Soţia ambasadorului Olandei, fotografie cu doctori purtând mesajul „Medicii vor România în Schengen”
0Profesorul Cătălin Cârstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), cel care a operat-o pe soţia ambasadorului Olandei, a postat pe pagina sa de Facebook, o fotografie cu Cristina van Bonzel şi cu mai mulţi medici de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, care poartă tricouri cu mesajul „Medicii vor România în Schengen".
Asta în contextul în care Olanda a fost una dintre ţările care s-a împotrivit aderării României la Schengen.
„Împreună cu pacienta noastră, doamna Cristina Van Bonzel Gomez, susţinând o cauză de interes”, a scris Cătălin Cîrstoiu pe Facebook. Alături de ei sunt cinci medici care poartă tricouri având acelaşi mesaj, „Medicii vor România în Schengen”.
Surse medicale au declarat că soţia ambasadorului Olandei a fost programată în urmă cu o lună pentru intervenţia chirurgicală la picior, a fost operată marţi, o zi mai târziu fiind externată.
Soţia ambasadorului Olandei este o pacientă mai veche a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, fiind operată şi anul trecut, pentru o altă suferinţă, au precizat sursele citate.
Soţia unui demnitar olandez, operată la Spitalul Universitar
În timp ce premierul a optat pentru o intervenţie medicală în străinătate, Cristina van Bonzel, soţia ambasadorului Olandei în România, a fost supusă unei intervenţii chirurgicale ortopedice la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Operaţia a fost făcută de managerul spitalului, profesorul Cătălin Cârstoiu, căruia demnitarul olandez Matthijs van Bonzel i-a transmis mulţumiri prin intermediul reţelei de socializare Facebook. „Cristina a suferit azi o operaţie ortopedică. Mulţumim frumos profesorului doctor Cîrstoiu şi tuturor asistentelor“, a scris ambasadorul Olandei, chiar în ziua în care Ponta a postat şi el că a ales să se opereze în Turcia pentru a avea parte de linişte.
Audierile DNA vor continua săptămâna viitoare
Totuşi, la revenirea în ţară, Ponta ar putea fi pus în situaţia de a se prezenta la audierile pe care procurorii anticorupţie le fac în dosarul în care premierul este cercetat pentru corupţie. Ca să se poată prezenta la audieri, Ponta ar trebui să recurgă la un scaun cu rotile şi să folosească rampa de la intrarea clădirii unde funcţionează DNA. Şeful Executivului a fost acuzat că a recurs la operaţia în străinătate pentru a se sustrage de la audierile programate săptămâna trecută.