaţie în domeniul educaţiei;
- Inovaţie în domeniul sănătăţii;
- Transportul alternativ;
- Protejarea copiilor, vârstnicilor şi a victimelor violenţelor.
Toate organizaţiile non-guvernamentale cu proiecte care pot fi încadrate în aceste 12 arii sunt invitate să le înscrie pe platforma www.teimplici.ro în perioada 22 octombrie – 12 noiembrie 2014.
Printre criteriile de eligibilitate ale proiectelor se numără: capacitatea de a livra rezultate sustenabile şi măsurabile; contribuţia ONG-ului să fie de minimum 20% din valoarea întregului proiect; suma solicitată să fie de maximum 5.000 euro. Fiecare participant are dreptul să înscrie un singur proiect, în cadrul ariei în care consideră că are cea mai bună expertiză. Mai multe detalii despre condiţiile de participare şi de eligibilitate a proiectelor sunt disponibile aici, pe www.teimplici.ro.
În perioada 14 noiembrie - 3 decembrie proiectele înscrise vor putea fi votate public pe platforma teimplici.ro şi vor fi evaluate simultan de către un juriu de specialitate. Votul publicului va reprezenta 50% din nota finală a fiecărui proiect.
Juriul este format din următoarele personalităţi: Cristina Bazavan – blogger, Cristi China Birta – blogger, Lăcrămioara Botezatu – Project Manager www.csrmedia.ro, Florin Ghindă – Fondator Romaniapozitiva.ro, Paula Herlo – jurnalist, Mircea Kivu – Sociolog FDSC, Ionuţ Sibian – Director Executiv FDSC şi Ruxandra Vodă, Director Comunicare, grupul de companii Telekom Romania.
Proiectele câştigătoare vor fi anunţate pe data de 11 decembrie 2014, iar implementarea lor se va realiza în decursul anului 2015