Ministrul de Interne: Recomandăm populaţiei din sudul ţării să evite circulaţia în noaptea care urmează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Oprea recomandă populaţiei să evite circulaţia în cursul noptii de duminică spre luni
Gabriel Oprea recomandă populaţiei să evite circulaţia în cursul noptii de duminică spre luni

Vicepremierul Gabriel Oprea a recomandat populaţiei din zona de sud a ţării să evite circulaţia în cursul nopţii de duminică spre luni.

„De la noapte va urma un alt val de ninsori şi viscol puternic, fiind emisă de curând o avertizare de Cod portocaliu pentru judeţele Buzău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Bacău, Vaslui, Prahova, Dâmboviţa, Ialomiţa şi Argeş. Prima recomandare pe care o avem de transmis populaţiei din zona de sud a ţării — Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei — este de a evita circulaţia în această noapte. În situaţiile absolut necesare, recomandăm conducătorilor auto care pleacă la drum să aibă carburant suficient, să aibă o rezervă de hrană, de apă, pentru că există riscul apariţiei unor blocaje în trafic”, a declarat Gabriel Oprea. 

Oficialul a precizat că, până în prezent, nu s-au înregistrat persoane izolate din cauza zăpezilor şi nici nu s-a impus închiderea drumurilor naţionale sau judeţene. 

Trei judeţe ar putea intra sub Cod roşu de viscol 

În schimb, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, a declarat, la Comitatul Naţionale pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, convocat duminică la sediul MAI, că în noaptea de duminică spre luni este posibil ca meteorologii să emită Cod roşu de viscol, pentru trei judeţe din ţară.

„În timpul maximului viscolului e posibil, dacă se depăşesc 90 km pe oră (viteza vântului — n.r.), ca ANM să emită Cod roşu, cu probabilitate mare în zonele Buzău, nordul judeţului Ialomiţa, Făurei, Brăila, Râmnicu Sărat, sudul judeţului Vrancea (...) în intervalul 6 dimineaţa — 12 ziua”, a declarat Sandu, adăugând că nu poate anunţa cu certitudine când va fi emis Cod roşu.

Trafic rutier îngreunat pe mai multe drumuri naţionale şi europene

Taficul rutier se desfăşoară în condiţii de ninsoare pe drumurile naţionale şi europene din judeţele Arad, Alba, Hunedoara, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi, inclusiv pe tronsoane ale autostrăzii A1, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Ninsoarea se semnalează şi pe tronsoanele Făget-Lugoj, Timişoara-Arad şi Pecica-Nădlac ale autostrăzii A1, unde se acţionează cu utilaje de deszăpezire şi împrăştiere a materialului antiderapant, precum şi pe drumurile naţionale şi europene din judeţele menţionate.

Pe DN1 Braşov-Bucureşti se circulă îngreunat, pe tronsonul cuprins între staţiunile montane Predeal şi Sinaia, mai ales pe sensul de coborâre. De aceea, Centrul Infotrafic recomandă utilizarea rutei ocolitoare DN1A Săcele-Cheia-Ploieşti.

Totodată, Centrul Infotrafic recomandă şoferilor să evite deplasările, iar în situaţia în care este neapărat necesar să plece la drum, să se documenteze cu privire la starea carosabilului şi condiţiile meteo existente şi să aibă autovehiculele echipate pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite