Vârful de lance al intereselor BOR din Ministerul Educaţiei este de ani de zile Romeo Moşoiu, care ocupă în acest moment funcţia de consilier. Traiectoria politică a domnului Moşoiu în viaţa publică din România este simplă: de la un antifesenist declarat la începutul anilor ʼ90, apoi consilier prezidenţial în timpul mandatului lui Emil Constantinescu, a trecut în barca pesedistă şi din 2001, din timpul guvernării Năstase, este unul dintre cei mai influenţi oameni din sistemul de educaţie. Dar, poate cel mai important aspect din CV-ul domnului Moşoiu este faptul că a absolvit Facultatea de Teologie. De aici şi poziţionările sale, permanent în apărarea intereselor BOR, şi incapacitatea sa de a accepta o necesară laicizare a Educaţiei.

În toţi aceşti ani, singura grijă a lui Romeo Moşoiu a fost să crească permanent influenţa bisericii ortodoxe în sistemul de educaţie. Şi a reuşit. El conduce armata BOR din sistem, el este portavocea celor peste 6.000 de profesori de religie. Oameni plătiţi din taxele tuturor cetăţenilor români: musulmani, catolici, atei, membrii ai comunităţii LGBT etc. Nu cred că un cetăţean al României s-ar opune existenţei în programa şcolară a unui curs de istorie a religiilor în care sunt promovate toleranţa şi dreptul fiecăruia de a-şi alege credinţa în care se simte împlinit, dar lucrurile nu stau aşa pentru că BOR, prin Romeo Moşoiu, s-au opus unei astfel de posibilităţi. În aceste condiţii, este logic să ne întrebăm pe cine reprezintă de fapt cei 6.000 de profesori de religie care predau dogme ale cultului ortodox? Care îi învaţă pe copii că cetăţenii ţării care nu se roagă la Dumnezeu ajung în Iad. Că sunt răi, chiar dacă îşi îndeplinesc obligaţiile faţă de statul român şi respectă legile acestuia. Statul? În niciun caz.

Din nefericire, niciun partid politic din România nu are curajul să pună în discuţie, în mod serios, cu argumente pro şi contra necesitatea introducerii orei de religie în programa şcolară. Constatările din teren, mai precis observaţiile legate de modul în care se desfăşoară efectiv orele de religie în unităţile de învăţământ sunt cvasiunanime: în marea lor majoritate, profesorii de religie fac prozelitism cultului ortodox. Mulţi consideră normală această situaţie, iar cei care nu sunt de acord nu prea au ce face. Singura măsură ar fi retragerea copiilor de la ore, dar, aşa cum ştim, un astfel de gest ar crea probleme la fel de grave ca îndoctrinarea religioasă a copilului: marginalizarea şi ostracizarea copilului de către colegi şi dascăli. Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă într-o şcoală din satul X, o familie ia decizia de a-şi retrage copilul de la orele de religie ţinute de preot sau de doamna preoteasă. Doar imaginaţi-vă!