S-a spus despre Nadia că „a transformat Jocurile Olimpice într-un zâmbet de copil“. Că a adus perfecţiunea în gimnastică. Că a schimbat destine prin puterea exemplului său. Nadia este cu siguranţă cel mai mare ambasador al României în lume! Dar Nadia nu este doar imaginea legendară a sportului mondial. Nadia este omul care îşi asumă pe deplin statutul de patrimoniu naţional, omul care vrea să dea umanităţii exact ceea ce a primit: respect, încredere, solidaritate. Ne spune că una dintre cele mai importante valori în viaţa ei este credinţa.

„Am crescut în România, în credinţa ortodoxă, iar noi avem o întreagă tradiţie a poveştilor despre minunile cereşti“, spune Nadia. Ştie că tot credinţa a salvat-o atunci când, la naştere, medicii nu i-au dat mari şanse de supravieţuire, asupra ei planând un diagnostic sumbru. Sau când era să fie strivită de un tavan în casa bunicilor. Sau când a căzut de pe pod. Şi tot prin credinţă şi speranţă l-a primit pe Dylan, fiul ei.

Când vorbeşte despre ea, Nadia este foarte serioasă şi exigentă. Încă de când era copil, avea un jurnal în care se îndemna spre autodepăşire, se „certa“ când greşea şi îşi nota obiectivele pe care dorea să le atingă. Când vorbeşte despre ceilalţi, expiră încredere în oameni. Te priveşte în ochi cu un zâmbet cald şi îţi transmite: „Poţi! Hai, că poţi! Trebuie să faci cu pasiune şi cu drag ce faci, trebuie să munceşti mult, trebuie să crezi în tine, trebuie să îţi recunoşti greşelile şi să vrei să le îndrepţi.” 

Este mesajul pe care Nadia vrea să ni-l transmită şi în acelaşi timp este mesajul pe care persoanele cu dizabilităţi, de care este atât de apropiată, ni-l transmit nouă tuturor zi de zi. În ciuda barierelor pe care le întâmpină, în ciuda respingerii pe care, din păcate, sunt nevoiţi să o trăiască.  

Nadia, îţi mulţumim!