Preoţii acuzaţi de şantajarea episcopului Huşilor voiau bani, maşini de lux şi funcţii: „Îmi fac ăştia oferte pe Coasta de Azur, toată viaţa pe iahturi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Să nu faci ce face popa, să faci ce zice popa!". Zicala populară s-ar potrivi de minune în cazul scandalului de şantaj în care au fost implicaţi trei preoţi. Feţele bisericeşti au fost trimise în judecată pentru şantajarea episcopului Huşilor. Stenogramele discuţiilor relevă că aceştia aveau dorinţe cât se poate de lumeşti: bani, funcţii şi maşini de lux.

„Băi padre, deci noi ne apucăm de treabă. Dar trebuie făcută gândit, cu tact şi trebuie rezolvată cu ghiaurii ăştia să-i îndepărtăm de acolo. Toţi acolo, cu secretar şi cu……”, spunea într-o discuţie ambientală preotul Răzvan Bumbu, de la Parohia Văleni. Cei despre care vorbea erau colegii săi de la Episcopia Huşilor.

Discuţia apare în dosarul în care preotul Răzvan Bumbu a fost trimis în judecată, alături de arhimandritul Sebastian Cristi Jitaru, de la Episcopia Huşilor, şi de preotul Gheorghe Damian, sub acuzaţiile că l-ar fi şantajat pe episcopul de Huşi, Corneliu Bârlădeanu, cu posibile imagini compromiţătoare în schimbul unor sume de bani sau funcţii.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a dispus trimiterea în judecată a celor trei preoţi din judeţul Vaslui care, la mijlocul acestei luni, au fost reţinuţi şi apoi arestaţi la domiciliu pentru posibile fapte de corupţie, respectiv şantaj. Cazul este în prezent pe rolul Tribunalului Vaslui. Detaliile apar în volumele de urmărire penală ajunse în instanţă.

„Să dea Dumnezeu să ajung episcop!”

„În aceeaşi manieră au procedat şi ceilalţi doi inculpaţi, preotul de caritate din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, Gheorghe Damian, şi preotul paroh al Parohiei Văleni, Răzvan Bumbu, care, în intervalul 12 - 14 iunie 2017, au pretins doar suma de 50.000 euro, fără vreo altă „avansare”, susţin procurorii DNA.

Cristi Jitaru este preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huşi. El era cel care tânjea la funcţia de episcope vicar.  „Să dea Dumnezeu să ajung episcop!”, ofta Jitaru. „Să dea Dumnezeu! Că m-am săturat”, îl încuraja Răzvan Bumbu. „Şi ţine minte, Răzvane, eu am făcut nişte făgăduinţe mari înaintea lui Dumnezeu, să dea Dumnezeu să ajung episcop”, era crezul lui Jitaru.

Aparatura de la „un general de Securitate”

Cristi Jitaru era cel care avea filmul compromiţător şi despre care spunea că dacă nu o să fie propus pentru funcţia visată va publica în presă materialul compromiţător şi îl va folosi în cadrul Sinodului Mitropolitan din data 15 iunie 2017 pentru a-l denigra pe episcopul de Huşi, Corneliu Bârlădeanu.

La sfârşitul lunii mai-începutul lunii iunie 2017, el a contactat mai mulţi colegi din cadrul Episcopiei, cărora le-a spus că are o filmare compromiţătoare şi le-a dezvăluit planul său. Unr consilieri şi protopopi le-ar fi arătat secvenţe din înregistare de pe telefonul său mobil.

Potrivit martorilor audiaţi, Jitaru a explicat că acele înregistrări erau făcute cu „aparatură acreditată pe care a primit-o de la un general de securitate de la Iaşi”. Tot Jitaru ar fi spus că dacă i se întâmplă ceva „el va publica acel material la presă, dar nu în ţară ci în străinătate”. Filmul original ar fi fost depozitat într-o casetă de valori, Jitaru ar fi spus că în cazul în care i s-ar întâmpla ceva a delegat o persoană să ridice materialul şi să-l dea publicităţii, cel mai probabil la o televiziune din Republica Moldova.

„Până mâine la ora 12 aveţi timp să vă gândiţi...”

Pe măsură ce se apropia ziua Sinodului, Jitaru şi-ar fi intensificat ameninţările. Pe 12 iunie,  preoţii Gheorghe Damian şi Răzvan Bumbu, apropiaţi ai lui Jitaru, au venit la Episcopie şi i-au cerut lui Corneliu Bârlădeanu suma de 50.000 de euro. Banii urmau fie expediaţi în contul parohiei Văleni, unde paroh era  Bumbu, iar cei doi i-au amintit episcopului de existenţa filmărilor compromiţătoare.

„Noi nu batem 100 de drumuri până aici. Am venit azi…asta-i ultima oară. V-am zis: ce aveţi să ne daţi, să ne daţi! Dacă nu….noi de azi, nu mai venim. Înţelegeţi? Aşa….Aveţi timp până mâine la 12 să ne trimiteţi în contul la părintele. La parohie. Dacă nu….”, spunea Gheorghe Damian.

„Deci, până mâine la ora 12 aveţi timp să vă gândiţi....Problema-i de alte persoane, nu-i vorba de noi....Persoane care au furnizat ceea ce ştiţi bine că avem şi trebuie închis gura lor. Ce să mai zic?”, era mesajul preotului Damian.

,,Să discutăm, asta-i treaba.  Vreau părintele Sebastian (Sebastian Cristi Jitaru- nr) să fie vicar. Eu vroiam…cu cinci colaborări, dar cu mata nu se poate. Şi până luni vreau să fie pus. Dacă nu, me, me, me….Îmi fac ăştia oferte pe Coasta de Azur, toată viaţa pe iahturi, cu ce vrei trăieşti,,. Eu vă spun, îl aştept pe Gică să vină acasă, e plecat de vreo două săptâmâni, să vină acasă, că e plecat într-un concediu şi mă duc”, explica unor colegi Bumbu.

Dilema: „Clasa «E» sau clasa «S»?”

Deşi nu primiseră cei 50.000 de euro, preoţii Gheorghe Damian şi Răzvan Bumbu făceau planuri cum să-I cheltuiască. BUmbu discuta cu o altă persoană să/şi cumpere un Mercedes elegant.

„ Vreau să...Vreau să mă consult într-o problemă, că eu am stat până dimineaţă la cinci şi nu mi-am tot găsit liniştea. Ă...Clasa «E» sau clasa «S»?Asta este mare problemă! Este marea mea problemă, asta, de fapt”, explica Bumbu care era problema lui. „Aşa mi se demonstrează clasa, casa şi cu toate ăstea şi zic parcă Mercedes trebuie în faţă…” , explica preotul Bumbu.

„Am găsit şi „S” cu vreo trei mii mai mult, da-i frumos tare de tot!”, era înântat Bumbu. Era borba de o maşină din 2008. Nemulţumirea feţei bisericeşti era că impozitul era mare pentru o astfel de maşină. „Impozitul e…nu-i opt milioane, e douăzeci….Ei, zece milioane pe an, câcat”, se plângea Bumbu.

„Băi, dar zi aşa! Alexia spune că ei îi place Mercedesul în general” sau „A6-le ăla nu-ţi face cu ochiul că şi aia-i super, nu?”, ra alte teme de interes ale lui Bumbu, atunci când era vorba de autoturisme de lux.

Tot el a explicat de unde ave banii  pentru maşină, partea a din cei 50.000 de euro: „O rezolvăm, ori azi, mâine, poimâine, săptămâna viitoare intră ce are de intrat şi cu asta basta. Şi eu o să am douăzeci şi cinci de mii partea mea. Asta-i ideea!”.

„Şi dacă te face episcop, tu eşti mulţumit?”

Într-o discuţie cu un consilier din Episcopie, Jitaru explica că pe el îl interesa doar funcţia de episcop.
Consilier: Dar tu altceva nu vrei? Vrei numai asta?
Cristi Jitaru: Atât.
Consilier: Ori să te facă episcop, ori nimic.
Cristi Jitaru: Nimic.
Consilier: Şi dacă te face episcop, tu eşti mulţumit? Nu mai dai la presă, nu mai faci nimic?
Cristi Jitaru: Nu mă mai interesează nimic altceva.

„S-o terminat jocul”

În cazul în care nu ar fi primit funcţia de episcope. Jitaru cerea ca şi Corneliu Bârlădeanu să plece din Biserică.
Consilier: Dar ce se întâmplă dacă el nu face lucrul ăsta, nu te face episcop? Pleci? Nu-l mai…?
Cristi Jitaru: Păi nu, plec definitiv acasă. Îi las haina pe masă. Şi când am pus haina pe masă, „puneţi-o şi tu!” S-o terminat jocul.
Consilier: Adică îl distrugi.
Cristi Jitaru: Nu-l distrug.
Consilier: Păi dar ce înseamnă?
Cristi Jitaru: Dar eu nu te distrug. Ăsta sunt eu şi ăsta eşti tu.
Consilier: Adică să plece din…..
Cristi Jitaru: Sistem.  
Consilier: Am înţeles.

Cristi Jitariu explica acestuia că nu se teme dacă episcopul se duce să-l denunţe pentru şantaj: „Păi, nu am nimic de pierdut. «Fac un an de puşcărie, dar tu ai pierdut totul». Că filmul îi real, părinte. Numai că nu ştiu ce. Deci nu mai umblăm cu trucaj. Trebuie să mergem pe normalitate. Îi real.”. „«Uite, episcopul s***». A, că se face prin spate, vai, că nu apare public…apare! Dar nu în ţară la noi apare. Nu în ţară la noi. Deci să fiţi ferm convinşi. Apare la o televiziune străină, unde ăia ştiu, au interesul. Uite, episcopul, şi uite aşa şi uite aşa. Şi atunci mai opriţi valul!”, explica consecinţele Jitaru.

Discuţia cu episcopul şantajat

Pe 14 iunie 2017, episcopul de Huşi, Corneliu Bârlădeanu discută direct cu Cristi Jitaru despre aceste înregistrări.
 

Corneliu Bârlădeanu: Auzi, Părintele Paul mi-a povestit     
Cristi Jitaru:     … spuneţi Sfinţia Voastră!?
Corneliu Bârlădeanu: … de nişte filmări …    
Cristi Jitaru:    … Spuneţi!?
Corneliu Bârlădeanu: Da. Acum este o întrebare: Ce vrei?
Cristi Jitaru: Arhiereu Vicar la Huşi.    
Corneliu Bârlădeanu: Cum?    
Cristi Jitaru: Arhiereu Vicar la Huşi.
Corneliu Bârlădeanu: Asta vrei?!
Cristi Jitaru: Atât.

Corneliu Bârlădeanu: Deci doreşti funcţia…
Cristi Jitaru: Atât, doar atât. În rest nu vreau nimic. Nimic.
Corneliu Bârlădeanu: Bun.
Cristi Jitaru: Nu vreau bani … nu vreau …
Corneliu Bârlădeanu: Dar ce garanţii am că filmările nu mai pleacă de la tine?
Cristi Jitaru: Am şi eu o întrebare Prea-Sfinţia Voastră? Eu atunci al mai fi nebun să mai fac o greşeală? Păi eu sunt în joc nu Prea Sfinţia Voastră. Şi atunci … păi acum, sincer, nu mi-i pun în cap pe toţi membrii Sfântul Sinod? Păi stai oleacă, tu ai făcut asta şi pe toţi ne învârţi la 180 grade? Prea Sfinţia Voastră, am dreptate?
Corneliu Bârlădeanu: Păi eu ce pot şti?
Cristi Jitaru: Prea Sfinţia Voastră …
Corneliu Bârlădeanu: Trebuie să ştii … implicarea nu-i uşoară.
Cristi Jitaru: Ştiu.
Corneliu Bârlădeanu: Că sunt mulţi doritori. Doar sunt atâţia în Moldova.

„Îmi dau lacrimile, mi-i milă de Prea Sfinţia Voastră”

Episcopul s-a plans că în acelaşi timp cei doi preoţi îi cer suma de 50.000 de euro pentru a nu da publicităţii înregistrarea.

Corneliu Bârlădeanu: Îi presiunea prea mare părinte cu banii asupra mea.
Cristi Jitaru: Prea Sfinţia Voastră, de ce s-a ajuns aicea, Prea Sfinţia Voastră? Prea Sfinţia Voastră, de ce s-a ajuns aici?
Corneliu Bârlădeanu: Păi eu ştiu de ce?
Cristi Jitaru: (pe un ton dojenitor-nr) Prea Sfinţia Voastră, de câte ori v-am rugat nişte lucruri, n-am vrut, Prea Sfinţia Voastră, eu nu vreau lucrurile astea, eu nu vreau vreun ban de la Prea Sfinţia Voastră, n-am vrut Prea Sfinţia Voastră, am vrut să ajung şi Patriarhul României. Că nu vroiam lucrurile astea. De cât timp v-am spus Prea Sfinţite şi aţi crezut că eu glumesc. Am venit la Prea Sfinţia Voastră şi v-am spus Prea Sfinţia Voastră … Prea Sfinţia Voastră îmi dau lacrimile, mi-I milă de Prea Sfinţia Voastră, că sunt şi eu pus într-o situaţie urâtă. Mi-e milă. Chiar credeţi că vreau să vă fac lucrurile astea?

„Să dea Dumnezeu să ajungeţi Patriarhul României”

Dacă ar fi fost propus episcop, Jitaru nu ar mai fi avut nicio problem cu episcopul. „Prea Sfinţia Voastră, dacă mă ajutaţi … ţineţi minte ce vă spun eu, dar să nu credeţi că glumesc, nu vreau să fiu împotriva Prea Sfinţiei Voastre sub nicio formă…”, spunea acesta.

Corneliu Bârlădeanu: Deci, asta-i dorinţa ta?
Cristi Jitaru: Atât. Altceva nimic.
Corneliu Bârlădeanu: Episcop vicar la Huşi?!
Cristi Jitaru: Altceva nimic Prea Sfinţia Voatrsă. Nu vreau … şi să dea Dumnezeu să ajungeţi Patriarhul României că nu vă încurc sub nicio formă.

În faţa procurorilor DNA, Jitaru, Bumbu şi Damian nu au dat declaraţii cu privire la infracţiunile pentru care au fost trimişi în juecată.  

 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite