Mircea Băsescu, la ieşirea de la DNA: „Am dat o declaraţie în dosarul în care familia Anghel este cercetată pentru cumpărare de influenţă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României FOTO Inquam Photos
Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României FOTO Inquam Photos

Mircea Băsescu a fost audiat, vineri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, timp de o oră şi jumătate. La ieşirea din sediul DNA, fratele fostului preşedinte al României Traian Băsescu a spus că a dat o declaraţie în dosarul în care familia Anghel este cercetată pentru cumpărare de influenţă, potrivit news.ro.

UPDATE  "Au apărut lucruri noi în dosar", a adăugat Mircea Băsescu, după întâlnirea cu procurorii.

La începutul anului, fratele fostului preşedinte a făcut un nou denunţ la DNA, împotriva fiicei şi soţiei lui Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial. Avocatul lui Mircea Băsescu susţinea atunci că, în perioada 2011-2012 au făcut făcute înregistrări în care cele două femei încercau să găsească un apărator cu influenţă pentru a-l scoate pe Bercea din puşcărie, potrivit news.ro

"Este reiterarea plângerii din 2013, în care Mircea Băsescu a formulat plângere pentru şantaj şi pentru cumpărare de influenţă împotriva membrilor familiei Anghel, plângere care s-a soluţionat doar cu privire la inculpatul Anghel Florin, fiul lui Bercea Mondial. Am formulat o nouă plângere pentru că nici prima şi nici a doua, din 2014, nu au fost avute în vedere de către autorităţi", spunea avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă.

Interceptările, depuse în dosarul DNA, ar arăta că Sandu Anghel a cerut familiei sale să ia legătura cu diverse persoane şi să plătească 100.000-200.000 de euro, pentru a fi scos din arestul preventiv.

Condamnarea

Pe 8 ianuarie 2016, Mircea Băsescu a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, însă decizia nu a fost definitivă şi a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit 250.000 de euro de la denunţătorul Florin Anghel, prin intermediul inculpatului Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de Sandu Anghel (tatăl lui Florin Anghel), precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite