Marea Mineriadă, între zvon, intoxicări şi fapte

La data de 14 iunie 2015, în zilele în care se împlineau 25 de ani de la Marea Mineriadă, publicam pe adevărul.ro un comentariu în cuprinsul căruia deplângeam trista realitate că ne-au rămas pe mai departe necunoscute mult prea multe detalii ale întâmplărilor tragice din acele zile.

Necunoscutele prea mari ale evenimentelor de atunci se adaugă unui lung şir de alte necunoscute ce ţin de evenimentele consumate în România începând cu data de 16 decembrie 1989. Atunci când a început Revoluţia la Timişoara, în urma căreia, graţie unui proces extrem de complicat, mai complicat decât în alte ţări din zona de influenţă a Moscovei, România s-a eliberat de comunism.

Fiecare nouă schimbare de putere, fiecare transfer de ştafetă şi de personal politic la vârf, fie de la Palatul Cotroceni, fie de la Palatul Victoria, nu le-a adus românilor decât noi promisiuni privind elucidarea completă, necondiţionată şi nelimitată de alte considerente decât adevărul strict istoric a acestui lung şir de enigme.

Promisiuni în acest sens a făcut şi preşedintele Iohannis la scurtă vreme de la începerea mandatului său prezidenţial. Au făgăduieli urmate chiar de câteva acţiuni concrete am avut şi din partea guvernului de tehnocraţi şi a ministrului Justiţiei, d-na Raluca Prună. În urmă cu vreo două luni, procurorul general interimar din acea vreme, dl. Bogdan Licu, a anunţat redeschiderea dosarelor Revoluţiei, aceasta după ce în cursul anului 2015 am fost încredinţaţi că se va face lumină şi în privinţa Mineriadelor şi în aceea a evenimentelor din martie 1990 de la Târgu Mureş. Nu ştim deocamdată cu ce rezultate.

Ştim sigur, pentru moment, doar că împlinirea a 26 de ani de la Marea Mineriadă din 13-15 iunie 1990 se petrece într-un context încă şi mai neclar decât s-a consumat comemorarea de acum un an.

Tentativa eşuată de revenire în prim-planul vieţii politice româneşti din postura de candidat din partea PNL la Primăria generală a Capitalei a d-lui Marian Munteanu a readus pe tapet chestiunea unei presupuse colaborări cu Securitatea a uneia dintre figurile emblematice ale Pieţei Universităţii. Totodată, victimă a Mineriadei. Ne reamintim, toţi cei ce am trăit acele vremuri, că despre o astfel de relaţie cel puţin nepotrivită s-a mai făcut vorbire îndată după aprilie 1990, atunci când a început mitingul -maraton din Piaţa Universităţii. Miting în desfăşurarea căruia liderul Ligii studenţilor bucureşteni, nimeni altul decât dl. Munteanu, a deţinut o poziţie-cheie. Însă, cum puterea politică de atunci avea tot interesul de a-l compromite prin orice mijloace pe dl. Marian Munteanu, aşa cum a făcut-o de altfel cu majoritatea opozanţilor săi, lansarea pe piaţă a zvonului compromiţător a fost privită rezervat.

Zvonul cu pricina a fost readus în actualitate zece ani mai târziu, atunci când dl. Marian Munteanu a fost prezentat drept candidat la funcţia supremă în Stat de partidul politic ce tocmai fusese întemeiat de fostul director al SRI, dl. Virgil Măgureanu. Nimeni altul decât unul dintre cei mai înfocaţi persecutori politici şi nu numai de odinioară ai d-lui Marian Munteanu.

Tocmai pentru că e nevoie a se face odată pentru totdeauna lumină în această tenebroasă afacere, este obligatoriu ca cercetătorii calificaţi din rândurile angajaţilor CNSAS să îşi spună tranşant, dar şi nepartizan părerea.

În urmă cu puţine zile ziarul, Adevărul a publicat un documentat articol semnat de Ramona Ursu, articol bazat pe studierea atentă a ceea ce pare a fi dosarul de informator retribuit al Securităţii, dosar ce îl are drept titular pe dl. Marian Munteanu. Faptele evidenţiate în articolul său de Ramona Ursu, dacă vor fi confirmate de un act oficial emis de CNSAS,  ar fi de natură să conducă, aşa după cum corect remarca dl. Mirel Curea într-un articol apărut în Evenimentul zilei, să rescrie din temelii istoria Pieţei Universităţii, ca şi aceea a Marii Mineriade.

Dl. Munteanu a negat vehement nu doar veridicitatea celor susţinute în articolul său de Ramona Ursu, ci însăşi posibilitatea ca vreun document real, necontrafăcut, aflat în arhiva CNSAS să fie de natură a proba fie şi cea mai mică urmă de colaborare dintre domnia-sa şi politia politică din vremea comunistă. Colaborare ce s-ar părea a fi fost continuată şi după Decembrie 1989, pe baze contractuale noi, dar la fel de perverse precum cele din vremea Securităţii comuniste cu Serviciul condus de dl. Măgureanu. În sprijinul celor afirmate de dl. Marian Munteanu au sărit o seamă dintre foştii participanţi la mitingul din Piaţa Universităţii şi, mai apoi, victime ale Mineriadei.

Tocmai pentru că e nevoie a se face odată pentru totdeauna lumină în această tenebroasă afacere, este obligatoriu ca cercetătorii calificaţi din rândurile angajaţilor CNSAS să îşi spună tranşant, dar şi nepartizan părerea. Lămurind astfel măcar un detaliu, defel nerelevant, din încâlcita succesiune de evenimente din primăvara-vara anului 1990.