Această „încoronare” subită pare a fi, mai degrabă, „iluzia” altruistă a presei româneşti, dacă ne gândim la faptul că ziarele catalane (sau cele spaniole) nu au titrat nimic în această direcţie (cel puţin, din câte ne dezvăluie internetul).

Dacă d-lui Paul Cernat „povestea neştiută a vasluiencei Marcela Topor, Regina Independenţei din Catalunia” i-a amintit de „cartea poştală cu poze primită cu delicii de moderna Minodora, fiica Vitoriei Lipan din Baltagul”, inscripţionată romantic ”Frunzuliţă de mohor / Te iubesc şi te ador / Ghiţă C. Topor”, mie mi-a amintit să dau fuga pe internet să aflu cine este d-na Marcela, o adevărată Ioana d’Arc în variantă mioritică (aflată, din pricini de căsătorie, sub steag străin) ― nu de alta, dar ca să ştiu cu cine m-am hotărât să mă mândresc, de mâine încolo.

Constat cu surprindere că biografia „primei doamne” Marcela pare a fi scrisă din topor. Nimic nu e sigur, nimic nu e precis. Opţionalul primează. „Exactităţi” la alegerea cititorilor. Conaţionala noastră „regină” pare învăluită de mister. Totul ia consistenţa gelatinoasă a unei biografii deschise oricând revizuirii ― încă se mai caută, se mai bâjbâie, încă se mai fac săpături.

Astfel, în vreme ce wikipedia ne şopteşte că ar fi născută în Iaşi (la o dată incertă, oscilantă, aproximativă ― probabil numai pentru a ne forma, în linii mari, o idee) şi că este absolventă a Universităţii din Bucureşti, prin alte locuri o aflăm născută la Vaslui şi absolventă a Universităţii "Al. Ioan Cuza" din Iaşi.

În general, atât după fidelitatea datelor biografice, cât şi după capriciile ziariştilor mioritici, domnia sa are o vârstă cuprinsă între 38 şi 40 de ani ― iar între Iaşi şi Vaslui s-ar fi putut naşte oriunde. Ce vrei mai exact de-atât? E curios totuşi cum de nu i s-a alcătuit o biografie riguroasă dintr-un portret robot. Dar nu-i târziu încă.

Tot din presa online mai aflăm că în anul 1994 a absolvit (în grabă, se pare, la o vârstă cuprinsă între 15 şi 17 ani) Liceul ”Mihail Kogălniceanu” din Vaslui. (Dacă o fi fost un elev precoce sau dacă l-a absolvit la flux intensiv, nu se mai ştie ― rămâne, probabil, în seama istoricilor de mâine stabilirea acestor amănunte.)

În rest.., l-a cunoscut pe dl. Carles Puigdemont chiar în bătătura sa, în oraşul catalan Girona, cu ocazia unei vizite făcute împreună cu o trupă de teatru ― trupă de amatori, fireşte, numită „Teatrul Ludic” (se poate numi şi aşa). S-au căsătorit, d-na Marcela, între timp, a ajuns „regină”, iar d-lui Puigdemont, tot între timp, i s-a pus pata pe gastronomia catalană, şi a ajuns să-i placă, cum era de aşteptat, sarmalele, ciorbele moldoveneşti şi mămăliguţa. Cât despre ţinuturile mioritice, sunt extraordinare, l-au încântat ― abia aşteaptă să revină.

Iat-o, aşadar, pe d-na Marcela filă de istorie. Nu-i de mirare dacă, mâine-poimâine, vom auzi, tot din presa românească, mulţumită gazetarilor „imagişti”, că d-na Marcela a devenit, peste noapte, mai importantă pentru Catalonia decât însăşi independenţa atât de râvnită de cetăţeni. Altfel, e bine! Suntem buricul pământului. Întâlnim români fericiţi peste tot. Totuşi când vom înceta să ducem lucrurile în derizoriu?