Mario Iorgulescu, dat în urmărire generală. Ce spune familia lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iniţial, autorităţile au vrut să afle dacă se află pe teritoriul României, chiar dacă este de notorietate că după accident a ajuns în Italia
Iniţial, autorităţile au vrut să afle dacă se află pe teritoriul României, chiar dacă este de notorietate că după accident a ajuns în Italia

Mario Iorgulescu a fost dat în urmărire generală după ce Tribunalul Bucureşti a emis pe numele fiului şefului Ligii profesioniste de fotbal un mandat de arestare preventivă în lipsă. Mario Iorgulescu este acuzat de omor şi conducere sub influenţa alcoolului şi a altor substanţe interzise, după accidentul de circulaţie din toamnă, în urma căruia un şofer nevinovat a murit.

Între timp, este foarte posibil ca autorităţile să demareze şi procedura de emitere a unui mandat european de arestare, fără de care nu poate fi cerută extrădarea în România. Cel puţin deocamdată, familia respinge această procedură, spunând că el nu reprezintă un pericol şi nu înţelege de ce acum, după şase luni de la accident, s-a ajuns ca pe numele lui să fie emis acest mandat de arestare lipsă.

În urmă cu cinci zile judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti a emis mandat de arestare în lipsă pe 30 de zile pe numele lui Mario Iorgulescu. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti. Astfel autorităţile române ar putea să le ceară celor italiene să-l încătuşeze şi să-l trimită cu forţa acasă pe fiul şefului LPF. Apărarea susţine însă că arestarea preventivă nu se justifică, starea lui Mario Iorgulescu fiind precară. Tatăl său a declarat săptămâna trecută că tânărul ar fi suferit afecţiuni ale lobilor frontali şi că, practic, nu poate sta faţă în faţă cu anchetatorii.

Cum a produs Mario Iorgulescu un accident auto grav

În septembrie 2019, Mario Iorgulescu a produs un grav accident auto, fiind sub influenţa alcoolului şi după ce a consumat cocaină.

Procurorii notează că, la data de 8 septembrie 2019, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, intenţionând să se deplaseze din satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, spre un club din Parcul Herăstrău, Mario Iorgulescu a condus un autoturism marca Aston Martin model DBS, cu o viteză ce depăşea cu mult viteza legală de 50 km/h în localitate, şi a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecţia dintre Şos. Chitilei şi str. Teodor Neagoe.

Anchetatorii explică faptul că Mario Iorgulescu a accelerat până la 162 de km/h, în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, după care a urcat maşina cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă 700 de cai putere, şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism marca Audi, condus de un bărbat, care a decedat pe loc.

Conform procurorilor, din momentul în care a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, Mario Iorgulescu nu a acţionat frâna, iar în momentul coliziunii pedala de acceleraţie era apăsată la maximum.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite