Peste 260 de persoane dispărute sau cu mandate emise de instanţe, depistate de poliţişti în ultima săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 260 de persoane date dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată au fost depistate de poliţişti în ultima săptămână. Printre acestea se află doi bărbaţi care au condamnări de 11, respectiv 13 ani de închisoare pentru trafic de droguri şi trafic de persoane şi proxenetism.

Conform Poliţiei Române, în perioada 20 - 26 aprilie, poliţiştii au depistat 192 de persoane date dispărute, dintre care 139 de minori.

De asemenea, au fost depistate 70 de persoane urmărite în temeiul legii. Dintre acestea, 48 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, şapte aveau mandate de arestare preventivă, nouă persoane erau urmărite în baza unui mandat european de arestare, iar şase persoane aveau sentinţe de internare în unitaţi medicale de specialitate.

Printre cei depistaţi în ultima săptămână se află un bărbat de 46 de ani, din Blaj, care se sustrăgea executării unei pedepse de 11 ani de închisoare pentru trafic de droguri, un bărbat de 38 de ani din Giurgiu, care se sustrăgea executării unei pedepse de 13 ani de închisoare pentru trafic de persoane şi proxenetism şi un bărbat condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru trafic de minori şi proxenetism. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite