Cine minte? Daniel Morar sau Laura Codruţa Kövesi? Sau mint amândoi, cel puţin cu privire la anumite detalii? Acestea sunt întrebările.

Să rezumăm. După publicarea protocolului secret dintre SRI şi Parchetul General încheiat în 2009 au urmat o mulţime de comentarii negative cu privire la natura înţelegerii. Protocolul, aparent legal, conţinea cel puţin o prevedere cu totul nelalocul ei, aceea prin care procurorii erau obligaţi să dea socoteală SRI-ului de modul în care au valorificat informaţiile primite, deşi constituirea unor echipe comune erau deja un prim element de alarmă.

Dar dintre toate comentariile s-a distins, fireşte, mărturia procurorului care conducea DNA în 2009, actualul judecător constituţional Daniel Morar. Intervievat de jurnalista Sorina Matei pentru blogul ei personal, Daniel Morar afirmă că protocolul introducea elemente noi faţă de Codul de procedură penală, fiind în anumite privinţe ilegal. El pretinde chiar că i-ar fi spus aceste lucruri procurorului general din acea vreme, Laura Codruţa Kövesi, într-o conversaţie telefonică, avertizând-o că nu va ţine seama de protocol.

E o mărturie teribilă. Procurorul-şef al DNA din 2009 declară că a fost incomodat de acel protocol încheiat peste capul său şi că s-a străduit să-l ignore pentru a salva acurateţea procedurii penale. De unele sesizări ale SRI a ţinut seama, fără să dea explicaţii, de altele nu a ţinut cont, considerându-le nerelevante. Era, se poate ghici în fundal, şi o chestiune de demnitate personală, căci nu vedea de ce un procuror cu mintea şi toate abilităţile intacte s-ar subordona unui agent de la „Securitate”; de ce un agent SRI ar fi ştiut mai bine ce era de făcut decât el care studiase dreptul şi se perfecţionase în activitatea de anchetă judiciară. Ca să nu mai spunem că legea penală se transforma într-o faţadă în dosul căreia funcţiona, secret, o altă procedură.

În fine, lipseşte totuşi ceva din acest interviu. Lipseşte vocea lui Daniel Morar, căci nu e clar dacă avem un interviu adevărat sau doar o punere în scenă a unei scurte depoziţii în scris şi trimise eventual prin email. Chiar dacă afirmaţiile sale sunt fără echivoc, vocea şi chipul sunt mereu garanţi indispensabili.

Spre deosebire de Daniel Morar, prea discret prin comparaţie cu miza situaţiei, Laura Codruţa Kövesi a dat  un interviu (cu voce) la Europa FM în care neagă totul, absolut totul, cu mult aplomb, lăsând să se înţeleagă că Morar ar fi minţit integral. Ea pretinde că fostul şef al DNA a acceptat protocolul, că l-a pus în aplicare, că a dat rapoarte la SRI şi mai ales că nu a contestat protocolul niciodată, deşi pretinde acest lucru.

Cu toate acestea, depoziţia actualului procuror-şef al DNA nu e fără cusur. Ea nu pronunţă numele lui Daniel Morar niciodată, referindu-se, prudent, doar la funcţie şi dă impresia că se fereşte să reia afirmaţiile tari ale reporterului la adresa lui Morar în aşa chip, încât să nu poată fi citată. În plus, nu face nicio trimitere expresă la conversaţia telefonică pe care o invocă Morar, dând de înţeles că acesta nu a denunţat niciodată protocolul în mod oficial, ceea ce este desigur adevărat. În plus nu e clar deloc în ce constă aşa numita aplicare a protocolului, căci una e să multiplici un text şi să-l difuzezi prin birouri şi alta e să-i dai curs în practica de anchetă. Prin urmare, Kövesi pare să spună doar faptul că Morar nu s-a opus în mod manifest, fapt cunoscut de toată lumea. Marea prestidigitaţie este că nu spune de fapt nimic contrar afirmaţiilor lui Morar, referindu-se la un alt plan al discuţiei.

Dacă e adevărat, aşa cum se spune mai direct sau mai pe ocolite, că CIA, cu acordul Departamentului de Stat al Statelor Unite, a iniţiat operaţiunea, pilotând SRI-ul în construcţia acestei scheme, atunci şeful DNA din acel moment se vedea prins într-un război mai mare decât puterile sale.

În ce-l priveşte pe Morar, el va fi omis destule detalii care au lăsat urme instituţionale. Dar încă o dată să observăm că actualul judecător constituţional nu a dat un interviu veritabil. Din acest motiv, putem doar să presupunem că el nu putea ignora protocolul cu totul, străduindu-se doar să-l minimalizeze, ceea ce permite astăzi Laurei Codruţa Kövesi să pretindă că există dovezi ale aplicării sale încă din 2009. În fine, de ce nu a denunţat protocolul cu SRI când a devenit mai târziu procuror general?? Întrebarea pusă de Laura Codruţa Kövesi este legitimă.

Problema este că întregul context este nebulos şi nu ne ajută deloc. Parchetul General şi SRI încheiau un protocol de care preşedintele ţării habar nu avea (sau cel puţin aşa pretinde !). Laura Codruţa Kövesi îi spune lui Morar că „aşa s-a hotărât” şi că trebuie să se supună. Dar de ce să se supună? Care era de fapt autoritatea căreia trebuia să-i dea ascultare? Exista CSM, ca garant teoretic al independenţei magistraţilor, preşedintele ţării prezida şedinţele CSM la care lua parte, erau cu alte cuvinte destule „instanţe” de recurs, fie şi unul discret. Prin urmare ceva nu se leagă.

Dar dacă e adevărat, aşa cum se spune mai direct sau mai pe ocolite, că CIA, cu acordul Departamentului de Stat al Statelor Unite, a iniţiat operaţiunea, pilotând SRI-ul în construcţia acestei scheme, atunci şeful DNA din acel moment se vedea prins într-un război mai mare decât puterile sale. El putea face o discretă disidenţă personală, dar ar fi fost greu să denunţe întregul aranjament, fără costuri foarte mari. Dar chiar şi aşa, am văzut prea bine că Daniel Morar nu a fost numit reconfirmat în funcţia de şef al DNA, fiind trimis în compensaţie la Curtea  Constituţională. A părut să fie evacuat din sistem tocmai pentru că devenise nefiabil pentru autorii din umbră. În schimb, un procuror submediocru ca Tiberiu Niţu, căruia toată lumea îi găsea numai defecte, a fost numit procuror general, întrucât el putea garanta secretul operaţiunii.

Desigur, ar trebui să renunţăm şi la ideea că numirile de procurori şefi s-au făcut prin negocieri între Băsescu şi Ponta, aşa cum se acreditase la un moment dat. În această lumină, totul va fi fost o perdea de fum menită să ascundă adevăratele mecanisme. Aşa se explică şi de ce în ciuda protestelor virulente ale presei anticorupţie şi ale „societăţii civile”, aranjamentul cu Tiberiu Niţu a fost „validat” de americani şi de Comisia de la Bruxelles cu aerul că un compromis e preferabil instabilităţii politice.

Este un scenariu posibil, deşi nu există şanse prea mari să fie confirmat oficial. În orice caz, e un cadru care explică mai bine toate neconcordanţele de care ne-am lovit până acum.

Dar revenind la cei doi procurori cu depoziţii contradictorii, este tot mai clar că ar fi necesar să depună mărturie în faţa unei comisii parlamentare, eventual comisia de control a SRI. Deşi poate ar fi mai potrivit ca CSM însuşi să-şi asume responsabilitatea unei „anchete” care să ţină seama de întreaga problematică şi să nu ignore nici neputinţa de care justiţia românească nereformată dădea la un moment dovadă. Adevărul nu e simplu niciodată.

Horaţiu Pepine - Deutsche Welle