Supravieţuitorii din elicopterul militar prăbuşit au fost operaţi. Unul dintre ei va fi supus şi unui transplant de piele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi supravieţuitori din elicopterul prăbuşit vineri în judeţul Sibiu au fost operaţi la Spitalul de Arşi din Capitală, însă şirul intervenţiilor va continua în zilele următoare, prognosticul în ambele cazuri fiind rezervat, au declarat reprezentanţii spitalului. Ambii au arsuri pe 40% din  suprafaţa corpului, însă unul dintre ei este în stare mai gravă şi va fi supus luni unui transplant de piele, susţin medicii.

UPDATE Medicii de la Spitalul de Arşi au finalizat bronhoscopia în cazul pacientului aflat în stare mai gravă şi i-au extras o bucată de cască, iar acum se află în comă indusă la Terapie Intensivă, potrivit Realitatea TV.

Ambii supravieţuitori sunt însă în stare critică, susţin medicii de la spitalul din Capitală.

UPDATE Unul dintre cei doi supravieţuitori din elicopterul militar prăbuşit vineri în judeţul Sibiu, care are arsuri profunde şi este în stare mai gravă decât celălalt, va fi supus, luni, unui transplant de piele, potrivit reprezentanţilor Spitalului de Arşi din Capitală.

"Intervenţia este necesară în zonele unde pacientul are arsuri profunde. Acum i se face şi o bronhoscopie. În legătură cu al doilea pacient, nu s-a stabilit dacă va fi operat din nou. Ambii pacienţi, care au arsuri pe 40% din suprafaţa corpului, sunt în stare stabilă şi rămân sub supraveghere medicală. Prognosticul este rezervat, în special la pacientul cu arsuri profunde", a precizat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, dr. Adrian Stănculea, citat de Mediafax.

Militarul căruia i se va face, luni, transplant de piele este căpitan-comandorul Corneliu-Gabriel Titiana, în vârstă de 47 de ani.

Corneliu-Gabriel Titiana a fost adus primul, intubat. "Avea traumatism facial şi arsură grad II B3 în special în zona toracică şi abdominală şi mai puţin la membrele inferioare. A fost dus direct în sală, fiind operată fractura de piramidă nazală. Totodată, a fost realizată toaleta leziunilor provocate de arsură şi a fost realizată o incizie de decompresiune. Toată intervenţia a durat mai bine de două ore", a precizat sâmbătă dimineaţă, pentru Mediafax, directorul medical al Spitalului de Arşi, dr. Cristian Niţescu.

Celălalt supravieţuitor internat la Spitalul de Arşi este maistrul militar cls. I Valentin Bora, în vârstă de 41 de ani.

Cei doi au fost aduşi la Spitalul de Arşi vineri seară şi au fost deja operaţi pentru fracturile suferite în urma accidentului.

Despre Valentin Bora, medicul a spus că avea arsuri mai superficiale, grad III cam 5-7%, restul fiind intermediare. "A venit şi cu o fractură la antebraţ, treimea inferioară. A fost operată fractura şi apoi am făcut toaleta leziunilor provocate de arsuri", a precizat dr. Niţescu.

Cei doi militari răniţi sunt căpitan-comandorul Corneliu-Gabriel Titiana, în vârstă de 47 de ani, şi maistrul militar cls. I Valentin Bora, în vârstă de 41 de ani, după cum a anunţat MApN. Ei au fost aduşi în Bucureşti având arsuri şi fracturi.

Corneliu-Gabriel Titiana a fost adus primul, intubat. “Avea traumatism facial şi arsură grad II B3 în special în zona toracică şi abdominală şi mai puţin la membrele inferioare. A fost dus direct în sală, fiind operată fractura de piramidă nazală. Totodată, a fost realizată toaleta leziunilor provocate de arsură şi a fost realizată o incizie de decompresiune. Toată intervenţia a durat mai bine de două ore”, a precizat directorul medical al Spitalului de Arşi, dr. Cristian Niţescu.

Comandorul va mai fi operat, întrucât la investigaţii a fost descoperit un corp străin într-un plămân, care îi îngreunează respiraţia. El este, în continuare intubat, a mai spus medicul.
Şi Valentin Bora a fost operat sâmbătă noaptea. “Avea arsuri mai superficial grad III, cam 5-7 la sută, restul fiind arsuri intermediare. A venit cu o fractură la antebraţ, treimea inferioară. A fost operată fractura şi apoi am făcut toaleta leziunilor provocate de arsuri”, a precizat dr. Niţescu.

Luni va fi făcută o nouă evaluare a pacienţilor şi vor continua operaţiile ce vizează arsurile.
În acest moment, pentru ambii militari, prognosticul este rezervat.

Accident aviatic, soldat cu opt morţi

Elicopterul militar care s-a prăbuşit vineri, în jurul orei 10.50, într-o zonă împădurită aflată între localităţile Laslea, Mălâncrav şi Iacobeni din judeţul Sibiu, aparţinea Bazei Aeriene 71 Câmpia Turzii.

Opt militari din aparatul de zbor au murit, iar cei doi supravieţuitori au preluaţi de un elicopter SMURD şi duşi iniţial la un spital din Târgu Mureş.

Trupurile militarilor morţi în accidetul aviatic au fost aduse, vineri seară, la Laboratorul de Medicină Legală (LML) Sibiu, unde au fost făcute autopsiile pentru stabilirea cauzelor decesului, informează agenţia Mediafax. În jurul orei 20.30, trupurile celor celor opt militari morţi au fost aduse la LML Sibiu, maşinile care le-au transportat intrând prin spatele clădirii.

Ministerul Apărării a făcut publică identitatea celor zece victime ale accidentului aviatic produs în judeţul Sibiu, fiind vorba despre militari cu vârste cuprinse între 25 şi 47 de ani.

Cei doi militari răniţi sunt căpitan-comandorul Corneliu-Gabriel Titiana, în vârstă de 47 de ani, şi maistrul militar cls. I Valentin Bora, în vârstă de 41 de ani. Aceştia, care au arsuri grave, urmează să fie aduşi în Bucureşti, la Spitalul de Arşi, cu un avion Spartan.

Cei opt militari care şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic sunt:
- comandorul Artur-Grigore Palfi, în vârstă de 46 de ani, căsătorit, tatăl unui copil,
- căpitanul medic Rareş-Cosmin Moldovan, de 34 ani, căsătorit, tatăl unui copil,
- căpitanul Răzvan-Aurel Moldovan, de 29 de ani, căsătorit,
- sublocotenentul Andrei-Cătălin Apostol, în vârstă de 25 de ani, necăsătorit,
- maistrul militar cls. I Paul Bădescu, de 41 ani, necăsătorit,
- maistrul militar cls. II Dorin Fodor, de 43 de ani, căsătorit, tatăl a doi copii,
- maistrul militar cls. III Vasile-Marian Gădălean, de 33 de ani, necăsătorit, tatăl unui copil
- maistrul militar cls. III Constantin-Dorin Filip, 30 ani, necăsătorit.

„Conducerea Ministerului Apărării Naţionale şi-a exprimat profundul regret pentru pierderea vieţilor militarilor şi este alături de familiile îndurerate. Ministrul Apărării naţionale, Mircea Duşa, este permanent informat de evoluţia stării de sănătate a celor doi militari răniţi”, se arată într-un comunicat de presă al MApN.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite