Portretele Principesei Irina: de la mica „zână“ timidă, la „naiva“ izolată de lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Principesa Irina participa extrem de rar la manifestările Casei Regale din România FOTO: MEDIAFAX
Principesa Irina participa extrem de rar la manifestările Casei Regale din România FOTO: MEDIAFAX

Considerată cea mai retrasă membră a Casei Regale din România, Principesa Irina a preferat tot timpul singurătatea şi o viaţă mai degrabă rurală. Transformarea ce avea să o aducă, în final, în boxa acuzaţilor a venit o dată cu ultima căsătorie

În 2011, Principesa Irina a României a participat la inaugurarea unei expoziţii în Bucureşti. Fotografiile ce au surprins acel moment o arată în compania soţului, John Wesley Walker şi a Principesei Margareta, arborând o semeţie demnă de o membră a unei Case Regale.

image

În urmă cu câteva zile, o altă fotografie, realizată de către autorităţile americane, ne arată aceeaşi persoană total schimbată. Este vorba despre numai doi ani, intervalul scurs între fotografii, însă pare cel puţin o jumătate de viaţă. Cu o pereche de ochelari, fără toaletele regale şi cu faţa unei persoane profund speriate, la un pas să înceapă să plângă, Principesa Irina devenea suspectă pentru organizarea unor lupte de cocoşi şi pariuri ilegale la ferma lor din Irrigon, judeţul Morrow, statul Oregon (SUA).

image

Ce s-a întâmplat în tot acest interval? Aceasta a fost întrebarea ce a însoţit şocul şi consternarea tuturor celor care au cunoscut-o pe Principesă. Cum a fost posibil ca membra cea mai timidă, introvertită şi tăcută a Casei Regale să ajungă subiect principal al unei astfel de anchete? Cum s-a ajuns ca Principesa Irina, cea care şi-a croit, cel puţin la nivel declarativ, întreaga viaţă în jurul iubirii ei pentru animale să fie bănuită că ar fi participat activ la astfel de concursuri sângeroase?

Despre Principesa Irina se ştiu foarte puţine lucruri. Nu a a acordat vreun interviu, este extrem de rar pomenită de ceilalţi membri ai Casei Regale, iar apariţiile ei la ocazii oficiale au fost, cel puţin în ultimii ani, mai degrabă excepţionale. Cele câteva elemente biografice disponibile, menite să traseze măcar o schiţă preliminară a unui portret, dau naştere unei figuri mai degrabă hilare, misterioase şi greu de înţeles, la prima vedere.

Stabilită definitiv în America

image

Principesa Irina, alături de soţ, în spatele regelui Mihai. Se întâmpla la ultima vizită a Principesei în România, din 2011 FOTO: MEDIAFAX

A cincea în linia de succesiune a tronului, Principesa Irina a României s-a născut la Lausanne pe 28 februarie 1953. A studiat în Elveţia şi Marea Britanie, iar, în 1973, s-a specializat în zootehnie şi administrarea fermelor în cadrul unei ferme de cai pur-sânge din Alberta, Canada. După o scurtă perioadă, în care a lucrat în acelaşi domeniu în Virginia, SUA, Principesa a revenit în Elveţia, unde a lucrat la departamentul de vânzări din cadrul casei de licitaţii „Christie's“. S-a căsătorit pentru prima dată în 1983, cu suedezul John Kreuger, într-o nuntă la care a participat şi Principesa Ileana a României. De pe urma acestui mariaj au rezultat doi copii, Michael Torsten de Roumanie Kreuger (28 de ani) şi Angelica Margareta Bianca de Roumanie Kreuger (27 de ani).

După divorţul de John Kreuger, care a avut loc în 2003, Principesa a devenit apropiată de John Walker, fost ofiţer de poliţie şi ajutor de şerif, dar şi, potrivit Angelicăi Kreuger, un apropiat al familiei. John Walker, în vârstă de 67 de ani, şi-a început cariera ca sergent în Departamentul de Poliţie Myrtle Point. Pe 1 august 1998, a devenit ajutorul şerifului din Coos County, funcţie pe care a deţinut-o până pe 30 iunie 2013. Nu există nicio menţiune asupra unui eventual loc de muncă deţinut de Walker în ultimii 10 ani. Potrivit presei americane, Principesa Irina şi John Walker s-ar fi căsătorit în Capela „Heart of Reno“, din Reno, Nevada (SUA), într-o ceremonie mai degrabă restrânsă.

Primul portret: mica şi delicata Irina

image

Regele Mihai, alături de trei dintre fetele sale: în centru, viitoarea Principesă Irina

Există două descrieri ceva mai ample ale Principesei Irina, ambele provenite din zona familiei. Cele două portrete sunt interesante şi pentru faptul că trasează caracteristicile persoanei înainte şi după ultimul mariaj. Prima caracterizare îi aparţine Principesei Margareta, şi poate fi găsită în „Cartea regală de bucate”, publicată în 2010. Lucrarea adună, pe lângă o serie de reţete culinare, şi câteva scurte prezentări ale membrilor Familiei Regale. Potretul Principesei Irina pare la o distanţă de ani-lumină faţă de ipostaza în care se află în prezent.

„Irina a fost, de mic copil, o fiinţă atrasă de natură. Este o mare iubitoare de animale şi a trăit, cu bucurie, fiecare clipă din viaţa ei acolo unde erau plante, vietăţi, lumină, căldură şi viaţă naturală. Introvertită şi visătoare, fragilă, dar puternică în acelaşi timp, Irina este un om cu simţul dreptăţii. Deşi rezervată şi timidă, ea putea să râdă irezistibil, punând capăt astfel oricărei drame sau neînţelegeri care ar fi putut să ne dea târcoale. Când eram mici, mergeam adesea la Atena sau la Tatoi, mai ales cu ocazia sărbătorilor de Paşte. Sora mea era în mod special fericită să fie în grădina de la Tatoi. 

Pe Irina a fascinat-o, în copilărie, Regele Pavlos, fratele bunicii noastre, Regina Elena. Irina, mică, delicată şi blondă, se plimba în spatele unchiului Palo, cu mâinile la spate, încercând să-i imite mersul. Era incredibil contrastul dintre bărbatul foarte înalt şi puternic şi fetiţa plăpândă din spatele lui, îmbrăcată într-o rochie albă, ca o zână, potrivindu-şi paşii după el. Modestia şi discreţia completează aura de bunătate a Irinei. De mică a îngrijit păsările rănite pe care le găsea în grădină, pisicile abandonate la marginea drumului, şi avea grijă de câinii părinţilor, atunci când ei plecau de acasă pentru câteva zile. De-a lungul anilor, copil, apoi adolescentă, Irina a adunat în jurul ei cobai, hamsteri, păsări exotice, ţestoase sau peşti. 

A ales să trăiască aproape toată viaţa ei la o fermă. Sora mea le-a transmis copiilor ei, Mihai şi Angelica, pasiunea ei pentru animale, pasiune pe care o împărtăşeşte cu soţul ei, John Wesley Walker. Dintre toate animalele pământului, pasiunea ei cea mai mare este pentru cai. Împreună cu John, Irina are astăzi o fermă în care creşte animale. Are cai de care este foarte mândră, dar are şi toate celelalte animale pe care le găseşti în mod obişnuit într-o fermă. Irina a iubit întotdeauna câinii, la fel ca fiecare dintre noi”, scria Principesa Margareta în 2010.

„Am avertizat-o asupra soţului“

Cea de-a doua caracterizare a Principesei vine chiar din partea fiicei sale, Angelica Kreuger. Potrivit acesteia, deşi rar văzută la câte o manifestare a Casei Regale din România, mama sa este extrem de mândră de descendeţa sa regală. Are o poză mare cu Regele Mihai pe unul din pereţii din living, însă nu a dorit vreodată să trăiască asemeni restului membrilor familiei.

Principesa Irina nu a fost niciodată o persoană prea sociabilă, spune fiica ei, preferând grădinăritul, călăria şi studiul Bibliei. Odată cu cel de-al doilea mariaj, au apărut şi schimbările. „S-a transformat într-un fel de hippie. Nu mai voia decât ca, odată cu trezirea de dimineaţă, să aibă grijă de caprele şi caii ei“, declara Angelica Kreuger pentru Associated Press, preluată de publicaţia „National Post“. Potrivit Angelicăi, oficializarea relaţiei cu noul soţ a înstrăinat-o de restul familiei: „S-a izolat de noi. N-am mai vorbit de câteva luni bune. Am avertizat-o asupra soţului, dar n-a vrut să ne asculte. Ne spunea că Walker o face să se simtă frumoasă şi specială. Mama mea este o persoană naivă, ca să nu spun altfel. Pur şi simplu nu cunoaşte şi partea rea a oamenilor“, a povestit Angelica Kreuger.

Potrivit acesteia, singura explicaţie pentru ancheta şocantă din America este că mama sa nu cunoştea nimic din ceea ce se întâmpla pe ferma proprie. „Nu s-ar fi băgat în aşa ceva, dacă ar fi ştiut că poate să ajungă la închisoare. Pur şi simplu, nu o pot vedea stând acolo şi privind totul. Mama mea iubeşte animale, n-ar putea privi cum un cocoş moare în acest fel“, a încheiat Angelica Kreuger.

Varianta acesteia este însă într-o contradicţie totală cu acuzaţiile aduse de către autorităţile americane. Potrivit acestora, luptele de cocoşi nu au fost un caz particular, ci s-au repetat de cel puţin 10 ori, în intervalul dintre aprilie 2012 şi aprilie 2013. Încasările celor doi soţi erau de circa 2.000 de dolari pe zi, iar Principesa Irina ar fi participat activ la fiecare manifestaţie de acest fel, implicându-se direct în organizarea luptelor.

Deşi rezervată şi timidă, ea putea să râdă irezistibil, punând capăt astfel oricărei drame sau neînţelegeri care ar fi putut să ne dea târcoale. 

Principesa Margareta

S-a izolat de noi. N-am mai vorbit de câteva luni bune. Am avertizat-o asupra soţului, dar n-a vrut să ne asculte. Ne spunea că Walker o face să se simtă frumoasă şi specială.

Angelica Kreuger, fiica Principesei Irina

Citiţi mai multe despre arestarea Principesei Irina:

 

Principesa Irina, fiica regelui Mihai, arestată pentru că organiza lupte ilegale de cocoşi

Principesa Irina, a treia fiică a regelui Mihai, şi soţul său, John Wesley Walker, au fost arestaţi în SUA, pe motiv că au organizat pariuri şi lupte ilegale de cocoşi la ferma lor din statul american Oregon.

Principesa Irina va fi cercetată în libertate. La ferma ei au fost descoperite arme şi marijuana

Principesa Irina, a treia fiica a Regelui Mihai, s-a înfăţişat în faţa instanţei din oraşul american Portland, alături de soţul său, unde a pledat nevinovat la acuzaţiile de organizare de pariuri şi lupte ilegale de cocoşi la ferma lor.

Cine este Principesa Irina, arestată în SUA pentru organizarea de lupte ilegale cu cocoşi

Principesa Irina (60 de ani), a treia fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana, care a fost arestată joi de poliţiştii din SUA pentru organizarea de lupte ilegale cu cocoşi, s-a născut în februarie 1953 la Lausanne, în Elveţia. Ea locuieşte în statul Oregon din Statele Unite ale Americii, acolo unde şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii sale.

Casa Regală: Regele Mihai I, „profund întristat“ de arestarea Principesei Irina

„Majestatea Sa Regele Mihai I a luat cunoştinţă cu profundă tristeţe despre evenimentele legate de Principesa Irina a României, fiica sa.“, se arată într-un comunicat transmis de către Biroul de Presă al Casei Regale.

Monarhia, simbolul sub care s-a construit România modernă. Arbore genealogic

10 mai 1866. Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunea în faţa Parlamentului următorul jurământ: „Jur de a fi credincios legilor ţării, de a păstra religiunea României precum şi întegritatea teritoriului ei, şi de a domni ca domn constituţional”. Cu aceste cuvinte, Carol devenea oficial domnitor al României.

Principesa celor trei infracţiuni: referatul de arestare al procurorilor în cazul Irinei Walker, fiica Regelui Mihai

Principesa Irina, a treia fiică a Regelui Mihai, şi soţul său, John Wesley Walker, au fost arestaţi pentru că au organizat pariuri şi lupte ilegale de cocoşi la ferma lor. Pe numele lor au fost emise 12 capete de acuzare, conform referatului procorurilor americani, care enumeră momentele când cei doi, împreună cu asociaţii lor, au încălcat legea.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite