Ministrul de Interne, despre scandalul în care au fost implicaţi soţii Şoşoacă: Sunt nemulţumit că cel care a agresat un poliţist e în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Călin
FOTO Inquam Photos / George Călin

Ministrul de Interne Lucian Bode a făcut primelele declaraţii referitoare la scandalul în care au fost implicaţi Diana Şoşoacă, soţul ei şi jurnaliştii. El este nemulţumit că agresorul unui poliţist e în libertate, făcând referire la soţul senatoarei.

„E prima declaraţie publică pe care o fac pe acest subiect. Din punctul meu de vedere, poliţiştii au intervenit corect, au respectat procedurile.” a spus ministrul de Interne. 

El a precizat că poliţiştii au „ajuns în mai puţin de 4 minute la faţă locului, imediat au procedat la aplanarea conflictului, şi conform procedurilor legale au invitat persoanele implicate la secţia de Poliţie.”

„Dincolo de ce aţi văzut în prezentarea făcută de IGPR, am fost anunţat în seara zilei de vineri, am ştiut de incident, ambasadorul Italiei a fost informat de conducerea MAI încă din seară de vineri.

Sunt două părţi nemulţumite - jurnalista din Italia despre modul în care a fost tratată. Este nemulţumită şi partea ailaltă pentru că n-am fi reacţionat cum ar fi vrut în legătură cu jurnaliştii.

Eu sunt nemulţumit că un poliţist care a participat, a fost împins, i s-a pus mâna în gât, iar cel care s-a dedat la astfel de fapte e în libertate.

Avem două dosare penale. Eu am încredere în instituţii, în colaborarea dintre instituţiile din România şi din Italia, care e una la nivel înalt, şi am încredere că la finalul anchetei toţi vor plăti", a mai spus Lucian Bode.

Declaraţia a fost făcută la scurt timp după ce preşedintele Klaus Iohannis s-a pronunţat cu privire la acest eveniment, calificându-l ca fiind „absolut regretabil”. 

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat o verificare la sânge în cazul scandalului izbucnit în biroul senatoarei Diana Şoşoacă, precizând că „sechestrarea de persoane se sancţionează şi în România”.

Vineri seară, a izbucnit un scandal la cabinetul de avocatură al senatoarei Diana Şoşoacă, acolo unde se aflau jurnaliştii postului italian de televiziune Rai Uno. Reporterii televiziunii au declarat că au fost sechestraţi şi agresaţi. În urma scandalului, soţul Dianei Şoşoacă, Dumitru-Silvestru Şoşoacă, a fost plasat sub control judiciar de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecatoria Sectorului 1, fiind acuzat de ultraj.

Citeşte şi: De la ce a pornit conflictul dintre Diana Şoşoacă şi reporterii de la Rai Uno. Jurnalista care a intermediat interviul face primele declaraţii VIDEO

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite