Proiect legislativ: Pompierii vor putea avea tatuaje

Proiect legislativ: Pompierii vor putea avea tatuaje

Manifestaţii de la „Ziua pompierilor” din Sălaj

Tinerii care au tatuaje sau alte semne distinctive pot deveni pompieri. Dacă până acum era împotriva legii ca ei să fie primiţi la concurs, acest lucru s-ar putea schimba curând. Autorităţile vor să modifice regulile, pentru a atrage cât mai mulţi candidaţi care să înlocuiască numărul mare de plecări din MAI.

Ştiri pe aceeaşi temă

 „O persoană respinsă de exemplu pentru că are o urmă de arsură pe antebraţ, o urmă, nimic funcţional, persoană era foarte OK şi a fost respinsă pentru că arsură se consideră semn distinctiv”, spune Raed Arafat, secretar de stat în MAI.  Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a vorbit cu ministrul de Interne pentru a schimba legea, potrivit Digi24.ro

„La pompieri pe mine mă intereseaza ca omul să aibă pasiune, să fie apt, sa iubească ce face, nu să mă duc să spun că dacă are o tăietură la faţă sau o tăietură la antebraţ sau orice semn înseamnă că el nu mai poate în viaţa lui să fie la pompieri”, spune Raed Arafat.

2.000 de angajaţi MAI s-au pensionat

Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi Jandarmi au rămas anul acesta fără aproape 2.000 de angajaţi, plecaţi prin pensionare. Cei mai mulţi oameni cu experienţă, aflaţi la comandă, care acum trebuie înlocuiţi.

 Ministerul de Interne vrea să modifice legea, astfel încât la concursul pentru ocuparea unor funcţii de şefi, unde vechimea necesară este de minim 3 ani,   să poată participa şi candidaţii care au mai puţină experienţă, respectiv un an şi jumătate. „S-a hotărât să mergem pe un an jumate, temporar. Ca să permitem să lărgim un pic şi baza de selecţie ca să permitem să participe şi unii care sunt mai tineri”, spune Raed Arafat.

Mutaţi de la o unitate la alta

Cea mai controversată propunere: angajaţii ISU şi Jandarmii să poată fi mutaţi de la o unitate la alta, fără să fie nevoie de acordul lor. Oficialii din MAI dau asigurări că nu se vor face mutări dintr-un judeţ în altul.

„Dacă comandantu,l la fiecare mişcare pe care trebuie să o facă pe linie operativă, trebuie să ceară acordul miltiarului, credeţi-mă, înseamnă că nu nu mai mişcăm foarte multe lucruri din aceste motive”, spune Raed Arafat.  Toate modificările se regăsesc într-un proiect pus în dezbatere publică.

citeste totul despre: