Procesul „Gala Bute”- Elena Udrea a fost amânat pentru 26 februarie
0
Procesul „Gala Bute” a fost amânat pentru 26 februarie, după ce unul dintre judecători a acuzat probleme medicale.
Elena Udrea a solicitat ridicarea controlului judiciar, fostul candidat la prezidenţiale arătând că acest lucru s-a decis, recent, şi în alte dosare în care sunt implicaţi parlamentari. Udrea a spus că prin declaraţiile date de ceilalţi inculpaţi în dosar ar fi scăzut „forţa probantă” a acuzaţiilor DNA împotriva sa.
Pe 21 aprilie 2015, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au decis să o trimită în judecată pe Elena Udrea sub acuzaţiile de luare de mită (trei infracţiuni), abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
În acelaşi dosar mai sunt judecaţi şi Rudel Obreja, Ion Ariton, Tudor Breazu, Ştefan Lungu, Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu şi Marius Botoroagă.
Acuzaţiile aduse de procurori
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Elena Udrea, în perioada în care era ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate acesteia (Ştefan Lungu, consilier personal al ministrului, Ana Maria Topoliceanu, director CNI, Gheorghe Nastasia, secretar general al ministerului şi Tudor Liberiu Breazu, asistent personal) ar fi primit, cu ştiinţa Elenei Udrea, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale, pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de minister.
Sumele obţinute ar fi intrat fie nemijlocit în posesia Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta, respectiv a Organizaţiei Bucureşti a PDL şi a lui Rudel Obreja.
Procurorii mai precizează că Udrea şi-ar fi exercitat atribuţiile în mod nelegal şi i-ar fi determinat şi pe alţi funcţionari din cadrul ministerului să îşi încalce atribuţiile, cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la Gala Bute, prejudiciind bugetul ministerului şi creând un folos necuvenit pentru Obreja.