Sebastian Ghiţă, declaraţii despre fuga sa din ţară: „Cererea mea de arestare a fost făcută ca pe vremea sovieticilor”
0Sebastian Ghiţă susţine că avocatul său ar fi acceptat acuzaţiile procurorului de caz, după fuga sa din ţară şi că urmează să depună o plângere în acest sens la Secţia de investigare a magistraţilor. Acesta mai susţine că şi-ar dori să se întoarcă în ţară
„Această manevră a fost făcută în ziua în care autorităţile din Serbia au făcut acea procedură de identificare a mea aici. Ceea ce a făcut domnul Onea este că în ziua în care a apărut ştirea că eu sunt în Serbia şi autorităţile au confirmat că m-au identificat domnul Onea a mers de urgenţă la Tribunal la un judecător, a chemat de urgenţă un avocat aranjat şi au făcut acea procedură să-mi mai dea un mandat de arestare pentru a pune presiune pe autorităţile din Serbia.
Ori chestiunea asta este complet ilegală. Avocaţii mei, cu toate că erau cunoscuţi şi aveau delegaţie la dosar, nu au fost chemaţi. Domnul Onea împreună cu un avocat aranjat au făcut o procedură cu acest judecător Casandrescu să emită un nou mandat de arestare. Există nişte reguli şi legi şi la nivel internaţional şi în România. Să ai un avocat care te reprezintă şi scrie în acele documente că avocatul din oficiu să mă apere pe mine l-a cererea procurorului de arestare a mea a făcut ca pe vremea sovieticilor, ca pe vremea comuniştilor: 'Da, şi eu avocatul sunt de acord'. Eu când am citit şapte cruci mi-am făcut. Înţeleg că e un avocat tânăr. El a primit bani pentru aşa ceva. Statul român l-a plătit să mă apere. Înţeleg că a fost un proces aranjat şi că e un mandat emis fără respectarea legilor”, a declarat Sebastian Ghiţă la Realitatea TV.
Acesta a mai susţinut că luni va face o plângere la Secţia de investigare a magistraţilor şi că se gândeşte să se reîntoarcă în ţarp.
„Judecătorii din Serbia au descoperit aceste nefărădelegi întâmplate la emiterea mandatului meu. Vreau să-mi rezolv această chestiune cu mandatul. Sigur că odată şi-odată vreau să-mi văd ţara, prietenii. Nu cred că vreodată am greşit cu ceva faţă de ţara mea şi sunt convins că voi ajunge să-mi văd ţara, familia, prietenii”, a susţinut Sebastian Ghiţă la Antena 3.
Fostul deputat este anchetat de procurorii anticorupţie în cinci dosare, acuzat printre altele de şantaj, dare de mită şi spălare de bani.