S-au schimbat condiţiile pentru obţinerea atestatului de instructor auto. Ce modificări au adus autorităţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noile condiţii au intrat în vigoare de pe 6 februarie
Noile condiţii au intrat în vigoare de pe 6 februarie

Ministerul Transporturilor a modificat condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care vor să obţină atestatul de instructor auto sau cel de profesor de legislaţie rutieră.

Concret, două dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească solicitanţii pentru obţinerea atestatului au fost schimbate prin Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 64/2015 pentru modificarea Ordinului MT nr. 75/2014 privind reglementarea activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere. Noul act normativ a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 97 din 6 februarie şi a intrat în vigoare în aceeaşi zi, potrivit avocatnet.ro.

Astfel, dacă până de curând solicitanţii atestatului de instructor auto sau de profesor de legislaţie rutieră trebuiau să nu fi avut suspendat permisul auto în ultimele şase luni sau de două ori în ultimii 10 ani, pentru consum de alcool, începând cu 6 februarie, aceste două perioade au fost înlocuite cu una singură, respectiv de 5 ani.

De asemenea, şi condiţia de a nu fi avut permisul auto anulat a fost redusă de la 10 la 5 ani.

Concret, noile condiţiile pe care trebuie să le respecte cei ce vor să obţină atestatul sunt:

  • pentru cei ce vor să fie instructori auto: să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat sau absolvenţi ai şcolilor de maiştri în specialitatea auto;
  • pentru cei ce vor să fie profesori de legislaţie rutieră: să fie absolvenţi ai unei instituţii acreditate de învăţământ superior de lungă durată în specialităţile ştiinţe juridice sau tehnice;
  • să aibă cel puţin 25 de ani;
  • pentru cei ce vor să fie instructori auto: să aibă permis auto valabil, cel puţin pentru categoria pentru care solicită atestarea, de minimum cinci ani;
  • pentru cei ce vor să fie profesori de legislaţie rutieră: să aibă permis auto valabil, cel puţin pentru categoria B, cu o vechime de minimum cinci ani;
  • să nu fi avut suspendat permisul auto, în ultimii cinci ani, pentru consum de alcool;
  • să nu fi avut anulat permisul auto în ultimii cinci ani;
  • să fie apte din punct de vedere medical şi psihologic pentru desfăşurarea activităţii;
  • să nu fi fost condamnate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, de omor, lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, vătămare corporală gravă, tâlhărie, ultraj, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice, viol, lipsirea de libertate în mod ilegal, luarea sau darea de mită, trafic de influenţă, trafic sau consum ilicit de droguri, dacă nu a intervenit reabilitarea/amnistia;
  • să fi urmat un curs de pregătire sau perfecţionare profesională, într-un centru de pregătire şi perfecţionare profesională a personalului din domeniul transporturilor rutiere autorizat de către Ministerul Transporturilor.

Specialiştii atrag atenţia că cei cărora le-a fost anulat atestatul pot cere obţinerea unuia nou după cel puţin un an de la data anulării.

Instructorii nu mai au nevoie, pentru autorizaţie, de certificatul de înregistrare fiscală

    

Noile condiţii ce trebuie îndeplinite de către instructorii auto, pentru a obţine autorizarea, sunt:

  • să deţină permis auto valabil pentru categoria pentru care solicită autorizarea şi atestat de pregătire profesională de instructor auto pentru categoria pentru care solicită autorizarea;
  • să deţină un certificat de înregistrare, eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, ca persoană fizică autorizată;
  • să nu fi fost condamnate pentru infracţiuni care îi fac incompatibili cu calitatea de instructor auto prevăzute de legislaţia în vigoare;
  • să fie apţi medical şi psihologic pentru efectuarea activităţii de instructor auto;
  • să deţină în proprietate (excluzând coproprietatea) sau cu contract de leasing, minimum un vehicul pentru fiecare categorie pentru care solicită autorizarea, care să îndeplinească anumite condiţii legale şi să aibă dotarea minimă necesară;
  • să fi fost angajaţi cel puţin cinci ani în cadrul şcolilor de conducători auto autorizate;
  • să nu fi avut suspendat permisul auto şi/sau atestatul de pregătire profesională în ultimii trei ani.

De asemenea, Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 64/2015 prevede că pentru dovedirea activităţii se ia în calcul şi perioada în care instructorii auto au lucrat în şcolile de şoferi autorizate la nivelul Ministerului Apărării sau Ministerului de Interne. În această cauză, solicitanţii trebuie să deţină o adeverinţă eliberată de instituţia la care a lucrat.

Dosarul de autorizare poate fi depus la agenţia teritoriala a ARR din Bucureşti sau din judeţul în care urmează să-şi desfăşoare activitatea.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite