Ministrul de Interne Gabriel Oprea: „Procedurile Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă vor fi reanalizate. Elicopterele SMURD rămân la sol”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procedurile Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sunt reexaminate în urma accidentului aviatic de pe lacul Siutghiol, soldat cu patru decese. Anunţul a fost făcut marţi dimineaţă de vicepremierul Gabriel Oprea.

„Am tot sprijinul primului ministru să regândim tot ceea ce înseamnă proceduri de intervenţie în situaţii de urgenţă. Am dispus deja reexaminarea procedurilor Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă dar şi a tuturor structurilor cu responsabilităţi în domeniul urgenţelor”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.

Potrivit acestuia, deja s-a realizat o analiză a categoriilor de riscuri în raport cu particularităţile lor la nivelul fiecărui judeţ. Toate acesta date vor fi integrate, ele urmând să stea la baza sistemului integrat care va fi prezentat Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Procedurile 112, modificate prin OUG

Pe agenda de marţi a şedinţei de guvern a figurat o ordonanţă de urgenţă care modifică sistemul de intervenţii în situaţii de urgenţă.

„S-a considerat că este nevoie de o responsabilizare mai mare a şefilor inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, fapt pentru care s-a înţeles că, prin această responsabilizare, trebuie să lucreze aproape de prefecţii judeţului, care nu întotdeauna, ca şi prefect, are anumite abilităţi sau calităţi profesionale în ceea ce înseamnă managementul sistemului situaţiilor de urgenţă", a spus ministrul Muncii, Rovana Plumb, la finalul şedinţei de marţi a Guvernului.

Ea a precizat că urmează ca şi procedura auditului extern la Departamentul de Intervenţii în Situaţii de Urgenţă să fie îndeplinită. Sistemul de intervenţii în situaţii de urgenţă va fi modificat prin ordonanţă de urgenţă, pentru o mai mare eficienţă şi utilizare a resurselor puse la dispoziţia Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a anunţat, înaintea şedinţei, premierul Victor Ponta, după prăbuşirea elicopterului SMURD în lacul Siutghiol.

Elicopterele SMURD rămân la sol

Ministrul de Interne a menţionat că în perioada în care elicopterele SMURD rămân la sol pentru revizia tehnică, zborurile în scop medical vor fi asigurate de patru elicoptere, două aeronave precum şi de un avion, toate aparţinând aceleiaşi structuri. „De asemenea, ni se vor pune la dispoziţie şi elicoptere militare, în caz de nevoie”, a continuat Oprea.

Luni seară, doi copii care au suferit arsuri grave în urma unui accident au fost aduşi la Bucureşti cu un avion al Ministerului Apărării Naţionale, echipat medical. Pacienţii au fost asistaţi de o echipă medicală SMURD.

„O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, efectuează, în această seară, începând cu orele 19.00, un zbor umanitar de urgenţă pe ruta Otopeni - Iaşi - Otopeni, pentru salvarea vieţii a doi copii ce au suferit arsuri în urma unui accident”, a arătat un comunicat de presă al MApN.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite