Peste 30 de persoane au fost salvate în ultima săptămână după intervenţii ale aeronavelor Ministerului de Interne
0
Un număr de 35 de persoane au fost salvate, în perioada 17-23 mai, după intervenţii în cadrul SMURD ale aeronavelor pilotate de personalul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Potrivit unui comunicat al MAI, „misiunile au vizat transportul medical de urgenţă al celor aflaţi în dificultate şi au presupus executarea de către piloţii MAI a peste 65 de ore de zbor“.
Intervenţiile din ultima săptămână au fost realizate prin Punctele de Operare Aeromedicală SMURD din Târgu Mureş (10 misiuni), Iaşi (opt misiuni), Bucureşti (şase misiuni), Arad (şase misiuni) şi Constanţa (cinci misiuni).
SMURD foloseşte, pentru misiunile de salvare aero-medicală, elicopterul uşor multifuncţional Eurocopter EC 135, aflat în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie din MAI.