Român condamnat la 22 de ani de închisoare pentru un un omor comis la Suceava în 2008, prins în Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un român urmărit internaţional pentru o crimă comisă în 2008 la Suceava, prins în Grecia  FOTO Adevărul
Un român urmărit internaţional pentru o crimă comisă în 2008 la Suceava, prins în Grecia  FOTO Adevărul

Un român urmărit internaţional în baza unei condamnări de 22 de ani de ani de închisoare pentru un omor comis în faţa unei discoteci dintr-o localitate suceveană, în luna mai a anului 2008, a fost prins marţi, în Grecia.

„Cel în cauză a fost condamnat de Tribunalul Suceava, la data de 14.11.2012, la 22 de ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. La data de 15.11.2012, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii a fost emis un mandat european de arestare, persoana în cauză fiind implementată în Sistemul Informatic Schengen“, se arată în comunicatul Poliţiei Române.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, bărbatul prins se numeşte Constantin Hogea şi a fost implicat într-o crimă comisă în noaptea de 21 spre 22 mai 2008, în faţa unei discoteci din localitatea Măzăneşti, judeţul Suceava.

Hogea era angajat ca agent de pază al localului, iar în noaptea respectivă, împreună cu doi colegi de serviciu, a omorât în bătaie un bărbat.

El a fost încătuşat după ce, marţi, la Atena, au avut loc descinderi la două adrese.

În baza unor noi informaţii obţinute ca urmare a unor descinderi, în jurul orei 19.30, Hogea a fost arestat de Serviciul Urmăriri în zona Aeroportului „Elefterios Venizelos“ din Atena, unde lucra fără forme legale.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite