Ministrul Justiţiei, despre extrădarea Alinei Bica: Dacă nu mă înşel, e într-o ţară UE, Spania parcă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, joi, că, dacă nu se înşală, Alina Bica, dată în urmărire internaţională, este în Spania, astfel că, fiind într-o ţară UE, nu este necesar ca Ministerul Justiţiei să declanşeze proceduri de extrădare. El şi-a exprimat regretul personal pentru situaţia în care este Bica.

„Ieri am aflat vestea privind decizia în cazul fostului secretar de stat. Nu am niciun alt semnal oficial. Ministerul Justiţiei îşi exercită atribuţiile indiferent de persoană. Dacă nu mă înşel, e într-o ţară UE, Spania parcă. Nu e necesar ca Ministerul Justiţiei să declanşeze proceduri de extrădare. Personal, nu pot decât să regret”, a afirmat Cătălin Predoiu.

Bica i-a fost secretar de stat lui Predoiu în primul mandat de ministru al Justiţiei.

Predoiu a precizat că, în cazul fostului deputat PSD Cristian Rizea, Ministerul Justiţiei şi-a exercitat atribuţiile, dar că nu poate da mai multe detalii, pentru că sunt proceduri în curs. „Ca principiu, Ministerul Justiţiei îşi va exercita toate atribuţiile legate de extrădări, indiferent de persoană, indiferent unde se află. Aşa cum s-a întâmplat şi în trecut. Şi în cazul Rizea, Ministerul Justiţiei şi-a exercitat atribuţiile, nu pot da mai multe detalii pentru că sunt proceduri în curs”, a spus Predoiu.

„Mai devreme, mai târziu, îi vom aduce pe toţi acasă”, a mai spus Predoiu.

Alina Bica, condamnată miercuri la 4 ani de închisoare, a fost dată în urmărire internaţională. Trei poliţişti din Capitală s-au dus miercuri acasă la Alina Bica pentru a pune în executare mandatul de condamnare la patru ani de închisoare cu executare, însă aceasta nu a fost găsită.

Alina Bica a fugit din ţară la începutul anului 2018. Iniţial, fosta şefă a DIICOT a ales ca ţară de refugiu Costa Rica, la fel ca prietena sa, Elena Udrea. Însă, potrivit utimelor informaţii apărute, pe surse, Bica ar fi acum în Spania.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, miercuri, condamnarea fostei şefe a DIICOT Alina Bica la 4 ani de închisoare cu executare. Verdictul a fost dat după rejudecarea apelului în dosarul în care aceasta fusese condamnată la aceeaşi pedeapsă pentru favorizarea făptuitorului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite