România copiilor lor

Am scris acest text în urmă cu fix 5 ani la moartea în Afganistan a căpitanului Iuliu-Vasile Unguraş. Fetiţele sale au acum aproape 7 ani şi sunt la vârsta unor întrebări dureroase. Unele pe care ar trebui să ni le punem noi ca naţie. Din nou şi mai mult astăzi, când un alt militar a murit şi colegii săi sunt răniţi într-un atac sinucigaş. Plutonierul-major Claudiu Vulpoiu are la rându-i o fetiţă de un an şi jumătate.

Cine este militarul român care a murit la datorie în Afganistan

Citiţi şi judecaţi dacă noi am răspuns întrebărilor şi câţi paşi am făcut înainte:

Un militar roman a fost ucis in Afganistan. Ştirea asta are inceputul, lead-ul cum îi spun jurnaliştii, greşit. Ar fi trebuit scris aşa: doi copii români şi-au pierdut tatăl in Afganistan. Alţi copii ştiu că părinţii lor sunt răniţi, internaţi în două spitale din zonă. O fetiţă de un an îşi pierduse si ea tatăl în confruntările cu talibanii, în urmă cu trei zile. Militarii români participă la un război despre care conaţionalii lor nu ştiu mare lucru şi, mai ales, nu li se spune mai nimic. Copiii soldaţilor români vor citi despre acest război, în cărţile de istorie, un paragraf care salută jertfa celor care au luptat cu terorismul.

În următorii ani vor trebui să afle însă răspunsul la câteva întrebări.

Se vor întreba, în primul rând, cine a fost tata? De ce a plecat acolo? Cine l-a trimis? De ce? Ce am avut eu de caştigat? Cine a avut de câştigat? E viaţa mea mai bună? E viaţa semenilor mei mai bună? De ce a murit dacă nu văd o schimbare? Nu cumva părintele meu a murit degeaba?

Vă opriţi puţin să le răspundeţi?

O să trecem răspunsurile voastre pe hârtie, în imagini sau le punem pe internet, dacă vreţi le scriem şi-n piatră. Dar opriţi-vă o zi măcar. Lăsati-l pe Becali, lăsati-l pe Popoviciu, pe Ioana, pe Elena, pe mogulii vinovaţi sau pe tonomate. Niciunul dintre voi, oamenii politici, nu a refuzat acest război.

Împreună i-aţi  trimis acolo, răspundeţi-le împreună sau separat celor trei copii. Şi spuneţi-ne şi nouă. Să nu uităm. Să ştim că e important.

Spuneţi-le că acest război garantează configuraţia politică a democraţiilor, că prezenţa alături de SUA, printr-un joc complicat, garantează independenţa energetică a României. Că ne fereşte de influenţa Rusiei, sursa dezastrului nostru zeci de ani. Că primim bani din reconstrucţia diverselor zone ale lumii. Că ne asigură acces în cancelariile democratice pentru revendicările noastre. Că blocăm atacurile teroriste în Europa. Că oprim calea drogurilor, armelor şi imigraţiei ilegale înspre lumea civilizată. Spuneţi-le măcar că aşa ni s-a promis. Şi-am crezut.

Dar cineva trebuie să le spună. Să ştim că acolo se desenează lumea noastră de peste două decenii. Se desenează lumea pe care cei trei d-abia vor incepe să o înţeleagă.

Nu-i obligaţi să caute răspunsuri o viaţa întreaga în perdeaua de fum în care sunteţi voi pierduţi.

În orice caz, răspunsul pe care-l aşteaptă cel mai mult nu o să vină niciodată. Dar daţi-le ocazia să inţeleagă şi să spună, o dată, de faţă cu copiii lor: „Tata, sunt mândru de tine. Mulţumesc!”