Mobilizare generală pentru turişti, în minivacanţa de Revelion. La ce să vă aşteptaţi dacă aţi ales să petreceţi Anul Nou în zonele turistice renumite din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai sunt câteva zile până vom intra în nou an şi în acest moment pregătirile pentru petrecerea de Revelion au ajuns pe ultima sută de metri. „Adevărul“ vă prezintă cum sunt aşteptaţi turiştii în cele mai „fierbinţi“ zone ale României pentru a petrece noaptea dintre ani.

BRAŞOV. Peste 70.000 de turişti sunt aşteptaţi la Braşov. Autorităţile sunt pregătite să intervină pentru ca zăpada să nu le strice vacanţa turiştilor

Cei mai mulţi turişti sunt aşteptaţi în Poiana Braşov, aproximativ 35.000 din estimările hotelierilor. Alţi 25.000 vin în municipiul Braşov, 15.000 la Bran-Moieciu şi alţi 5.000 la Râşnov.

Ca în fiecare an autorităţile sunt pregătite să intervină ca zăpadă să nu le strice sărbătorile turiştilor. Cele două firme care se ocupă de deszăpezire, Vectra şi Autostrada, sunt pregătite cu 32 de utilaje şi 1000 de tone de material antideranpant. Pe drumul spre Poiana Braşov sunt în permanenţă trei utilaje pentru a evita blocajele în trafic. De asemenea se acţionează permanent şi pe drumurile pe care circulă autobuzele şi pe arterele principale din oraş. În Poiana Braşov se aşteaptă mare aglomeraţie în parcări şi de aceea se recomandă alegerea autobuzului care merge spre staţiune şi care circulă la fiecare 30 de minute.

image

Turiştii care vor un Revelion tradiţional aleg zona Bran-Moieciu. Aici sunt aşteptaţi cu multe surprize şi bucate tradiţionale. „În perioada sărbătorilor, nouă ni se triplează populaţia. Avem cam 15.000 de vizitatori, mare parte turişti, dar şi oameni care au aici case de vacanţă sau vin în vizită la rude şi prieteni. Suntem pregătiţi să îi întâmpinăm cu colindători şi baluri tradiţionale. Pensiunile s-au pregătit şi ele şi asigură recitaluri de colinde şi demonstraţii de tăiere a porcului, mai ales că turiştii solicită acest lucru. Pe lângă schi, turiştii pot face şi plimbări cu săniile trase de cai. Suntem pregătiţi să intervenim dacă va ninge abundent, avem toate utilajele necesare şi nu vom avea probleme. Din fericire în zona noastră iernile sunt mai liniştite şi suntem feriţi de viscole“, a declarat Gheorghe Hermeneanu primarul din Bran.

PLOIEŞTI. 10.000 de turişti sunt aşteptaţi pe Valea Prahovei de Revelion

Aproximativ 10.000 de turişti îşi vor petrece Revelionul în Prahova, la Sinaia, Buşteni şi Azuga, unele dintre cele mai căutate staţiuni din ţară pentru petrecerea dintre ani

Turişti sunt aşteptaţi şi la Breaza, Comarnic, Cheia, precum şi în alte localităţi rurale cu peisaje de iarnă spectaculoase, din judeţ. Gradul de ocupare al unităţilor de cazare de pe Valea Prahovei pentru Revelion este, în acest an, de 90%.

Vorbim doar de cifre oficiale pentru că, în realitate, foarte multe case de vacanţă sau particulare de pe Valea Prahovei devin pensiuni de ocazie pentru sărbătorile de iarnă.

image

Îngrijoraţi de codurile de ninsoare şi probabilitatea de a rămâne blocaţi pe drumurile din ţară care îi duc spre vacanţa de sfârşit de an, zeci de turişti şi-au anulat în ultimele două zile rezervările, în special la Buşteni şi Azuga. Fenomenul, potrivit reprezentanţilor asociaţiilor de turism din judeţ, nu este, însă, unul îngrijorător.

Autorităţile locale sunt pregătite să intervină în staţiuni şi, de altfel, nu sunt probleme în Sinaia, Buşteni şi Azuga după episodul de ninsoare, de duminică şi luni, din Prahova.

SIBIU. Pensiunile din Mărginimea Sibiului, full de Revelion

Proprietarii de pensiuni spun că gradul de ocupare este de sută la sută, şi îi aşteaptă pe turişti cu preparate sofisticate, dar şi cu obiceiuri păstrate din moşi-strămoşi.

marginimea sibiului7

„Turiştii pot opta pentru activităţi indoor în Sibiu, unde există un loc special amenajat cu panou de căţărat, pot să se bucure de zăpadă şi să facă plimbări cu sania trasă de cai, şi pot admira obiceiurile tradiţionale din zonă. În seara de Revelion se vine cu pluguşorul iar la miezul nopţii junii satului dansează în târg, în centrul localităţii”, explică Norica Gligorea, proprietara unei pensiuni din localitatea Gura Râului. 

PIATRA NEAMŢ. Peste 4.000 de turişti aşteptaţi să petreacă Revelionul în Neamţ. Vremea rea le-ar putea da planurile peste cap

Ninsorile abundente şi viscolul din sudul Moldovei îngreunează accesul turiştilor spre judeţul Neamţ. Locurile de cazare sunt rezervate pentru zilele de sărbătoare dintre ani în proporţie de peste 75%.

Oferta turistică a judeţului Neamţ înseamnă 183 de unităţi de cazare, cu un total de 5.676 de locuri înregistrate conform datelor statistice oficiale. Ponderea cea mai mare în totalul capacităţii de cazare turistică o deţin cele 16 hoteluri (32,9%), urmate de 101 pensiuni agroturistice (32,3%).  

image

„În Neamţ sunt înregistrate în reţeaua ANTREC circa 130 de pensiuni turistice şi agroturistice, cu un total de aproape 2.000 de locuri de cazare. Gradul de ocupare în zilele de Crăciun a fost de 60%, iar de Anul Nou trece de 75%”, spune Mişu Chiruc, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) Neamţ.

SUCEAVA. Revelion tradiţional la hoteluri şi pensiuni

Toate camerele din hotelurile şi pensiunile din zona de munte a judeţului Suceava au fost rezervate pentru perioada Revelionului. În judeţ există opt mii de locuri de cazare în cele peste 400 de hoteluri şi pensiuni clasificate de Ministerul Turismului.

Toate camerele din hotelurile şi pensiunile din zona de munte a judeţului Suceava au fost rezervate pentru perioada Revelionului. În judeţ există opt mii de locuri de cazare în cele peste 400 de hoteluri şi pensiuni clasificate de Ministerul Turismului.

image

„Toate structurile clasificate de la trei stele sau margarete în sus au fost ocupate în proporţie de aproape 100%. În cazul hotelurilor sau pensiunilor de 4-5 stele sau margarete rezervările au fost făcute cu câteva luni înainte”, a explicat Dănuţ Mihai Burgheaua, directorul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Suceava. Burgheaua a precizat că alte câteva mii de persoane se vor caza în cabane şi locuinţe închiriate de la persoane fizice.

RÂMNICU VÂLCEA. Aproximativ 1000 de turişti petrec Revelionul în staţiunea Voineasa. Autorităţile dau asigurări că drumul spre munte nu va fi blocat

Turiştii care petrec Revelionul în staţiunea Voineasa, din nordul judeţului Vâlcea, se vor bucură în aceste zile de un peisaj feeric. Spre bucuria petrecăreţilor, în zonă s-a depus un strat consistent de zăpadă, care atinge 40 de centimetri în zona lacului Vidra.

image

Autorităţile spun că sunt gata să intervină în cazul în care pe DN 7A, drum care face legătura între Brezoi-Voineasa-Vidra, vor apărea blocaje din cauza căderilor masive de zăpadă. Potrivit lui Eugen Mănescu, director al Secţiei Drumuri Naţionale Vâlcea, pe acest sector de drum sunt în permanenţă opt utilaje pentru deszăpezire astfel încât turiştii care s-au cazat în pensiunile din Brezoi şi Voineasa să poată ajunge fără probleme inclusiv în zona lacului Vidra şi a domeniului schiabil Transalpina Ski Resort. 

Conform primarului Gheorghe Stancu, nu mai puţin de 1000 de persoane schiază în fiecare zi, de Sărbători, pe pârtia din Voineasa. 

HUNEDOARA. Revelion pe pârtiile din Straja: mii de oameni sunt aşteptaţi în staţiune

Peste 3.000 de oameni vor perece noaptea de Anul Nou în staţiunea montană Straja, din Masivul Vâlcan. Cei mai mulţi dintre ei au rezervat locuri în cele circa 200 de cabane şi pensiuni din zona turistică. Mai este loc şi pentru întârziaţi, susţin administratorii staţiunii, care îi invită pe turişti, de Revelion, pe pârtii.

image

Mii de oameni sunt aşteptaţi de Revelion în Straja. „Va fi foartea aglomerat, dar sperăm să putem face faţă tuturor problemelor care apar”, spune Ovidiu Bodean, şeful Serviciului Public Salvamont Judeşean Hunedoara. Şapte salvamontişti vor asigura permanenţa în staţiune, iar la intervenţii vor fi ajutaţi de jandarmii montani. În zona staţiunii, vor fi prezente şi echipaje ale SMURD şi ale Ambulanţei. Straja este una dintre puţinele staţiuni din România care beneficiază de o pârtie pentru amatorii de snow tubing.

ALBA. Servicii inedite în oferte de Revelion la pensiuni din Apuseni: piscină, saună, jacuzzi şi plimbări cu sănii trase de cai

În Alba, principala zonă turistică care atrage mii de turişti în fiecare an pentru petrecerea Revelionului este cea a munţilor Apuseni, cu localităţile de pe Valea Arieşului şi Valea Aiudului. Oferta pensiunilor este acum mult mai diversificată şi nu se rezumă doar la tradiţionalele sporturi de iarnă.

image

Autorităţile locale nu au pregătit ceva special în comunele sau oraşele pe care le administrează în zonele turistice montane. Organizatorii evenimentelor de Revelion sunt, însă, ”dotaţi” cu servicii inedite. Noutăţile principale sunt ofertele de relaxare la piscină, sauna şi jacuzzi, care se adaugă celor tradiţionale cum ar fi plimbările cu sania trasă de cai. O pensiune care vrea să atragă turiştii în sezonul rece nu mai vine doar cu oferta pârtiilor de schi ci şi cu servicii proprii de ocupare a timpului liber.

CONSTANŢA. Spectacolul iernii de la malul mării. Constanţa, aşteptată în parcul Teatrului

Litoralul este o destinaţie turistică chiar şi în extrasezon, chiar şi când temperaturile sunt negative. Marea oferă un spectacol aparte, astfel că staţiunile au hoteluri deschise, unde turiştii pot petrece un Revelion romantic. Pentru prima oară după mulţi ani, Constanţa va avea o sărbătoare în aer liber, organizată nu de municipalitate, ci de o asociaţie.

image

Echipa care s-a ocupat de spectaculoasa Regată internaţională a velierelor (din luna mai), „Constanţa Altfel“ - Asociaţia Civică pentru Constanţa, invită constănţenii şi turiştii să participe la Festivalul Iernii din parcul Teatrului Oleg Danovski.

În seara dintre ani, începând cu ora 22, publicul va avea muzică populară, grecească, sârbească, rusească, hit-uri internaţionale, hore, concert cu trupa Proconsul şi un foc de artificii. Serile festive au loc în toată perioada Sărbătorilor, cu sprijinul Arhiepiscopiei Tomisului şi al Muftiatului Cultului Musulman.

BAIA MARE. Revelionul Băimărenilor, cu Gaşca de Acasă şi Compact. Focuri de artificii şi cupe de şampanie

Băimărenii sunt aşteptaţi în număr cât mai mare să treacă împreună în 2015. Compact, Gaşca de Acasă şi artificii la Revelionul Băimărenilor în Centrul Vechi al Băii Mari.

Aşadar, miercuri, 31 decembrie 2014, cu începere de la ora 23.00, băimărenii sunt aşteptaţi în Centrul Vechi al Municipiului Baia Mare pentru a închina o cupă de şampanie şi pentru a trece împreună în noul an. 

Revelionul Băimărenilor face parte din programul sărbătorii Iarna Băimăreană, organizat de Municipiul Baia Mare. De la ora 24.00 focurile de artificii vor lumina cerul oraşului de pe Săsar. 

TIMIŞOARA. Cum sunt aşteptaţi turiştii să petreacă Revelionul în Munţii Banatului

Locurile de la pensiunile şi hotelurile de la Văliug, Semenic, Gărâna, Brebu Nou şi Trei Ape au fost rezervate cu mult timp pentru Revelion 2015. Cei mai mulţi urcă la altitudinea de peste 1.000 de metri pentru a scăpa de oraş şi a petrece cu prietenii sau familia într-un mediu rustic, dar şi mai aproape de natură.

După emigrarea şvabilor, majoritatea caselor din satele fondate de germani au fost cumpărate de ingineri, medici, artişti sau oameni de afaceri din Timişoara. Cam 30 la sută din proprietăţi aparţin însă tot cetăţenilor germani care obiţnuesc să revină în vacanţă. 

La acest material au participat Simona Suciu, Dana Mihai, Florin Jbanca, Dinu Zară, Irina Rîpan, Daniel Guţă, Sînziana Ionescu, Ramona Găină, Dorin Ţimonea, Florina Pop, Dragoş Hojda, Ştefan Both.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite